DESPRE EROII ASCUNSI AI COMUNITATII

Impreuna cu gazdele galei

Postarea asta aveam in plan sa o fac la implinirea unui an de cand am primit premiul de "Bun cetatean al Dublinului" (Dublin Good Citizen Awards), premiu pe care l-am primit de la primarul Dublinului de atunci, Lord Mayor Críona Ní Dhálaigh care ne-a numit "eroi ascunsi ai Dublinului" (Dublin's hidden heroes).

A fost o seara foarte emotionanta, in special momentul in care s-a anuntat castigatorul la categoria la care am fost inclus (New Communities). Desi au fost persoane care eram ferm convins ca au mult mai multe sanse sa primeasca acest titlu onorific si insigna de argint, chemarea mea pe scena a fost o mare si placuta surpriza. Tot o surpriza placuta a fost si articolul dedicat pe pagina oficiala a orasului.

Un scurt rezumat cu privire la acest premiu: au fost peste 300 de persoane nominalizate pentru a primit premiul; au fost 9 categorii in care persoanele au fost grupate; cam 60 de persoane am fost invitate la cina la Mansion House (casa primarului) si doar 9 persoane care au primit titlul de Bun cetatean al Dublinului: 8 irlandezi si un roman.

Dar aceasta postare nu vreau sa fie despre mine, ci despre toti cei ce stau in spatele acestui titlu onorific. Trebuie sa multumesc din suflet celor ce m-au nominalizat, ca si-au rupt din timpul lor pentru a completa un formular destul de detaliat, ca au avut curajul si taria sa-si spuna povestea - persoane din juriu au spus ca au fost emotionate de unele lucruri citite in nominalizarile primite pentru mine, si celor care m-au sustinut si au fost alaturi de mine.

Insa aceste nominalizari si faptele ce mi-au adus acest titlu nu mi se datoreaza in totalitate. In majoritatea cazurilor in care m-am implicat sau pe care le-am supus atentiei comunitatii, o multime de alti "eroi ascunsi" s-au mobilizat, au dat o mana de ajutor si au facut posibil ca apelul meu sa aiba o finalitate fericita. Daca m-as apuca sa nominalizez, garantat as uita nume, lista s-ar intinde pe cateva pagini bune si unii chiar n-au dorit sa fie macar pomeniti. Dar sunteti acolo, ati fost acolo exact cand trebuia, exact cand a fost cel mai mult nevoie de voi.

Pot sa ma mandesc ca fac parte dintr-o comunitate care, desi destul de dezbinata, e totusi impanzita de oameni cu suflet mare, de oameni care nu pot si nu vor sa ramana indiferenti atunci cand vine vorba de a intinde o mana de ajutor. Comunitatea noastra are multi "eroi ascunsi", iar suma eforturilor acestor eroi s-a concretizat acum un an prin primirea acelui titlu onorific.

Va multumesc in numele tuturor celor ce au beneficiat de pe urma bunatatii voastre si de pe urma actiunilor voastre benefice. Am invatat in tot acest timp ca orice get, fie el cat de mic, pentru unii poate insemna enorm. Asa ca va multumesc voua, tuturor celor ce au facut pana si cele mai nesemnificative gesturi pentru a face bine altcuiva, deoarece in unele cazuri gesturile respective au schimbat cursul vietii persoanelor catre care au fost indreptate.

In incheiere voi spune ce am mai spus in repetate randuri - impreuna putem face lucruri mari si frumoase, iar suma bunavointei voastre aduce un mare plus de valoare comunitatii din care facem parte! Va multumesc, eroi ascunsi ai comunitatii!

Pin-urile de argint oferite ca premiu

                                                                                  © Blog de Morosan 2017

Amintiri din copilarie [1]

E o zi tare frumoasa azi in Dublin si n-am gandit sa iesim la iarba verde. Pentru ca aveam si program la Organizatie a trebuit sa merg dimineata devreme la cumparaturi.
Era soare afara si frumos, iar cand am iesit din scara blocului am simtit racoarea diminetii ce mi-a adus instant aminte de diminetile in care ne ducea tata pe Solovan, fie la ciupercarit, fie la iarba verde cu toata familia.

