Sunday, January 22, 2012

Întâlnirea cu domnul senator Viorel Badea



Așa cum probabil ați aflat din articolele anterioare publicate aici în Informația, de curând am fost vizitați de domnul senator Viorel Badea care a dorit să se întâlnească și cu membrii comunităților de români de pe insulă, astfel încât pe data de 13/01/2012 a avut loc la sediul ambasadei României în Irlanda o discuție pe diverse teme referitoare la comunitatea noastră. Având în vedere ca un rezumat al discuțiilor a fost deja postat AICI, mă voi axa mai mult pe ceea ce s-a vazut și simtit in sală, atât din punctul meu de vedere(PERSONAL - ATENȚIE!!!), cât și din ce a spus domnul senator într-o discutie privată ulterior.

Așadar, pe lângă diversele probleme dezbătute s-au făcut simțite și unele tensiuni între membrii comunității, lasând impresia unei concurențe mai degrabă personale, care nu-și aveau și nu-și au locul in cadrul unei comunități care se vrea unită. Deși au fost foarte multe idei și planuri de dezvoltare și îmbunătățire a vieții românilor din Irlanda, fiecare vroia să demonstreze că ideea lui este mai bună sau că planul lui este cel mai interesant. S-a discutat destul de intens despre necesitatea (REALĂ!!!) a unei școli românești in Irlanda, o necesitate care aș spune eu că primează sau ar trebui să primeze in detrimentul altor proiecte la fel de importante însă nu la fel de urgente. Din păcate și la acest capitol fala și mândria au primat în defavoarea copiilor care ar avea nevoie de un astfel de sprijin didactic, deoarece fiecare biserică și-ar dori o școală sau clasă a lor, unii o școală privată, însă n-am auzit pe nimeni să propună să se facă o singură școală cu o finanțare de la guvern. Interesele financiare există și la acest capitol, ca în orice alt domeniu și această motivație stă în calea unei necesități stringente pentru numărul în creștere al copiilor români de pe insulă.

O altă problemă ridicată de reprezentanții bisericilor a fost lipsa lăcașelor de cult, în special la Ortodoxi. Bineînțeles că întrebarea pe care mi-o puneam eu în gând a rostit-o domnul senator cu voce tare: ”Ați cerut ajutorul bisericilor locale?” E logică întrebarea dacă ținem cont că doar în Dublin și împrejurimi sunt biserici transformate în restaurante/baruri, magazine, sau au alte întrebuințări decât domeniul religios. Și la acest capitol mândria a triumfat, acesta fiind motivul pentru care nu s-a apelat la ajutorul parohiilor cultelor religioase de pe insulă, deoarece unii consideră de neconceput ideea de a cere ajutor celor care au alte convingeri religioase, uitând probabil ce scrie in Biblie - Cere și ți se va da! În schimb s-a regăsit în sală spiritul de investitor predominant in biserica românească prin cererea formulată către domnul senator de a găsi o metodă de a da terenuri bisericilor românești din Irlanda pentru a construi pe ele biserici deși nu există fonduri pentru astfel de construcții, după cum chiar reprezentanții cultelor religioase au susținut. Domnul senator a ținut să precizeze că în alte comunități, religiile au învățat să coexiste, astfel încât în Italia și Spania, bisericile ortodoxe țin slujbele în biserici primite de la alte culte religioase ca urmare a apelului de ajutor și a discuțiilor deschise intre reprezentanții bisericilor. Cu alte cuvinte, dacă e voință, se poate!

După finalizarea dezbaterilor, l-am întrebat în privat pe domnul senator ce părere are despre comunitatea românilor de aici din Irlanda și a spus că este incredibilă și că se vede clar că se dorește dezvoltarea acestei comunități și sunt foarte multe idei bune care s-au discutat pe parcursul serii însă nimic nu se va materializa atâta vreme cât această comunitate nu va deveni mai unită. Domnul Badea a spus că sunt multe țeluri comune, însă fiecare își dorește alt drum, ceea ce nu va aduce nici un rezultat pentru că doar uniți vom reuși să transformăm câteva grupulețe de oameni într-o comunitate adevărată, insistând pe ideea că ar trebui continuate discuțiile și alese 2-3 persoane care să fie plătite pentru a reprezenta comunitatea și care să fie vocea acelei comunități. Domnia sa a dat exemple de alte comunități în care s-a trecut peste orgolii și interese personale și s-au reușit proiecte cu adevarat în folosul românilor din acea comunitate, dar a dat și exemple de comunități în care fiecare a dorit sa facă ceva pe cont propriu, dar nu s-a ajuns la rezultate notabile.

