Am urmarit de cateva saptamani articolele referitoare la revolutie, pentru ca si eu eram tare mic atunci, asa ca am aflat multe lucruri noi care mi-au inarit convingerea ca Iliescu este un jeg de om, la fel ca toti cei aciuati in jurul lui. Redau ultimul articol din ziarul Adevarul, in totalitate, pentru ca am considerat ca toti cei care imi citesc blogul merita sa stie adevarul despre cum au murit nevinovati unii oameni care sperau la mai bine:
"Nicolae Militaru şi Ion Iliescu sunt marii responsabili pentru cei aproape 1.000 de morţi de după fuga lui Ceauşescu. Unul era braţul armat, celălalt – braţul politic. Timp de câteva ore, cât a durat instalarea lui Iliescu în locul lui Ceauşescu, România a fost o ţară liniştită, fără morţi şi fără terorişti. Apoi a început măcelul.
Serialul „Sfârşitul Ceauşeştilor" a ajuns la final. După zece săptămâni de investigaţii tenace, suntem în măsură să tragem concluziile. Acum ştim adevărul despre decembrie 1989. Ne-au trebuit 20 de ani pentru a ajunge aici. Poate că e vorba de cei 20 de ani proorociţi de Brucan.
Morţii noştri, teroriştii nimănui
Cei aproape o mie de morţi de după fuga lui Ceauşescu au fost puşi, atunci, pe seama teroriştilor. Termenul a fost lansat prin Televiziunea Română, la scurt timp după reluarea emisiei în varianta „democratică" (Televiziunea Română Liberă!), iar la originea sa s-a aflat un grup pro-sovietic condus de Silviu Brucan.
În scurt timp, toţi emisarii acestui grup repetau insistent, pe post, termenul „terorişti". Iar generalul Nicolae Militaru, agent sovietic dovedit, a plusat, cerând imperativ: „Opriţi măcelul!". La ora aceea, 14.30, nu exista niciun măcel. Nu se trăgea nici măcar un foc de armă. De o oră şi jumătate, de când fuga dictatorului fusese anunţată la TVR, toată România sărbătorea victoria. Dar măcelul anunţat de Militaru avea să vină! Semn că spionul Moscovei ştia ce trebuie să urmeze. În primul rând, să curgă mult sânge.
Sperietoarea teroristă a fost promovată agresiv prin TVR şi folosită de noul grup de putere, condus de Ion Iliescu. Chiar şi după 20 de ani, teoria acestui grup este aceeaşi: morţii din decembrie 1989 sunt opera „teroriştilor lui Ceauşescu". Ulterior s-a demonstrat că aceşti terorişti nu există.
Au demonstrat-o chiar Ion Iliescu şi regimul său, care, deşi au preluat puterea pe termen lung şi au avut la dispoziţie toate instituţiile statului, n-au arestat pe nimeni! Iar acolo unde a mai apărut câte-o condamnare răzleaţă, a intervenit preşedintele Iliescu cu graţieri.
Complotul sovietic
Şi atunci, cine-a tras în noi după 22? La 20 de ani de la Revoluţie, răspunsul este ferm: oamenii noului regim. Sau, altfel spus: oamenii vechiului regim, sub comanda noului regim. Pe 22 decembrie 1989, structurile lui Ceauşescu au devenit structurile lui Iliescu.
Din realism sau din oportunism, Armata, Securitatea (inclusiv USLA), Miliţia şi Gărzile Patriotice au trecut „de partea poporului". Mai mult, Securitatea şi Miliţia au trecut necondiţionat în subordinea Armatei. În după-amiaza de 22 decembrie, înainte de a începe măcelul prevestit de generalul-spion Nicolae Militaru, aceste structuri aveau o comandă unică: generalul Victor Atanasie Stănculescu. Ion Iliescu a mutat comanda, rapid, la Militaru. A pus mitraliera în mâinile unui ucigaş în masă.
Unul pe care nu l-a ales întâmplător, dovadă întâlnirile de taină pe care le aveau prin parcuri, în primăvara anului 1989. Spionul Militaru făcea parte din complotul lui Ion Iliescu. Sau Ion Iliescu făcea parte din complotul spionului Militaru. Cert este că amândoi făceau parte din complotul sovietic. Puneau la cale răsturnarea lui Ceauşescu şi preluarea puterii în statul român, sub supravegherea Moscovei.
