Miercuri am mers in Germania, in Munchen, urmand sa ma intorc seara cu avionul. Totul a decurs conform planurilor, pana cu vreo ora inainte sa plec spre aeroport, sa ma intorc in Irlanda. Am fost la un supermarket sa cumpar cate ceva si de acolo am luat trenul spre aeroport. Doar ca in tren mi-am dat seama ca gentuta in care aveam actele si portmoneul nu era. Disperam m-am dat jos la prima statie si am luat trenul inapoi. Am ajuns inapoi la supermarket cam in 40 de minute de cand plecasem. Nu mai era nici urma de gentuta. O uitasem pe carucioarele de cumparaturi unde am pus-o ca sa pot aseza cumparaturile in geanta. Am intrebat la relatii clienti, birou ce se afla la 3 metri de carucioare, dar nu vazuse nimic cei de acolo si nimeni nu adusese gentuta. M-am uitat prin tomberoanele din zona, am intrat in toalete sa verific, dar nu era de gasit. Le-am lasat datele mele de contact si am pornit spre aeroport. In drum spre aeroport am sunat sa-mi anulez cardul bancar. Telefonul de urgenta suna undeva in Scotia. Doamna respectiva a fost socata cand i-am explicat situatia mea, dar mai apoi m-a socat ea cand m-a intrebat daca vreau sa-mi trimita niste bani si se interesa cum poate sa ma ajute. I-am multumit pentru gest si am zis ca sper doar sa pot pleca. Mi-a urat bafta, dupa ce m-a asigurat ca e blocat cardul.
Aveam la mine cardul de la PPS si speram sa ma lase sa urc in avion cu acel card, fiind cu poza. Ajuns la aeroport, am explicat la biroul de check-in situatia si le-am aratat cardul de Irlanda. Baiatul de acolo a chemat un superior care a sunat la biroul de emigrari sa intrebe daca ma vor lasa sa trec cu acel card, insa au spus ca nu e posibil. Nu stiam ce-i de facut. Tipul mi-a spus sa ma linistesc, sa merg la sediul politiei din aeroport sa-mi intocmeasca raport si sa-mi elibereze un act provizoriu de calatorie pentru a pleca cu zborul de a doua zi. Mi-a promis ca voi primi loc gratuit pentru ca am ajuns acolo cat inca era deschis check-in pentru zborul cu care trebuia sa ma intorc.
Am mers la biroul de politie, dar ei mi-au spus ca trebuie sa merg la politia statala care avea biroul in alt terminal si ca ei nu-mi vor putea elibera act de calatorie pentru ca nu sunt cetatean german si ca trebuie sa merg la consulat. Atunci am decis sa postez anuntul situatiei mele pe un grup de romani din Munchen, pe pagina mea si pe Grupul Romanilor din Irlanda. Intre timp am mers la celalalt birou de politie unde am raportat actele pierdute si am primit un raport de care aveam nevoie pentru a demonstra ca actele sunt raportate ca fiind pierdute. Dupa ce am terminat, am sunat la numarul de urgenta al consulatului din Munchen si am fost chemat a doua zi intre 8 si 11 sa imi fac un titlu de calatorie.
Telefonul deja suna ca la centrala si mesajele intrau cu duiumul. Am fost impresionat pana la lacrimi de raspunsul masiv primit si de numarul de persoane care mi-au sarit in ajutor. Mi-au scris oameni care locuiau la 500 de km (n-am gresit cifra) de Munchen care se ofereau sa vina dupa mine in aeroport. Un sofer de TIR care era in apropiere de Munchen s-a oferit sa ma duca cu el in Madrid unde locuia si sa ma ajute sa-mi fac actele si sa imi plateasca el drumul de intoarcere. MAi aveam vreo 3 euro in buzunar. Multi s-au oferit sa-mi trimita bani, insa le-am explicat ca nu am cum sa primesc bani din cauza ca nu am nici un act valid, ca altfel imi trimitea sotia.