În aceiași ordine de idei am discutat și cu domnul consul Dan Tudor care a subliniat foarte clar și dânsul că până nu se trece peste, citez ”copilăriile existente în cadrul comunității”, nu se va rezolva nimic și că ar trebui discutate aceste probleme la o nouă întâlnire în care să se incerce ajungerea la un numitor comun. Eu personal sper că se va întâmpla acest lucru într-un viitor cât mai apropiat pentru ca s-a ajuns la un număr destul de mare de români în Irlanda care ar avea nevoie de un sprijin substanțial în viața lor pe această insulă.

Articolul îl găsiți și pe portalul online informatia.ie

Tuesday, January 10, 2012

Romanticul oraș Füssen - Un oraș în care vrei să te întorci mereu

Fussen, Germania - Un loc linistit
Oras de poveste, la poalele muntilor
Bine v-am regăsit dragilor! Uitasem să vă aduc la curent cu ce s-a mai schimbat în viața mea în ultimul timp, dar recuperez acum. M-am apucat de scris pentru ziarul românilor de aici din Irlanda, Informația Irl. Este o publicație mai veche, însă o perioada nu a fost publicată și ne-am gândit noi, o mână de oameni că ar prinde bine un portal informativ, al românilor de aici de pe insulă și nu numai, un portal care să fie caracterizat de seriozitate și lipsit de interese comerciale. Așadar cam orice articol voi posta aici, va apărea și pe informatia.ie cu excepția articolelor în care îmi exprim părerea proprie referitor la probleme care nu sunt de publicat în ziar, precum articolul anterior. Așadar voi continua azi cu un alt articol în care voi prezenta unul din minunatele locuri pe care le-am vizitat!

Dacă in articolul trecut ofeream informații referitoare la călătoritul în Bavaria, azi vom merge în Füssen, un alt oraș aflat nu departe de granița cu Austria, la Sud-Sud-Vest de Munchen.
Situat în zona romantică a Bavariei, Füssen impreuna cu localitatea alăturată Hohenschwangau alcătuiesc o destinație de vis atât pentru iubitorii sporturilor de iarnă, cât și a împătimiților de istorie și natură. Aflat la poalele Alpilor, această localitate oferă un loc retras de recreere, dar și un punct de pornire pentru practicarea sporturilor de iarnă, fiind foarte aproape de regiunea Tirol din Austria, iar muntele Tegelberg cu o pârtie care totalizează 7 km lungime este la doar 10 minute de mers cu autobuzul. Pentru a ajunge în vârful muntelui există o telecabină care te transportă parcă in altă lume. Ținând cont ca am vizitat tocmai în mijlocul iernii Füssenul, tot timpul a fost cam incețoșată vremea și datorită lacurilor din zonă, unde vara se organizează croaziere. Însă în vârful Tegelbergului, deasupra norilor ne-a așteptat o priveliște care ne-a tăiat răsuflarea. Las pozele atașate articolului să vorbească de la sine.
Pe lângă aceste activități recreaționale, Füssenul este cunoscut in lumea întreagă pentru cel care a fost declarat drept ”cel mai frumos castel din lume” - Neuschweinstein. Sunt sigur că toată lumea știe faimosul castel Disney, cel care apare la începutul oricărei producții ale acestei companii, însă puțini știu că sursa inspirației lui Walt Disney este chiar retrasul castel Neuschweinstein. A fost construit la cererea lui Ludovic al II-lea, sau ”Nebunul” cum i se spunea, însă regele a murit înainte să-și vadă castelul terminat. Ridicat pe coastele Alpilor, la câteva sute de metri de un alt castel al aceluiași rege, Neuschweinstein atrage pe tot timpul anului vizitatori din toate colțurile lumii. Din fire sunt foarte pasionat de castele si cetăți, iar vizitarea acestuia a fost unul din visele mele care s-au împlinit. Füssen oferă și el cladiri cu o arhitectură exceptională, cu străduțe pietruite pe care să te plimbi visător în timp ce admiri vitrinele magazinelor sau în drum spre un restaurant cu bucătărie locală.
Am petrecut în Füssen revelionul, însă îmi doresc nespus să revin acolo pe timp de vară, pentru a lua la picior cărările de munte care duc de la castel până în vârful Tegelbergului. Vă recomand cu căldură această destinație și vă las să vă delectați cu câteva poze ”de la fața locului”.