Concluzia investigaţiilor din ultimele luni: marii responsabili ai măcelului din 22-25 decembrie 1989 sunt Nicolae Militaru şi Ion Iliescu. Au contribuit mulţi alţii, dar aceştia fie au avut un rol mai mic, fie s-au subordonat - militar sau politic - celor doi menţionaţi.
Ion Iliescu, braţul politic al noii puteri
Preţul: 1.116 morţi
Preţul pentru a scăpa de comunism a fost prea mare. Revoluţia din decembrie 1989 a făcut, în total, 5.205 victime, dintre care 1.116 morţi şi 4.089 de răniţi, conform celor mai recente date oferite de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului. 957 din cei 1.116 morţi de la Revoluţie au decedat după momentul-cheie din 22 decembrie, ora 12.09 (fuga lui Ceauşescu, de pe sediul CC, cu elicopterul!). Cei mai mulţi morţi înregistraţi după 22 decembrie au fost în Bucureşti (503), Sibiu (89), Braşov (68), Brăila (42) şi Buzău (34).
Înainte de 22 decembrie, Timişoara dăduse cele mai multe victime: 75. Numărul total al victimelor de după fuga lui Nicolae Ceauşescu sare de 3.500, la cei 957 de morţi adăugându-se şi 2.587 de răniţi. (Mihai Voinea)
De ce Nicolae Militaru?
Generalul Nicolae Militaru a intrat în scenă pe 22 decembrie, puţin după ora 14.00. El a venit la Televiziune îmbrăcat civil şi cu ţinuta de general înghesuită înt-o sacoşă. Tocmai o scosese de la naftalină, unde stătuse 11 ani, de când Ceauşescu îl scosese pe Militaru din Armată din cauza legăturilor sale cu sovieticii.
La Televiziune, Militaru şi-a pus hainele de general şi s-a lansat direct în diversiunea teroristă. A migrat, împreună cu grupul Iliescu, pe la sediul CC al PCR şi la Ministerul Apărării. În scurt timp a luat puterea în Armată. Neoficial, chiar pe 22 decembrie, la ora 14.45, când căpitanul Mihai Lupoi a anunţat la TVR că noul şef al Armatei este generalul Nicolae Militaru.
Militaru a lucrat după o procedură-standard: militari puşi să-i măcelărească pe alţi militari, la grămadă cu civili. Şi pe unii, şi pe alţii îi anunţa - direct sau prin intermediul altor ofiţeri de rang înalt - că au în faţă terorişti. De regulă, cei care apărau un obiectiv primeau ordin să tragă în TAB-urile, ABI-urile sau camioanele care urmau să se apropie de acel obiectiv, pe motiv că sunt pline cu terorişti. „Teroriştilor" din TAB-uri, din ABI-uri sau din camioane le spunea că trebuie să atace obiectivul, pentru că a căzut în mâinile teroriştilor. Sau nu le spunea nimic.
La Otopeni, în urma unui asemenea scenariu, au murit 40 de militari şi 8 civili. La Ministerul Apărării şi-au pierdut viaţa 8 luptători USLA. Elicopterul doborât lângă Alba-Iulia avea la bord 5 militari: generalii Nuţă şi Mihalea şi membrii echipajului. La Televiziune au murit 10 paraşutişti de la Boteni într-o singură zi. Măceluri similare au avut loc în alte câteva oraşe, iar numărul victimelor a fost îngroşat, peste tot, de miile de răniţi.
Alte măceluri planificate de Militaru au fost evitate graţie unor întâmplări fericite, cum ar fi faptul că se cunoşteau comandanţii între ei: cel al „patrioţilor" şi cel al „teroriştilor". Elocvent este cazul Boteni, unde urma să fie distrusă o companie de la Câmpina, „sora" celei măcelărite la Otopeni. Tot inteligenţa unor comandanţi a făcut ca întreaga USLA să nu fie mitraliată în Ghencea.
De ce a făcut Militaru toate astea? Din două motive:
1. Trebuia să provoace victime, emoţie şi mânie, astfel încât să justifice execuţia sumară a soţilor Ceauşescu, să uşureze misiunea grupului Iliescu de a se instala la putere şi să-i asigure acestuia un capital politic cu bătaie lungă
2. Pentru a se răzbuna pe cei care-l dovediseră, cu mulţi ani în urmă, agent sovietic (colonelul Trosca, generalii Nuţă şi Mihalea) şi pentru a distruge dovezi compromiţătoare pentru el şi pentru cei din grupul său.
