Facerea de bine...

Dragilor, de multe ori se intampla sa facem lucruri inspre binele altora, pentru ca mai apoi sa ajungem sa regretam cele infaptuite. O buna prietena de a mea imi spunea si chiar imi spune ca eu nu o sa ma invat minte niciodata. Si face referire la increderea mea excesiva in oameni, incredere care ma face sa si ajut cand altii au nevoie. Insa nu despre asta e vorba ci despre o povestioara pe care vreau sa v-o spun, ca unii dintre voi sa nu faceti ce am facut eu si sa nu puneti familia intr-o situatie nasoala pentru cineva care credeti ca merita.

Pe vremea cand lucram in Oradea, am predat la Liceul Mihai Viteazu cateva ore de asigurari. Atunci am cunoscut-o pe Otilia Tripon cu care m-am inteles bine si ne-am imprietenit. Dupa ce m-am mutat in Irlanda, am mai pastrat legatura, a fost chiar si in vizita la noi anul trecut de sarbatori, iar anul asta, am zis ca sa o ajutam sa iasa din mizeria aia din Romania si sa-i dam o mana de ajutor sa se instaleze in Irlanda. Zis si facut, iar dupa cateva discutii, in Martie a venit la noi. A locuit cu noi in garsoniera in care locuisem cu Carmen pana atunci, timp de 3 saptamani, timp in care nu i-am cerut chirie, cheltuieli, nimic. Pe langa asta, ea mi-a stricat laptopul atunci, varsand un pahar de vin pe el. In toata perioada aia am discutat cu ea despre planurile de viitor si ne-a asigurat si pe mine si pe Carmen ca va ramane cu noi minim un an si ca ne putem muta impreuna fara probleme. Zis si facut, am gasit un apartament cu 2 camere in Dublin, am semnat contractul pe un an si ne-am mutat. Dupa ce ne-am mutat in capitala am inceput sa ne dam seama cam cum e Otilia. In primul rand ea a cunoscut mai multi romani in 3 zile decat am cunoscut eu in 3 ani. Pe ea toti o opreau pe strada sa o intrebe cine e, de unde e, daca e cantareata, iar ea isi "selecta" partenerii de dialog dupa accent, spunand in repetate randuri ca daca din greseala cumva auzea vreun accent de moldovean ii spunea direct: "Fuck off, eu sunt din Oradea!". A uitat sa mai vorbeasca romaneste, iar dupa cateva luni in care a locuit aici, a fost in vacanta in tara, iar la intoarcere a fost auzita spunand "Mi-a fost frica sa nu uit sa vorbesc Engleza cat stau in Romania...".

Din cauza ca ea nu a mai locuit in chirie pana acum, au fost probleme de adaptare, ea crezand ca este in continuare acasa unde strang altii dupa ea. Am trecut si peste acele momente si am mers mai departe. Au aparut complicatiile cu nasterea lui Carmen, a stat cam mult in spital, eu ajungeam acasa doar cat sa dorm, in rest eram tot la lucru si la spital. Eram frant de oboseala... Intr-o seara s-a gandit ea sa vina cu una din cuceririle ei si..."sa se uite la comedii", gafaind si tavalindu-se "de ras" pana cadeau din pat. Eu n-am auzit nici un ras in seara aia, dar fiecare se desfasoara in felul lui cand vede o comedie tare. Nu era problema mea ca ea isi "luase" un tip care sa arate perfect ca si fostul care o lasase balta, dar in acelasi timp "se uita la comedii" in Irlanda cu un tip de care veti citi mai jos. Oricum, m-a deranjat ca eu eram mort de oboseala, iar ei inca "se uitau la comedii" si la 3 dimineata, intr-un apartament unde peretii sunt foarte subtiri. Am trecut si peste aspectul asta. Desi Carmen a fost in spital aproape o luna, chiria a ramas neschimbata si cheltuielile tot la 3 le-am impartit, pentru ca asa am considerat ca e corect.

