De 10 ani

Acum, la mult timp dupa ultima postare referitoare la parvenita aia din Oradea, m-am decis sa revin cu un post despre ceva cu adevarat semnificativ si anume cu intalnirea de 10 ani cu fostii colegi de liceu!

Sunt ferm convins ca fiecare din voi s-a gandit cum va fi sau isi aminteste cum a fost intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului. La presiunea unei foste colege am acceptat sa organizez aceasta intalnire cu cateva luni inainte de a avea loc. Am dat telefoane, am contactat pe facebook, am mers chiar si personal unde a fost posibil, pentru a aduna cati mai multi colegi la reuniune... Din pacate, din 24 de persoane am reusit sa adun doar 8 colegi si recunosc ca am fost destul de dezamagit. Cu toate acestea, recunosc din suflet ca am avut parte de niste momente speciale alaturi de fostii colegi de clasa, momente de care nu ma puteam bucura daca nu-mi dadeam silinta pentru aceasta inalnire. Asa ca nu regret atatia colegi pe care n-am apucat sa-i revad ci serbez faptul ca am revazut o parte din cei care mi-au fost aproape ca si colegi si mai ales sarbatoresc faptul ca am putut sa fac inca o poza cu doamna Diriginta si mai ales cu Doamna de Desen Tehnic, cea aspra, dar totodata de gasca... Ma bucur ca am putut sa fiu din nou in aceiasi clasa cu Savu Alin, "baiatul mamii" care acum era un responsabil proaspat tatic, cu Gabitza care era o mamica la fel de incisiva cum era si in vremea liceului ca si colega, ca am fost in aceiasi linie cu Misha care era la fel de pontos si prezenta acelasi umor de calitate ca si pe vremea cand purtam caciula cu stea, ca am avut ocazia sa o mai pup odata pe Ionita care statea in spatele meu si fara de care liceul nu mai era la fel... Si totodata regret enorm ca nu l-am avut aproape pe fostul si inegalabilul coleg de banca - Cupsinar Gabriel, pentru ca el a fost si va ramane o persoana importanta in viata mea.

Raman insa cu speranta ca dupa atata timp se va gasi vointa si energia necesara unei intalniri cu adevarat "a clasei" care sa-i intruneasca pe toti colegii care au terminat clasa a-XII-a A in 2001!

Facerea de bine...

Dragilor, de multe ori se intampla sa facem lucruri inspre binele altora, pentru ca mai apoi sa ajungem sa regretam cele infaptuite. O buna prietena de a mea imi spunea si chiar imi spune ca eu nu o sa ma invat minte niciodata. Si face referire la increderea mea excesiva in oameni, incredere care ma face sa si ajut cand altii au nevoie. Insa nu despre asta e vorba ci despre o povestioara pe care vreau sa v-o spun, ca unii dintre voi sa nu faceti ce am facut eu si sa nu puneti familia intr-o situatie nasoala pentru cineva care credeti ca merita.

Pe vremea cand lucram in Oradea, am predat la Liceul Mihai Viteazu cateva ore de asigurari. Atunci am cunoscut-o pe Otilia Tripon cu care m-am inteles bine si ne-am imprietenit. Dupa ce m-am mutat in Irlanda, am mai pastrat legatura, a fost chiar si in vizita la noi anul trecut de sarbatori, iar anul asta, am zis ca sa o ajutam sa iasa din mizeria aia din Romania si sa-i dam o mana de ajutor sa se instaleze in Irlanda. Zis si facut, iar dupa cateva discutii, in Martie a venit la noi. A locuit cu noi in garsoniera in care locuisem cu Carmen pana atunci, timp de 3 saptamani, timp in care nu i-am cerut chirie, cheltuieli, nimic. Pe langa asta, ea mi-a stricat laptopul atunci, varsand un pahar de vin pe el. In toata perioada aia am discutat cu ea despre planurile de viitor si ne-a asigurat si pe mine si pe Carmen ca va ramane cu noi minim un an si ca ne putem muta impreuna fara probleme. Zis si facut, am gasit un apartament cu 2 camere in Dublin, am semnat contractul pe un an si ne-am mutat. Dupa ce ne-am mutat in capitala am inceput sa ne dam seama cam cum e Otilia. In primul rand ea a cunoscut mai multi romani in 3 zile decat am cunoscut eu in 3 ani. Pe ea toti o opreau pe strada sa o intrebe cine e, de unde e, daca e cantareata, iar ea isi "selecta" partenerii de dialog dupa accent, spunand in repetate randuri ca daca din greseala cumva auzea vreun accent de moldovean ii spunea direct: "Fuck off, eu sunt din Oradea!". A uitat sa mai vorbeasca romaneste, iar dupa cateva luni in care a locuit aici, a fost in vacanta in tara, iar la intoarcere a fost auzita spunand "Mi-a fost frica sa nu uit sa vorbesc Engleza cat stau in Romania...".