Articolul din Informația, cu tot cu poze, îl găsiți AICI


S-ar putea sa va intereseze si: Linadau am Bodensee
                                                   Cu Mocanita pe Valea Vaserului

Wednesday, January 4, 2012

Democratia pumnului in gura


La multi ani! An nou fericit si plin de sanatate, fericire si impliniri alaturi de cele mai dragi persoane. Va doresc tuturor sa aveti parte de tot ce va doriti in 2012 si sper sa reveniti cat mai des pe acest blog pentru a citi cate ceva si eventual sa lasati cate un comentariu.

Dupa cum bine stiti, cei care ati mai citit postari de ale mele, eu nu prea am simpatii politice si sunt total dezgustat de actuala adunatura care formeaza clasa politica din Romania. Zilele trecute am vazut pe facebook un articol de la ceva televiziune sau ziar(nu mai stiu exact) in titlul caruia scria ceva de genul "Sfaturile lui Iliescu pentru Geoana si Ponta", la care au am scris un comentariul in genul: "Oricine stie ca Ilici criminalul da indicatii celor doi, nu sfaturi". In scurt timp s-a gasit un aplaudac sa ma apostrofeze in mesaj privat pentru indrazneala mea. Culmea ca in postarea lui il preaslavea pe Ilici pentru ca din bunavointa lui noi avem libera circulatie, democratie si libertate de exprimare, insa el imi baga pumnul in gura pentru ca am postat un comentariu pe facebook. In continuare veti avea mai jos mesajele dintre mine si acel nesemnificativ(in opinia mea):
Nesemnificativul: Mai copile,irlandez cu singe de roman,ar fi bine sa te gindesti inainte de a scrie ca ai un copil de crescut. Cu dovada de inteligenta de care daiu dovada risti sa creasca copilul in ura si razbunare. Iliescu,n-a ucis pe nimeni si daca nu era el tu eri si acum un angajat la un roman sau o firma din Romania. Faptul ca traiesti afara nu-ti da dreptul sa terfelesi romanii ramasi in tara,daca erai aici nu mai ziceai asa ceva acum cind sintem la cheremul unuis ingur personaj hidos si care-ei bate joc de toata tara . Eu iti doresc multa sanatate,tie si la toata familia ,bucurii si numai bine pe acolo pe unde traiesti si sa revii cu picioarele pe pamint ,daca te vei intoarce in tara sa nu fii socat de ce a facut actuala conducere si guvern din Romania. La multi ani!
Eu: Stimate domn, din aceiasi tara am plecat si aceiasi parere am avut-o. Cand Ilici a chemat minerii sa praseasca studentii nu v-am vazut pe nicaieri asa de vehement cum sunteti acum. Cat despre cei care-s acum la putere pot sa spun ca-s in aceiasi linie cu Iliescu, fiind toti derivati ai aceleasi culturi comuniste. EU nu-s spalat la creier ca si altii care sug de la un partid sau altul ci pur si simplu trag concluziile din ceea ce vad. Nu exista nimeni si nimic sa ma convinga ca tinerii aia nu au fost ucisi de cei chemati de Iliescu la Bucuresti. Democratia a fost smulsa din radacini in Romania inainte de a face primii muguri, atunci cand studentii si-au dat seama ca revolutia a fost doar un siretlic de-al lui Ilici sa preia puterea si au incercat sa se faca auziti, iar bolsevicul a ales sa le inchida gura cu ranga minerilor. Sa va fie rusine pentru mesajul trimis, dumneavoastra care-l preaslaviti pe eternul bolsevic pentru libertatile pe care din bunatatea lui le-a impartit cu noi, muritorii de rand, insa totusi imi reprosati dreptul la libera exprimare. N-oi fi eu inteligent, insa bunul simt imi spune ca am dreptul sa-mi spun parerea cum vreau fara sa vina vreunul care nu are habar de mine, sa-mi dea cu "democratia" in cap. Astept mesajul dumneavoastra peste cativa ani, cand "puterea" se va schimba. Stiti de ce? Pentru ca veti vedea ca la fel cum s-a intamplat pana acum, nimeni nu va raspunde pentru ce a facut Romaniei. Si atunci o sa va intreb daca stiti zicala cu "o mana spala pe alta". Deschideti ochii putin si dupa aceea trimiteti mesaje ca cel anterior. An nou fericit!
Nesemnificativul: nu-ti mai dau nici un mesaj decit atit,dupa tine potopul,esti de acord cu orice face rau in Romania,se vede.Acum ca esti afara te dai mare roman desi la revolutie s-ar parea ca te-ai jucat cu jucarele ,lasa ca Basescu e bun ,pentru voi,daca ar fi bun de ce nu veniti sa stati in tara condusa de el ? simplu,ca nu va convine,asa poti sa dai cu parerea pentru cei care platesc gaz ,curent si incalzire la pret de tari vest europene. Hai mai copile ca o sa dea irlandezii de la anul cu vio afara si atunci o sa veniti sa traiti cu Basescu. Nu fi suparat dar nu poti fi obiectiv daca nu traiest ici,din auzite ,..povesti pe care vi le da Basescu. Sa ai un an mai bun si =sa dea Dumnezeu sa te intorci in pace in tara,La multi ani!. Nu lua mesajul in nume de rau dar sint convins ca nu cunosti decit ce va trimite taleviziunea TVR care a devenit ca cea dinainte de 89.
Eu: Stimate domn, ma repet, dar va spun din nou ca nu aveti habar cu cine vorbiti, deci nu cunoasteti nimic despre mine. Nu am de ce sa ma intorc in tara din moment ce EU am decis sa merg unde pot sa-mi fac un viitor mai bun, nu unde are EBA un viitor mai bun. Inainte sa aratati cu degetul catre cineva, mai bine v-ati intreba daca sunteti cel in masura sa dati sfaturi unei persoane despre care nu stiti nimic. An nou fericit!
Nesemnificativul: :))))))))))))))

