Cetatea Marii Uniri

Deja m-am intercut singur – doua postari in termen atat de scurt, parca nu-mi vine a crede nici mie J Asta se intampla cand ai timp de ucis si nu ai conexiune la net, nu ai cu cine sa vorbesti si nu e nimeni sa iti distraga atentia.

Dupa cum va spuneam in postarea trecuta, am ajuns la Vintu de Jos cu vreo 30 de minute intarziere, ca sa nu se dezminta CFR-ul. M-a asteptat la gara Dorin, un prieten bun, vechi coleg de la Allianz Tiriac. L-am cunoscut la primul curs pe care l-am facut in cadrul companiei si de atunci am pastrat legatura. Omul e o enciclopedie de bancuri, unul mai haios ca altul. Chiar daca nu ne vedem des si nu vorbim des, asta nu inseamna ca suntem mai putin apropiati. Tot circula pe net, printre toate aberatiile postate de Poptamas sau Teo, si o vorba cum ca un prieten iti ramane prieten chiar daca nu vorbesti cu el zilnic. Si asa e! Dorin a fost foarte primitor si ne simteam de parca zilele trecute ne vazusem ultima oara. Am mers, m-a cazat si am stabilit planul pentru a doua zi.

M-am trezit de dimineata, asa cum ne-am inteles si am mers cu el la depus de coroane la statuile celor care au marcat in vreun fel sau altul Unirea, fiind invitatul sau. Am fost placut surprins sa vad ca toti la care ma prezenta se comportau de parca ne stiam de o vreme buna. Am primit un fular tricolor, o cocarda in piept si am iesit in fata pentru a da onorul alaturi de soldati. Au fost momente emotionante, mai ales cand am vazut atata lume imbracata ca la 1918, oameni simpli dar cu spirit patriotic ce n-au lasat ora matinala, frigul sau ploaia usoara sa-i impiedice din a participa la aceste actiuni.

Dup ace am terminat in partea de jos a orasului, ne-am indreptat spre cetate, la statuia lui Mihai Viteazu. Urcand dealul, eram tot mai surprins de ce se desfasura in fata ochilor. Pasionat fiind de tot ce inseamna castele, cetati, fortarete medieval, decopeream in inima tarii o minunatie de cetate foarte frumoasa si ingrijita. Dorin mi-a explica ca s-au investit sume uriase pentru a reabilita locatia, dar intr-adevar totul arata exemplar, de parca eram prin ceva atractie turistica din strainatate. Nu ma puteam satura de privelistile ce se desfasurau in fata ochilor, de personajele imbracate in straie vechi, de solemnitatea acestui loc in care nu-mi venea sa cred ca n-am ajuns pana acum.

Statuia lui Mihai Viteazu era impunatoare, ca cea din fata cinematografului Republica din Cluj. De jur imprejur erau doar cladiri incarcate de istorie, cladiri unde s-a scris istoria: Catedrala Reintregirii, Sala Unirii, Muzeul Unirii. Arhitectura iti fura ochii si evenimentul ce era in desfasurare nu facea decat sa adauge la atmosfera solemna ce umplea cetatea. Au sosit garzile de onoare in fata statuii si s-a dat drumul la ultima actiune de depunere de coroane. Urma sa mergem la bulevard pentru a vedea parade militara. Tarabe cu suveniruri, produse traditionale si artizanat umpleau cetatea si imprejurimile. Jos, in santurile cetatii era amplasata o scena unde canta un grup de copii, iar de-a lungul zidului era plin de alte tarabe unde puteai servi un vin fiert, o portie de mici, colaci secuiesti si alte bunatati care te ademeneau cu mirosul ce-l simteai de departe. Am mers cu Dorin si colegi de-ai lui din primarie la un ceai, sa ne incalzim putin corpurile amortite de frig. Miron Cozma, Gheorghe Funar, Cristian Ciocan erau doar cateva din persoanele care se perindau prin salonul hotelului. Dorin mi-a facut cunostinta cu un prieten de-al sau care a venit si el din Germania pentru a participa la aceasta sarbatoare a Romaniei. Omul era, asa cum s-a descris chiar el, “effervescent”, in ciuda varstei pe care o avea, fiind trecut deja de prima tinerete. Fost vanzator in asigurari, si el a luat calea strainatatii, satul de neajunsurile unui sistem corupt si ineficient.

Am iesit sa vad parade, de data asta de unul singur pentru ca Dorin spunea ca el a vazut-o deja de prea multe ori ca sa-l mai atraga, asa ca m-a asteptat in restaurantul hotelului. Am mers si m-am alineat alaturi de mii de oameni, de-a lungul bulevardului pe unde urma sa treaca parade, conform traditiei si mai ales conform repetitiilor din zilele trecute. Din pacate traseul a fost deviat, pana si jandarmii si politistii fiind luati prin surprindere. Au trecut brigade intregi, reprezentand diferite arme ale armatei romane. A fost chiar si un elicopter al politiei ratacit prin vazduh, dar nici un alt aparat de zbor. Am vazut mai multe avioane de lupta cand eram la Bacau la facultate, dar n-am inteles de ce aici la Alba nu a fost nici macar unu.

