"Un print din Levant..."

Au trecut deja 40 de zile de cand l-am ingropat pe tata, dar parca nici acum nu realizez pe deplin cele intamplate. Azi imi venea sa-l sun, sa-i mai povestesc una-alta, sa-i cer sfaturi, sa-i aud vocea.

Au fost zile incarcate de emotii de toate felurile. Am aflat ca tata era apreciat nu doar de cei de la bloc, din cartier ci si de altii cu care a intrat in contact. A fost si cazul taximetristului despre care am scris pe pagina mea. Pe urma, la priveghi a venit un domn pe care nu-l vazusem in viata mea, sau cel putin nu-l mai tineam minte. S-a prezentat drept "coleg de pescuit" de-al tatalui meu. Cu lacrimi a spus ca nu-i vine sa creada ce s-a intamplat si ca il va cauta cu privirea pe malul Izei de fiecare data cand va merge la pescuit. Asa mergea si cu noi la pescuit. Bine, in cele mai multe cazuri noi mergeam sa ne balacim si el, mai jos sau mai sus pe rau, pescuia. A apucat sa-i duca si pe cei mici ai mei sa-i invete sa pescuiasca. Avea rabdare mare cu toti copiii.

La pescuit cu bunicu

 Daca nu era vreme de pescuit, macar la iarba verde tot iesea cu noi. Nu stateam in casa intr-o saptamana cat stau copiii din ziua de azi intr-o singura zi. Si ce fain era...

Sara cu bunicu, la iarba verde

 Fostul lui sef de 25 de ani plangea explicandu-mi cat de corect era tata si cum niciodata, in atatia ani de munca, nu i-a gresit cu nimic, nu l-a suparat si cat de prompt isi facea treaba, oricand acesta ii cerea sa faca ceva. A spus ca angajat ca el n-a avut in viata lui.

La inmormantare au fost doua momente care m-au miscat profund. Unul din ele a fost sosirea unei coroane din partea colegelor din biroul de Comunicare si Relatii Publice - Cristina Irimie si Niculina Saroz, din Consiliul Romanilor de Pretutindeni. Nu mi-a venit sa cred si le multumesc inca o data pe aceasta cale pentru gestul lor.

Mai apoi, cand se aduna lumea, a aparut in poarta un domn pe care nu l-a recunoscut nimeni din familie, dar cand m-am intors, mi s-au inmuiat genunchii. Dorin Serdean, un fost coleg de pe vremea cand lucram la Allianz si cu care am ramas prieten, si-a lasat indatoririle de consilier in cadrul primariei Alba si a venit pana la Sighet doar pentru a-mi oferi un umar pe care sa jelesc. A fost un gest care il apreciez mai mult decat pot cuvintele sa descrie si care inseamna enorm pentru mine. Multumesc Dorin pentru prezenta!

Dupa cum am mai spus, tata a fost un mare fan Pink Floyd. Drept urmare, in loc de camasa a avut pe el un tricou cu Pink Floyd pe care i-l adusesem de la concertul de aici din Dublin. Si vecinii care au fost in priveghi si l-au vazut imbracat asa, la inmormantare au purtat tricouri cu formatii "din vremea lui". Era tare pasionat de muzica. Inca mai e acasa magnetofonul pe care ne punea benzi sa ascultam. Si printre benzile ce le avea, erau si unele cu "Cenaclul Flacara". Deci de mic stiam toate piesele care au devenit hituri, dar si o poezie de clasa a XII-a, pe care o stiam deja la varsta de 7 ani.

Imi aduc aminte cum in clasa a XI-a, dupa ce s-a imbolnavit profesoara noastra de Limba Romana, a venit o suplinitoare de la un Colegiu National, noi fiind liceu industrial. Era tare severa si cerintele ei erau cu mult peste ce faceam noi in mod normal la ore. Era sa raman corigent, dar in ultima ora, cei cu situatii "critice" erau scosi in fata si li se acorda sansa sa-si mareasca media. Eu n-am stiut ce sa fac pentru a-mi creste media, asa ca mi-a venit in cand poezia de clasa a XII-a, asa ca i-am zis: "Doamna profesoara, daca va recit , ma treceti?". Profesoara a crescut ochii si m-a intrebat daca stiu toata povestea si increzator i-am spus ca da. M-a pus sa recit... Iar eu stiam poezia exact cum am invatat-o de pe banda de magnetofon, asa cum e in clipul de mai jos. Am recitat-o intocmai...erau colegi pe care ii pufnea rasul, iar profesoara ii scotea din clasa. Pana am terminat de recitat, jumatate de clasa era goala si profesoara cu lacrimi in ochi. Am luat doi de 10 si m-a felicitat. Pe tata trebuia sa-l felicite, pentru ca datorita lui stiam o poezie atat de superba.




Moartea a fost "mistretul cu colti de argint" care l-a rapus pe tata, dar el va ramane in memoria noastra, a tuturor. E greu...al naibii de greu sa mergem mai departe, insa stiu ca asta si-ar dori, sa fim fericiti si sa-i facem cinste in continuare. Odihneasca-se in pace!

                                                                                  © Blog de Morosan 2017