Am fost contactat si de o angajata a Ryanair care a vazut mesajul meu. A fost unul din ingerii pazitori care a rezolvat sa-mi fie adus pasaportul la Munchen cu primul zbor dinspre Dublin. Unul din patronii de la macelaria romaneasca de pe Dorset Street (A&F Meats) si-a sunat varul care locuieste aproape de Munchen sa vina dupa mine in aeroport. Multi romani din Munchen imi trimiteau sfaturi referitor la cum sa ajung la consulat. Colegii din organizatie pastrau legatura cu Carmen pentru a afla noutati despre mine. Ma sunau oameni din Irlanda sa ma indrume catre prieteni de ai lor, unii chiar din Frankfurt. Intre timp a venit dupa mine Paul, varul lui Florin de la macelarie si m-a dus in centrul Munchenului la un hotel unde am ramas pana dimineata.
Rupt de oboseala, am adormit instant. Dimineata la 7 am fost deja trezit de persoane din Irlanda care ma sunau sa vada daca sunt bine. Telefonul era plin de mesaje. O doamna din Munchen s-a oferit sa vina sa ma duca la consulat. Intre timp ma contactase cineva de la Nuremberg sa imi spuna ca daca nu reusesc sa ma intorc la Dublin in ziua respectiva sa ii spun ca vine dupa mine si stau la ea pana rezolvam cu actele si ma pot intoarce in Irlanda.
Am ajuns la consulat. Cei de acolo ma asteptau pentru ca mai multe persoane au sunat sa-i informeze despre situatia mea. Mi-a fost facut titlul de calatorie foarte repede si Paul a venit dupa mine sa ma duca la aeroport. Nu aveam bani, dar am reusit sa obtinem acel bilet gratis cu primul zbor spre Dublin. Ghinionul a mai durat putin pentru ca la check-in am dat peste o romanca ce refuza sa imi faca check-in motivand ca titlul de calatorie e pentru mers in Romania, nu in alta parte. I-am spus ca merg in Romania, doar ca fac escala in Dublin. Ea refuza vehement sa ma lase sa plec cu acel avion, pentru ca ea stia si insista ca trebuie sa zbor direct spre Romania. Pana la urma a venit sefa ei, care era nemtoaica si a sunat la imigrari in Dublin. I-am dat numarul PPS al meu si cei de la Dublin au spus ca daca am un act de calatorie valid, sa ma lase sa ajung in Irlanda. Romanca a intervenit (telefonul fiind pe difuzor) si le-a spus celor din Irlanda ca am doar un act de calatorie ce e valabil doar pentru un drum spre Romania. Cei de la Dublin au spus ca un act valabil de calatorie nu poate sa iti dea o destinatie fixa si sa ma lase sa plec. Romanca a insistat ca nu am voie sa merg spre Dublin. Pana la urma cei din Irlanda si-au pierdut cumpatul si i-au spus ca atata vreme cat pe act scrie ca e document de calatorie si e valabil, sa ma lase sa merg spre Dublin. Atunci sefa ei i-a ordonat practic sa-mi faca cehck-in si sa ma lase sa plec.
Am alergat pana la poarta de imbarcare si am urcat in avion unde ma astepta pasaportul. Zborul spre Irlanda mi-a parut interminabil, dar ma bucur ca am ajuns.
Pe langa faptul ca aceasta aventura m-a invatat multe lucruri de care sa tin cont pe viitor, cel mai important a fost pentru mine sa aflu cat de uniti sunt romanii. Si nu doar cei din Irlanda ci de pretutindeni. Am fost impresionat pana la lacrimi in repetate randuri pe parcursul acestei "aventuri" si am aflat ca sunt mai apreciat decat credeam, desi sunt ferm convins ca oamenii s-ar mobiliza, si i-am vazut mobilizandu-se si pentru alte persoane. Nu am cuvinte destule pentru a exprima multumirea pe care trebuie sa o transmit tuturor celor care s-au oferit sa ma ajute si care m-au ajutat, fie si cu o vorba buna. Am ajuns in Irlanda ieri (joi), dar si azi ma mai contacteaza lumea sa ma intrebe daca sunt bine.
MULTUMESC! Multumesc din suflet pentru sprijin, incurajari si ajutor. Sunteti niste oameni minunati si apreciez enorm mobilizarea de care ati dat dovada. Am pierdut acte si bani, insa am invatat o lectie pe care nu se poate pune pret. Ma aplec in fata voastra, dragilor! Multumesc din suflet!
Cu deosebita consideratie,
Marius Marosan
© Blog de Morosan 2018