Morţi la Revoluţie
Bucureşti 551
Timiş 99
Sibiu 91
Braşov 68
Brăila 42
Cluj 38
Buzău 34
Constanţa 29
Dolj 23
Arad 20
Caraş-Severin 20
Dâmboviţa 19
Alba 17
Covasna + Harghita 11
Giurgiu 10
Târgu-Mureş 10
Hunedoara 9
Ialomiţa 6
Bacău 5
Galaţi 4
Vrancea 4
Argeş 2
Prahova 2
Mehedinţi 1
Neamţ 1
Total 1.116
De ce Ion Iliescu?
A fost liderul politic al perioadei post-Ceauşescu. În această calitate, a luat decizii care au umplut ţara de cadavre.
Cea mai gravă decizie a lui Ion Iliescu a fost numirea lui Nicolae Militaru în fruntea Armatei Române. Deşi susţine contrariul, Iliescu ştia că bătrânul general se afla în solda sovieticilor. Logica spune că tocmai de aceea l-a reactivat şi i-a dat pe mână toate structurile militare ale României.
Ion Iliescu i-a fost complice lui Militaru şi în cazul Trosca. Deşi se afla lângă generalul-spion în timpul măcelului de la MApN, Iliescu n-a mişcat un deget pentru a-l opri, iar ulterior nu i-a reproşat nimic. Ba mai mult, a acceptat profanarea sălbatică a celor opt „uslaşi", timp de trei zile, în faţa ministerului, iar pe Militaru l-a susţinut necondiţionat.
După decembrie 1989, Ion Iliescu a condus România timp de aproape şapte ani neîntrerupt, până în toamna lui '96. Ca preşedinte nu a mişcat un deget pentru anchetarea crimelor de la Revoluţie. Ba dimpotrivă, a făcut tot posibilul să le bage sub preş. Dacă era atât de oripilat de „teroriştii lui Ceauşescu", de ce nu i-a pedepsit după ce a preluat puterea? De ce n-a făcut puşcărie niciunul dintre cei care au tras în oameni după fuga lui Ceauşescu?
Răspunsul se află tot la Iliescu: în puţinele cazuri în care Justiţia s-a mişcat, pronunţând condamnări pentru crimele din decembrie, „emanatul Revoluţiei" i-a graţiat! Şi-a folosit această prerogativă prezidenţială pentru a-i salva pe călăi de puşcărie, invocând motive dintre cele mai penibile: motive medicale, nevoia de reintegrare socială etc. Printre graţiaţii lui Iliescu s-au numărat şi trei dintre autorii măcelului de la Otopeni.
Alţi oameni cu rol nefast la Revoluţie, gen contraamiralul Emil „Cico" Dumitrescu, au devenit ulterior consilieri la Cotroceni sau au fost plasaţi în structurile statului şi pe la ambasadele din străinătate. Colaborarea cu sovieticii a fost un atu pentru cei aleşi.
Impostorii: revoluţionarii fără Revoluţie
De-a lungul anilor, Ion Iliescu s-a prezentat drept „emanat al Revoluţiei". O minciună cât casa, dat fiind că Iliescu a intrat în scenă în după-amiaza de 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu. Revoluţie a fost ce s-a întâmplat pe timpul domniei lui Ceauşescu, adică până vineri, 22 decembrie, ora 12.09, când elicopterul dictatorului s-a ridicat de pe sediul CC al PCR. Eventual, până la ora 13.00, când TVR a început să emită în varianta „liberă" şi toată lumea a aflat că s-a terminat cu Ceauşescu.
Din acel moment a mai fost Revoluţie doar pentru naivii din stradă. Aceştia chiar credeau că se luptă cu teroriştii „odiosului" şi ai „sinistrei". Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Virgil Măgureanu, Gelu Voican Voiculescu şi ceilalţi ştiau însă foarte bine că nu au cu cine să se lupte. Decât, eventual, cu fantomele inventate de ei pentru a se cocoţa la putere, regizându-şi propria Revoluţie.
Noi, românii, am fost foarte buni, atunci, pentru a fi transformaţi în carne de tun. Poate că pe asta se baza Silviu Brucan când ne numea „stupid people"!
Victimele Revoluţiei
Înainte de fuga lui Ceauşescu După fuga lui Ceauşescu Total
Morţi 159 957 1.116
Răniţi 1.502 2.587 4.089 "
No comments:
Post a Comment