Era exact asa, senin si rece, dar invigorant. Porneam de la bloc grabiti, sa ajungem cat mai repede la urcarea pe deal. Prima oprire era la Izvorul cetatii, la Gradina Morii, imediat dupa podul suspendat de peste Iza.

Podul suspendat de peste Iza

Izvorul Cetatii

La izvor ne luam apa rece sa avem pe drum, tata avand cu el o sticla goala de "jumate" pe care o umpleam. Ne dadea cutitele sa le atarnam la curea, isi punea "sabia" lui cu maner din corn de caprior si porneam urcusul catre platou.
Primele 10-15 minute erau mai grele, pana la prima serpentina. Era partea mai abrupta a urcusului unde nu ne prea uitam de ciuperci. Ajunsi la serpetina, fie ne facea tata bote de sprijin pentru urcat si cotrobait dupa ciuperci, fie le lua pe cele de la ultima urcare, pe care de regula le ascundea in vreo tufa.

Si de acolo la pas, urcam incet spre platoul dealului Solovan, cautand intr-o parte si alta a serpentinei dupa ciuperci, sau daca mergeam la iarba verde, aruncam doar fugitiv cate o privire in treacat, fiind putin mai grabiti. Evident ca faceam cate o oprire daca vedeam cate o tufa de fragute, acei mici capsuni salbatici deliciosi pe care ii savuram cu mare drag.

Urmatorul popas era la Pestera, o gaura luna de cativa zeci de metri, despre care se spune ca ducea pana la Gutin, unde era pestera lui Pintea Haiducul. Mai intram in ea cand mergeam cu prietenii, toti in sir indian, chemuiti si cu mana pe piciorul persoanei din fata, deoarece era bezna si locul era chiar stramt.

Aproape de Pestera Cetatii

Intrarea in Pestera Cetatii

Acolo, la Pestera, era ultima pauza inainte de a ajunge pe platoul Solovan. Beam cate o gura din apa rece de izvor ce am adus-o de jos de la poalele dealului, dupa care porneam mai departe. De pe platou era o priveliste linistitoare, ulii tipau in inaltul cerului, greierii se auzeau din iarba si miroul florilor de camp te indemna la liniste si visare. De acolo mergeam mai mult pe drum drept pana la izvor, unde ne asezam si petreceam ziua toata, inconjurati de paduri si pajisti de care strainii doar au auzit.

La intoarcere foloseam alt traseu, coborand pe deasupra pesterii, trecand pe la "Groapa bombei" cum ii spuneam noi. Era de fapt locul unde s-a surpat pestera, si a ramas un mini crater in care ne aruncam veseli toamna, dupa ce adunam in el cat de multe frunze. Mai alergam pe marginea lui, uimiti parca de legile fizicii care ne permiteau sa fugim aproape paralel cu solul, pe peretii "craterului"

"Groapa bombei" de pe Solovan

De acolo o luam la vale, trecand printr-un loc de unde se vedea tare fain tot Sighetul. Zaboveam acolo pret de cateva secunde bune in care admiram privelistea, dupa care o luam la pas catre casa.

Vedere de pe dealul Solovan 

Pozele din aceasta postare sunt luate de pe diverse site-uri, insa promit ca voi reveni cu o postare in care voi folosi pozele mele. Trebuie doar sa dau "o fuga" pana pe Solovan cand ajung pe acasa.

Lectura placuta!

V-ar putea interesa si: Cu Mocanita pe Valea Vaserului

                                                                                                      © Blog de Morosan 2017

Ruinairski - Capitolul "Romania"

Buna seara! Pentru cei care au cerut sa citeasca acest capitol din cartea umoristica "Ruinarski", atasez aici imaginile pentru o mai usoara accesibilitate. Lectura placuta!