La rasul acestui nesemnificativ nu pot decat sa raspund cu un video pe care probabil l-ati vazut de multe ori, dar puteti sa-l revedeti AICI!

Nu am inteles nici in ziua de azi de unde pana unde se traieste cu impresia ca in afara Romaniei se "prinde" doar TVR International si mai ales de unde mentalitatea asta? Am simtit nevoia sa postez aceste mesaje pentru ca stiu ca sunt multi dintre voi care nu sunteti in Romania si e interesant de vazut cum "ne vad" unii de acolo. Si voi traiti doar cu minciunile lui Basescu? Ca se pare ca eu asa imi cladesc imaginea despre Romania. E inutil sa incep sa explic din nou de ce il consider criminal pe Iliescu si e la fel de inutil sa-i explic unuia ca cel de mai sus ca cel care are vederea "ingradita" e mai degraba o persoana care sta inca in Romania. Voi ce parere aveti? Suntem noi cei "de afara" orbiti de propaganda din tara, cei care nu avem habar de ce se intampla acolo? Nu stim noi sa multumim tovarasului Ilici pentru ca ne-a dat voie sa mergem fiecare unde ne e mai bine? Imi vine sa rad...

Acest post a fost o mica paranteza inclusa in noua directie a acestui blog ale carui articole o sa le puteti citi si pe portalul www.grupulromanilordinirlanda.com , care se vrea un portal informativ in primul rand pentru romanii din Irlanda, insa si pentru alti romani din alte tari care pot sa colaboreze cu noi, daca exista aceasta dorinta. Sa aveti grija de voi pana la urmatorul post!