Are ea o prietena "veche"(Mamici de Dublin pe facebook) pe care aici a cunoscut-o, ca pe multi alti "prieteni vechi", care se baga in orice tinea de noi. Ea a sfatuit-o si cand mi-a stricat laptopul si era chiar surprinsa cum de am pus-o pe Otilia sa plateasca reparatia, cand eu lucrez in Irlanda. Tot prietena aia "veche" ai ei si barfele fara de care nu pot exista cele doua au produs un scandal imens intre noi si o alta prietena. Am fost invitati de curand la o zi de nastere, in Bray, unde locuisem inainte. LA aceiasi zi de nastere a fost invitata si "Mamici de Dublin". Din cauza unor probleme de sanatate, petrecerea a fost amanata cu o saptamana. Asa ca noi am plecat de acasa in seara in care trebuia sa fim la acea zi de nastere, la alti prieteni. Cand Otilia a ajuns acasa si a vazut ca nu suntem, a dat raportul mai departe, iar "Mamici de Dublin" a inceput sa o ia la rost pe prietena care isi amanase petrecerea, vicimizandu-se in postura de persoana nedorita la petrecere. Am reusit intr-un final sa-i spunem prietenei noastre care era foarte suparata pe noi, ca situatia a fost creata din dorinta de barfa necontrolata de cele doua "prietene". Cand i-am spus Otiliei ca sa nu mai dea raportul referitor la ce facem noi si pe unde mergem, ea foarte "de sus" ne-a spus ca pe ea n-o intereseaza ce probleme avem noi cu altii din cauza celor spuse de ea si ca o sa vorbeasca tot ce vrea, cu cine vrea.

Trecand si peste asta, Vinerea trecuta i-a spus Otilia lui Carmen ca ea in 2 saptamani se muta, pentru ca vine fratele ei care are deja biletul luat si se vor muta impreuna. Dupa ce am amenintat-o cu masuri legale pentru incalcarea contractului, am fost contactat de tipul cu care se "uita ea la comedii", sa ma ia la rost pentru ca stau in calea fericirii lor, ca doar Otilia cu el se muta. Cand i-am zis ca Otilia a invocat prezenta fratelui sau in 2 saptamani, tipul a ramas uimit. Nu a fost prima oara cand am aflat ca Otilia minte diferit, in functie de persoana, in speranta ca nimeni nu va afla. N-au trecut cele 2 saptamani, ca deja Otilia a plecat azi de dimineata, dupa ce am izgonit-o din apartament pentru ca a refuzat sa mai plateasca partea ei de facturi. In plus, o auzisem cum isi impacheta bagajele de aseara, insa ea sustinea ca nu-si face bagajele. Ne-am dat seama ca minciuna face parte din rutina ei zilnica si ca totusi e posibil sa ne fie mai bine fara ea.

Nu regret ca am ajutat-o sa vina incoace, ca i-am zis pas cu pas cum sa faca sa obtina un loc de munca. Singurul meu regret e ca mi-am pus familia intr-o situatie cel putin penibila pentru una(ca sa nu-i zic in vreun fel) care nu stie sa aprecieze absolut nimic, nici macar limba invatata de acasa. Asadar, dragi cititori si prieteni, ganditi-va bine si foarte bine inainte sa intindeti o mana de ajutor unei persoane fata de care nu aveti absolut nici un fel de obligatie. Stiu, si eu imi tot spun ca nu toti oamenii sunt la fel, dar de fiecare data, vine Anca si-mi zice dupa aia: "Tu n-o sa te inveti minte niciodata!". Sa speram ca nu va mai avea ocazia sa-mi spuna asa ceva :P Va pup!

P.S. - Am vrut sa pun si o poza de a ei, ca sunt facute publice pe facebook, dar am zis ca nu merita...

L.E. - O sa urmez sfatul Sfinxului si o sa pun poza ei, pentru ca sunt multi din Dublin care citesc ce scriu si e bine sa stie de cine sa se fereasca.

Hablas Romgleza???

Bine v-am regasit dragi cititori! Multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase si incurajarile voastre pe care le-am primit cu drag. David e bine, roade tot ce prinde si deja s-ar ridica si in picioare. E cumintel, cu cateva scapari de ma termina psihic, insa in general e bine.

Revenind la postarea de azi, vreau sa va spun ca in Dublin se va deschide sau daca nu s-a si deschis o scoala pentru copiii conationalilor care au fost nascuti aici si care doresc sa invete sau sa-si imbunatateasca limba romana. O initiativa cel putin de laudat, atat din prisma ajutorului dat de comunitatea romanilor pentrun copiii lor, cat si din prisma dezvoltarii comunitatii, a inchegarii ei, fiind un pas catre o organizare mai serioasa pe viitor a diasporei din Dublin care are destui membri competenti cu potential in multe domenii utile. Ideea e ca e o scoala care e foarte bine venita si va ajuta multi copii care sunt departe de Romania.