Dupa parada l-am recuperate pe Dorin si pe celalalt invitat al sau din Germania si ne-am aventurat prin santurile cetatii, la un vin fiert si o friptura de porc. La mici era coada mult prea lunga pentru a astepta, desi mirosul ne tot ademenea. Ne-am mai plimbat putin pe la standuri, dupa care am mers sa cautam un loc pentru a servi si o ciorba calda. La 16:50 eram inapoi in cetate, la Universitatea 1 Decembrie 1918 pentru conferinta Re-Patriot. Am fost si la conferinta organizata de ei la Dublin, curios de proiectul ambitios pe care anuntau ca-l desfasoara. Acolo mi-am spus punctul de vedere, am subliniat care sunt principalele motive pentru care romanii din diaspora privesc cu reticenta intoarcerea in Romania, mai ales pentru a-si deschide o afacere. Intre timp s-au schimbat putin “datele problemei” prin faptul ca initiatorul proiectului, domnul Marius Bostan, a ajuns ministru in noul guvern de tehnocrati, iar la conferinta ce urma sa se desfasoare la Alba isi anuntase participarea si unul din consilierii presedintelui Romaniei impreuna cu reprezentanti ai autoritatilor locale. M-am inscris la conferinta pe idea ca ei vor sa auda parerea unor personae din diaspora, insa am fost dezamagit amarnic de faptul ca nici unul din vorbitori nu era din randul romanilor plecati din tara. Deci un proiect menit sa atraga romanii antreprenori acasa, nu avea nici macar un vorbitor din randul celor vizati. Pai cine altcineva sa spuna ce credem ca ar trebui sa se schimbe, sa ofere idei si opinii, sa prezinte puncte de vedere ale diasporei, daca nu chiar persoane din diaspora? Cred ca in dorinta de a prezenta povestile de succes ale celor care s-au intors deja acasa si mai ales povestile celor care au pornit proiectul re-Patriot, au uitat de cei vizati direct de ideile innovative care pareau ca vor sa aduca o schimbare. Poate am inteles eu gresit….asa cum gresit a afirmat domnul Dragos, cel care era prezentatorul conferintei, ca romanii din Diaspora vorbesc Romania doar de rau. Intr-adevar, intre noi discutam despre lipsurile care exista si care ne tin departe de Romania, insa in fata strainilor avem cuvinte de lauda despre frumusetile patriei si multe organizatii desfasoara activitati si evenimente prin care promoveaza tot ce e frumos despre Romania. E drept ca dansul facea parte din diaspora…acum 20 de ani, dar nu stiu cat de informat este despre cum stau lucrurile acum. Am considerat o pierdere de vreme conferinta aceasta de la care am plecat inainte sa se incheie, in principal pentru ca nu s-a respectat programul.

Am mers inapoi la scena unde urma sa ma vad cu cei de la Voltaj. Baietii urmau sa concerteze in fata unui public ce sfida frigul, asteptandu-i in fata scenei, scandandu-le numele. Desi am fost la multe concerte Voltaj, desi i-am avut pe baieti la Dublin, gandul ca ma vad cu ei din nou imi dadea emotii. Ne-am vazut fugitiv inainte ca ei sa urce pe scena, urmand sa stam la o poveste dupa concert. Am fugit sus pe ziduri pentru a avea o imagine de ansamblu cu multimea adunata, dupa care am coborat in fata scenei. Am cantat cu ei, ca de obicei, dar putin mai retinut pentru ca nu puteam risca sa raman fara voce, avand in vedere ca mai urmau cateva intalniri importante si era imperative necesar sa ma pot face inteles. Dupa concert am mers langa scena si Prunus m-a luat de dupa umar, ca sa nu ma inlature jandarmii, si am mers asa, povestind, catre locatia unde trebuiau sa astepte transportul. Nu pot sa descriu in cuvinte ce sentimente aveam atunci, dar e de bine. Am povestit cu ei, ne-am facut cateva poze impreuna, dupa care m-am retras pentru ca urma o noapte grea, cu un somn interupt pe la jumatatea noptii pentru a merge la gara.

Zis si facut, ma pregatesc cu noaptea in cap, vine Dorin si ma duce la gara ca sa aflam ca trenul catre Brasov avea o ora intarziere. Ei bine, nu chiar o ora, pentru ca in anuntul facut de impegat se spunea doar de 59 de minute…pragul psihologic, vorba lui Dorin. Asa ca i-am multumit prietenului drag pentru ospitalitate si pentru ca mi-a oferit sansa sa fiu chia rasa de aproape de evenimente si a ramas sa ne vedem la Dublin. El a plecat si eu am scos laptopul si m-am apucat de scris. Ce altceva sa faci in Vintu de Jos la 4:40 dimineata? Sunetul tastelor este acompaniat de sforaitul unora din sala de asteptare care era si incalzita, spre surprinderea mea.

Una peste alta, mi-am promis ca voi reveni la Alba Iulia si cu alta ocazie pentru a documenta fotografic fiecare coltisor al cetatii pentru ca este superba si merita vizitata. Daca ajungeti prin zona, nu ezitati sa popositi in acest loc incarcat de istorie. Nu veti regreta! Sa ne citim cu bine!


S-ar putea sa va intereseze si "Spre Mecca"