Din cauza ca ea nu a mai locuit in chirie pana acum, au fost probleme de adaptare, ea crezand ca este in continuare acasa unde strang altii dupa ea. Am trecut si peste acele momente si am mers mai departe. Au aparut complicatiile cu nasterea lui Carmen, a stat cam mult in spital, eu ajungeam acasa doar cat sa dorm, in rest eram tot la lucru si la spital. Eram frant de oboseala... Intr-o seara s-a gandit ea sa vina cu una din cuceririle ei si..."sa se uite la comedii", gafaind si tavalindu-se "de ras" pana cadeau din pat. Eu n-am auzit nici un ras in seara aia, dar fiecare se desfasoara in felul lui cand vede o comedie tare. Nu era problema mea ca ea isi "luase" un tip care sa arate perfect ca si fostul care o lasase balta, dar in acelasi timp "se uita la comedii" in Irlanda cu un tip de care veti citi mai jos. Oricum, m-a deranjat ca eu eram mort de oboseala, iar ei inca "se uitau la comedii" si la 3 dimineata, intr-un apartament unde peretii sunt foarte subtiri. Am trecut si peste aspectul asta. Desi Carmen a fost in spital aproape o luna, chiria a ramas neschimbata si cheltuielile tot la 3 le-am impartit, pentru ca asa am considerat ca e corect.

Are ea o prietena "veche"(Mamici de Dublin pe facebook) pe care aici a cunoscut-o, ca pe multi alti "prieteni vechi", care se baga in orice tinea de noi. Ea a sfatuit-o si cand mi-a stricat laptopul si era chiar surprinsa cum de am pus-o pe Otilia sa plateasca reparatia, cand eu lucrez in Irlanda. Tot prietena aia "veche" ai ei si barfele fara de care nu pot exista cele doua au produs un scandal imens intre noi si o alta prietena. Am fost invitati de curand la o zi de nastere, in Bray, unde locuisem inainte. LA aceiasi zi de nastere a fost invitata si "Mamici de Dublin". Din cauza unor probleme de sanatate, petrecerea a fost amanata cu o saptamana. Asa ca noi am plecat de acasa in seara in care trebuia sa fim la acea zi de nastere, la alti prieteni. Cand Otilia a ajuns acasa si a vazut ca nu suntem, a dat raportul mai departe, iar "Mamici de Dublin" a inceput sa o ia la rost pe prietena care isi amanase petrecerea, vicimizandu-se in postura de persoana nedorita la petrecere. Am reusit intr-un final sa-i spunem prietenei noastre care era foarte suparata pe noi, ca situatia a fost creata din dorinta de barfa necontrolata de cele doua "prietene". Cand i-am spus Otiliei ca sa nu mai dea raportul referitor la ce facem noi si pe unde mergem, ea foarte "de sus" ne-a spus ca pe ea n-o intereseaza ce probleme avem noi cu altii din cauza celor spuse de ea si ca o sa vorbeasca tot ce vrea, cu cine vrea.