Insa ce ne facem cu o categorie de dibitoci, respectiv dobitoace care au uitat limba Romana, care vorbesc in propozitii jumatate engleza, jumatate romana? Si nu ma refer aici la cei care au stat ani de zile in strainatate si care mai "scapa" cate un cuvant "strain" intr-o discutie, ci la romanii aia cu prea putin creier, care uita sa vorbeasca romaneste cand inca nici nu si-au primit pasaportul inapoi la controlul vamal. Ei cum au trecut de granita sau au urcat in avion, deja se duc sa-si caute job, isi fac abonament la gym si exemplele continua. Ii cunoasteti si voi, sunt si printre prietenii vostri acele persoane care dupa o saptamana de stat in strainatate nu mai pot sa aleaga cuvintele din aceiasi limba pentru a forma o propozitie si se apuca ei sa vorbeasca o romgleza de aia penibila rau de tot.

Eu personal sunt scarbit de astfel de persoane si consider ca fiind execrabil un astfel de vocabular. Sa fie oare o alta modalitate de a "te sparge in figuri", vorbind jumi-juma? Voi ce parere aveti? Care e explicatia pentru care unii compatrioti uita sa vorbeasca romaneste la 2-3 zile dupa ce pleaca din tara? Chiar sunt curios ce credeti fiecare. Hai sa ne distram de prostia altora :D

A venit...

Prin Decembrie eram cu Carmen prin Germania, intr-o excursie de poveste in zona Alpilor. Stiam ca urma sa avem un copil, insa nu aveam prea multe detalii. Dupa ceva vreme aflasem ca o sa fie baiat, ceea ce ne doream amandoi. Cu ajutorul unei prietene am ales si numele care avea sa-i ramana si dupa nastere: David Alexandru.

Totul a decurs normal pana ce intr-o Duminica, pe cand eram la prietenii mei din copilarie, au aparut niste complicatii si am fugit la spital. Au internat-o pe Carmen direct, urmand sa ramana sub observatie pana la nastere, chiar daca asta insemna mai mult de 2 luni. N-au trecut cele 2 luni, ca pe 18 Iulie, la 8 si 3 minute dimineata a venit pe lume David Alexandru, un pui de morosan de 2 kg si 224 grame, cu mult inainte de termen. Pe cand am ajuns eu la spital, era bietul in incubator, facea ca un pui de pisica, fiindca nu putea nici macar sa planga. Mi-au dat lacrimile cand am ajuns la spital si am intrebat daca pot sa-mi vad FIUL. Dupa 2 ore de supravegheat incubatorul, nu m-am mai rabdat si am intrebat adunarea asistentelor din salon daca pot sa pun si eu mana pe el. Statea pe burta, ghemuit... a tresarit cand am pus mana pe el...palma mea il acoperea de la gat pana la fundulet, asa de mic era. Nu-mi venea sa cred ca baietelul care ma impingea cu piciorusele prin burta cand ma lua Carmen in brate, era deja langa mine. Au urmat saptamani in care somnul era ceva facultativ pentru mine.

In ziua cand s-a nascut, am zis ca merg a doua zi dimineata la 6 la spital(de la 7 incepeam lucrul). Seara am mers la un coleg de munca la baute, am mixat Drum and Bass pana pe la 2 si am cazut "in coma" 2 ore. La 4 am pus ceasul sa sune si am pornit de la marginea orasului pe jos catre centru...vreo 8 km de mers pana acasa si de acolo la spital. Insa m-am tinut de cuvant si la ora 6 am fost acolo. La fel au fost si urmatoarele zile, cand plecam la 5:30 de acasa si ajungeam dupa 0:00 inapoi. Am tot tinut-o asa cat a fost David in spital cu Carmen, am tinut-o la fel si dupa ce a venit acasa...pana ce acum vreo saptamana am cazut...m-a luat salvarea de la munca; nu-mi gaseau pulsul, nu-mi gaseau venele sa-mi ia sange...dupa o jumatate de zi de analize si somn, m-au sfatuit sa o las mai moale, sa dorm si eu si sa-mi odihnesc inima pentru ca bate prea incet.

Stand acolo pe pat, la sectia de urgenta, ma gandeam si calculam daca s-a meritat sa ajung acolo...si de fiecare data imi venea in minte zambetul cu jumatate de gura al lui David, pe care deseori il vad cand doarme...zambeste inocent, insa zambetul ala a meritat toate orele nedormite, oboseala si plimbarea cu ambulanta.

Chiar daca si acum, cand scriu aceste randuri sunt frant de oboseala, sunt totusi fericit si mandru de baiatul meu! Pot sa spun ca sunt cu adevarat fericit sa am o nevasta ca si Carmen si un baietel asa de adorabil cum e David. Asadar, dragi cititori, sa-mi scuzati absenta postarilor pe blog, insa am avut o motivare foarte buna.

Va doresc tuturor sa ajungeti sa fiti fericiti macar jumatate fata de cum sunt eu. Sa auzim de bine!