*** NU POTI AJUTA PE NIMENI DE LA 3 METRI SUB PAMANT ***

Desi n-am mai scris de mult pe blog, de data asta am revenit aici pentru ca e o postare prea lunga pentru facebok si nu vreau sa tot restrand textul.

De mult prea multe ori auzim ca in strainatate trebuie sa te feresti de romani. Si in multe cazuri e justificata afirmatia. Se stie ca la noi de multe ori exista preocuparea fata de "capra vecinului" si de cele mai multe ori nu in sens bun. Insa exista situatii in care unora le pasa, vor binele "caprei vecinului". Si am experimentat o astfel de situatie recent.

De o vreme destul de indelungata am niste dureri constante, iar medicul de familie credea ca sunt cauzate de ceva anume si luam calmante. Am avut episoade de dureri crunte, zile in care imi venea sa ma arunc de pe balcon. Dupa cate un astfel de episod imi venea sa merg la urgenta, dar de fiecare data ma gandeam ca voi avea mult de asteptat si imi vor da calmante, mai ales ca in decembrie 2016 m-am prezentat cu aceleasi simptome si am fost trimis acasa cu nurofen. Pe langa asta, ma gandeam ca daca stau mult la urgenta, ratez o audiere, sau urma sa ma vad cu cineva care avea probleme, etc. Preferam sa astept sa prind o zi mai libera si merg atunci, insa ma lasa durerea si lasam si eu problema uitata.

Zilele trecute s-a accentuat durerea, chiar de dimineata cand eram la curs la King's Inns asa ca m-am hotarat (greu) sa merg la urgenta. Am ajuns acolo pe la ora 11:00 si era destul de plin, dar am zis ca stau pentru ca ziua toti specialistii ar trebui sa fie acolo si poate nu sunt trimis iar acasa cu un calmant. Am intrat la triaj, am explicat asistentei care e "supararea" si i-am spus pentru ce luam tratament. Mi-a spus din start ca problema mea e in alta parte si ca vor investiga. Dupa vreo 2 ore in sfarsit am fost chemat pentru analizele de sange. Dupa inca vreo 4 ore s-a facut prezenta de catre o asistenta, pentru a vedea cine a mai ramas si cine s-a saturat sa astepte si a plecat. Cand a strigat numele meu, de dupa un geam cineva facea cu mana. Nu mi-am dat seama ca eu eram destinatarul salutului, asa ca fata a venit sa ma intrebe ce problema am. Era Oana, o romanca de a noastra care m-a recunoscut. Din pacate eu n-am recunoscut-o, dar ma gandeam ca precis a apelat vreodata la mine si de acolo ma stie. Cum nu am obiceiul sa ma uit la pozele de profil ale celor care-mi scriu, era doar o presupunere. I-am spus de la cat astept si ce problema am si a spus ca se intereseaza daca e acolo doctorul roman, sa ma vada el. I-am multumit si a plecat. A mai trecut ceva vreme si a iesit o doamna si m-a strigat. Mi-am dat seama ca e "de la noi" pentru ca mi-a pronuntat prenumele (aproape) corect (Morosan inloc de Marosan).

Am intrat si i-am spus care sunt simptomele, m-a examinat si m-a trimis la radiografie si am mai facut o analiza. Cand au venit rezultatele, a venit si s-a asezat langa mine. Mi-a explicat in detaliu ce s-a descoperit si mi-a spus ca urmeaza sa coboare cineva de la chirurgie sa vorbeasca cu mine pentru ca situatia este destul de grava deja si voi avea nevoie de operatie. Dupa aceea a urmat dialogul:
- Daca ati avut dureri de atata timp, de ce ati venit asa de tarziu la spital?
Am zambit, usor stanjenit. Dupa un moment de ezitare am raspuns:
- Pai de fiecare data cand aveam dureri mai mari, urma sa am o audiere la tribunal, sau trebuia sa ma intalnesc cu cineva care avea nevoie de ajutorul meu sau aveam de rezolvat una-alta cu diverse persoane. Chiar si acum, vazand atatia batrani aici care asteapta tratament, m-am simtit rusinat ca am venit si eu sa umplu sala de asteptare.
S-a uitat la mine si foarte serios mi-a spus ceva ce mi-a dat de inteles ca situatia e destul de...avansata:
- De la 3 metri sub pamant nu puteti sa ajutati pe nimeni.
Am crezut ca n-am inteles bine si am rugat-o sa repete. Am inteles atunci ca trebuie sa o "las mai moale" si sa mai am grija si de sanatatea mea. I-am multumit doamnei doctor pentru ajutor si mai ales pentru urgentarea lucrurilor. Am vorbit si cu chirurgul care, vazand ca m-am prezentat la ei la spital cu aceleasi simptome in decembrie 2016, m-a intrebat acelasi lucru - de ce am mers la ei asa de tarziu. I-am explicat si lui si mi-a spus care sunt pasii de urmat.

