Nu sunt multi cei de varsta mea care sa stie ce inseamna Pink Floyd si The Wall in acelasi context. Putini au avut norocul sau sansa sa fie crescuti si educati cu o astfel de muzica. Eu sunt unul dintre cei putini... Imi dau seama ce a insemnat un astfel de concert pentru tata, care asculta si probabil a crescut cu Pink Floyd asa cum am crescut eu cu Nana.
Am ajuns la stadionul Aviva unde urma sa aiba loc spectacolul "The Wall", al lui Roger Waters. Desi stiam filmul, am vazut diverse inregistrari si stiam ce se va prezenta pe scena, spectacolul a reusit sa ma surprinda in toata splendoarea sa. Nu de putine ori am fost in pozitia in care cantam din toti plamanii alaturi de formatie, simteam fiecare miscare si activitate de pe scena, de parca faceam parte din ce se intampla in spectacol. Urmaresc si reurmaresc inregistrarile si nu-mi vine sa cred ca am fost acolo. Am luat parte la o bucatica de istorie a muzicii, la o legenda vie, la ceva ce nu multi vor mai avea acces vreodata. Am asistat la un spectacol expus intr-o maniera perfectionista, o adevarata demonstratie de excelenta muzicala, teatrala si vizuala. A fost un spectacol pentru care as fi plati de 10 ori pretul biletului sa-l mai vad inca odata a doua zi. Am fost acolo si ma bucur nespus de asa ceva.
The Wall a fost o experienta de neegalat, de nedescris si cel mai probabil ca aceste randuri nu creioneaza adevarata atmosfera, senzatiile si trairile pe care atat eu cat si ceilalti le-au avut pe parcursul evenimentului. Ma bucur nespus, si mai ales ii multumesc tatalui meu pentru ca m-a invatat ce e muzica adevarata, pentru ca m-a invatat sa apreciez calitatea in acest domeniu si ca datorita lui am ajuns sa-mi doresc sa-l vad pe scena pe Roger Waters!
Multumesc tata!