Trecand si peste asta, Vinerea trecuta i-a spus Otilia lui Carmen ca ea in 2 saptamani se muta, pentru ca vine fratele ei care are deja biletul luat si se vor muta impreuna. Dupa ce am amenintat-o cu masuri legale pentru incalcarea contractului, am fost contactat de tipul cu care se "uita ea la comedii", sa ma ia la rost pentru ca stau in calea fericirii lor, ca doar Otilia cu el se muta. Cand i-am zis ca Otilia a invocat prezenta fratelui sau in 2 saptamani, tipul a ramas uimit. Nu a fost prima oara cand am aflat ca Otilia minte diferit, in functie de persoana, in speranta ca nimeni nu va afla. N-au trecut cele 2 saptamani, ca deja Otilia a plecat azi de dimineata, dupa ce am izgonit-o din apartament pentru ca a refuzat sa mai plateasca partea ei de facturi. In plus, o auzisem cum isi impacheta bagajele de aseara, insa ea sustinea ca nu-si face bagajele. Ne-am dat seama ca minciuna face parte din rutina ei zilnica si ca totusi e posibil sa ne fie mai bine fara ea.

Nu regret ca am ajutat-o sa vina incoace, ca i-am zis pas cu pas cum sa faca sa obtina un loc de munca. Singurul meu regret e ca mi-am pus familia intr-o situatie cel putin penibila pentru una(ca sa nu-i zic in vreun fel) care nu stie sa aprecieze absolut nimic, nici macar limba invatata de acasa. Asadar, dragi cititori si prieteni, ganditi-va bine si foarte bine inainte sa intindeti o mana de ajutor unei persoane fata de care nu aveti absolut nici un fel de obligatie. Stiu, si eu imi tot spun ca nu toti oamenii sunt la fel, dar de fiecare data, vine Anca si-mi zice dupa aia: "Tu n-o sa te inveti minte niciodata!". Sa speram ca nu va mai avea ocazia sa-mi spuna asa ceva :P Va pup!

P.S. - Am vrut sa pun si o poza de a ei, ca sunt facute publice pe facebook, dar am zis ca nu merita...

L.E. - O sa urmez sfatul Sfinxului si o sa pun poza ei, pentru ca sunt multi din Dublin care citesc ce scriu si e bine sa stie de cine sa se fereasca.

Hablas Romgleza???

Bine v-am regasit dragi cititori! Multumesc tuturor pentru cuvintele frumoase si incurajarile voastre pe care le-am primit cu drag. David e bine, roade tot ce prinde si deja s-ar ridica si in picioare. E cumintel, cu cateva scapari de ma termina psihic, insa in general e bine.

Revenind la postarea de azi, vreau sa va spun ca in Dublin se va deschide sau daca nu s-a si deschis o scoala pentru copiii conationalilor care au fost nascuti aici si care doresc sa invete sau sa-si imbunatateasca limba romana. O initiativa cel putin de laudat, atat din prisma ajutorului dat de comunitatea romanilor pentrun copiii lor, cat si din prisma dezvoltarii comunitatii, a inchegarii ei, fiind un pas catre o organizare mai serioasa pe viitor a diasporei din Dublin care are destui membri competenti cu potential in multe domenii utile. Ideea e ca e o scoala care e foarte bine venita si va ajuta multi copii care sunt departe de Romania.

Insa ce ne facem cu o categorie de dibitoci, respectiv dobitoace care au uitat limba Romana, care vorbesc in propozitii jumatate engleza, jumatate romana? Si nu ma refer aici la cei care au stat ani de zile in strainatate si care mai "scapa" cate un cuvant "strain" intr-o discutie, ci la romanii aia cu prea putin creier, care uita sa vorbeasca romaneste cand inca nici nu si-au primit pasaportul inapoi la controlul vamal. Ei cum au trecut de granita sau au urcat in avion, deja se duc sa-si caute job, isi fac abonament la gym si exemplele continua. Ii cunoasteti si voi, sunt si printre prietenii vostri acele persoane care dupa o saptamana de stat in strainatate nu mai pot sa aleaga cuvintele din aceiasi limba pentru a forma o propozitie si se apuca ei sa vorbeasca o romgleza de aia penibila rau de tot.

Eu personal sunt scarbit de astfel de persoane si consider ca fiind execrabil un astfel de vocabular. Sa fie oare o alta modalitate de a "te sparge in figuri", vorbind jumi-juma? Voi ce parere aveti? Care e explicatia pentru care unii compatrioti uita sa vorbeasca romaneste la 2-3 zile dupa ce pleaca din tara? Chiar sunt curios ce credeti fiecare. Hai sa ne distram de prostia altora :D