Dupa ce am iesit de acolo am cautat numele persoanei care a venit la mine in sala de asteptare si cu stupoare am descoperit ca nu vorbisem niciodata cu ea. I-am multumit in zece randuri pentru interventia ei care, foarte probabil, mi-a scurtat sederea in sala de asteptare cu cel putin cateva ore bune. Mi-am dat seama ca sunt romani care vor si binele "caprei vecinului" si sunt exact genul de persoane care fac diferenta. Le multumesc si pe aceasta cale Oanei si doamnei doctor pentru grija si atentia acordata si le raman recunoscator pentru sprijinul voluntar oferit. Ma bucur mult sa vad ca, in ciuda faptului ca suntem printre straini unde (de multe ori) fiecare e pentru el, exista romani care fac astfel de gesturi gratuite, dar care inseamna foarte mult, cel putin pentru mine.

Multumesc si pentru gandurile calde transmise la postarea de pe facebook! Multa sanatate va doresc si voua.

                                                                                                         © Blog de Morosan 2019

Amintiri din "tinerete" - episodul "Zaraza"

Am auzit azi o reclama ce mi-a adus aminte de reclama de mai sus. Era pe vremea cand lucram ca Unit Manager la Allianz Tiriac, in Oradea. Eram cel mai tanar manager din toata compania, dupa cum imi spuneau sefii. Unii imi spuneau "copilul teribil al Allianzului" pentru ca sfidam orice reguli si reuseam prin metode neconventionale sa obtin rezultate la care nimeni nu spera.

Dupa faza cu ananasul, despre care o sa va povestesc alta data, m-am apropiat de directorul sucursalei. Era un om corect si echidistant si aprecia nu atat rezultatele mele cat stradania mea. A venit o data in birou cand aratam reclama asta unui coleg si s-a uitat si el. I-am zis ca imi place reclama pentru ca n-am ajuns unde eram asa cum spune in reclama ci prin munca si sudoare.

La o petrecere de-a companiei, cred ca la micro-revelion (asa ii zicea la petrecerea ce o faceam cu colegii), l-am intrebat pe director daca pot sa iau "o suta" de Zaraza. L-am intrebat, deoarece era pe cheltuiala sucursalei consumatia si n-am vrut sa ies "din meniu". A rad de mine, dar a zis ca da si i-am zis chelnerului sa puna "suta" in doua pahare. Am mers cu paharele la masa directorului si l-am invitat sa ciocnim. Cand am ciocnit, i-am spus: "pentru cei ce n-au pupat in c*r ca sa-si faca o cariera". A ras bine si ne-am cinstit. M-am intors la masa mea si stateam de vorba cu colegii. La un moment dat a venit chelnerul si mi-a pus pe masa o sticla de Zaraza. M-am uitat la el si i-am zis ca nu am comandat asa ceva. Chelnerul mi-a zambit si a spus: "E din partea domnului director!". M-am uitat la masa directorului care astepta reactia mea. A ridicat paharul in semn de cinste si a baut...

Gestul lui a insemnat mai mult decat orice premii sau felicitari primite pentru realizarile din cadrul sucursalei. M-am simtit apreciat cu adevarat. Stia cum sa ne faca pe toti sa ne simtim asa. Asta e diferenta dintre un sef si un lider. A fost o perioada minunata!

Multumesc din suflet!

Miercuri am mers in Germania, in Munchen, urmand sa ma intorc seara cu avionul. Totul a decurs conform planurilor, pana cu vreo ora inainte sa plec spre aeroport, sa ma intorc in Irlanda. Am fost la un supermarket sa cumpar cate ceva si de acolo am luat trenul spre aeroport. Doar ca in tren mi-am dat seama ca gentuta in care aveam actele si portmoneul nu era. Disperam m-am dat jos la prima statie si am luat trenul inapoi. Am ajuns inapoi la supermarket cam in 40 de minute de cand plecasem. Nu mai era nici urma de gentuta. O uitasem pe carucioarele de cumparaturi unde am pus-o ca sa pot aseza cumparaturile in geanta. Am intrebat la relatii clienti, birou ce se afla la 3 metri de carucioare, dar nu vazuse nimic cei de acolo si nimeni nu adusese gentuta. M-am uitat prin tomberoanele din zona, am intrat in toalete sa verific, dar nu era de gasit. Le-am lasat datele mele de contact si am pornit spre aeroport. In drum spre aeroport am sunat sa-mi anulez cardul bancar. Telefonul de urgenta suna undeva in Scotia. Doamna respectiva a fost socata cand i-am explicat situatia mea, dar mai apoi m-a socat ea cand m-a intrebat daca vreau sa-mi trimita niste bani si se interesa cum poate sa ma ajute. I-am multumit pentru gest si am zis ca sper doar sa pot pleca. Mi-a urat bafta, dupa ce m-a asigurat ca e blocat cardul.

Aveam la mine cardul de la PPS si speram sa ma lase sa urc in avion cu acel card, fiind cu poza. Ajuns la aeroport, am explicat la biroul de check-in situatia si le-am aratat cardul de Irlanda. Baiatul de acolo a chemat un superior care a sunat la biroul de emigrari sa intrebe daca ma vor lasa sa trec cu acel card, insa au spus ca nu e posibil. Nu stiam ce-i de facut. Tipul mi-a spus sa ma linistesc, sa merg la sediul politiei din aeroport sa-mi intocmeasca raport si sa-mi elibereze un act provizoriu de calatorie pentru a pleca cu zborul de a doua zi. Mi-a promis ca voi primi loc gratuit pentru ca am ajuns acolo cat inca era deschis check-in pentru zborul cu care trebuia sa ma intorc.

Am mers la biroul de politie, dar ei mi-au spus ca trebuie sa merg la politia statala care avea biroul in alt terminal si ca ei nu-mi vor putea elibera act de calatorie pentru ca nu sunt cetatean german si ca trebuie sa merg la consulat. Atunci am decis sa postez anuntul situatiei mele pe un grup de romani din Munchen, pe pagina mea si pe Grupul Romanilor din Irlanda. Intre timp am mers la celalalt birou de politie unde am raportat actele pierdute si am primit un raport de care aveam nevoie pentru a demonstra ca actele sunt raportate ca fiind pierdute. Dupa ce am terminat, am sunat la numarul de urgenta al consulatului din Munchen si am fost chemat a doua zi intre 8 si 11 sa imi fac un titlu de calatorie.

Telefonul deja suna ca la centrala si mesajele intrau cu duiumul. Am fost impresionat pana la lacrimi de raspunsul masiv primit si de numarul de persoane care mi-au sarit in ajutor. Mi-au scris oameni care locuiau la 500 de km (n-am gresit cifra) de Munchen care se ofereau sa vina dupa mine in aeroport. Un sofer de TIR care era in apropiere de Munchen s-a oferit sa ma duca cu el in Madrid unde locuia si sa ma ajute sa-mi fac actele si sa imi plateasca el drumul de intoarcere. MAi aveam vreo 3 euro in buzunar. Multi s-au oferit sa-mi trimita bani, insa le-am explicat ca nu am cum sa primesc bani din cauza ca nu am nici un act valid, ca altfel imi trimitea sotia.

Am fost contactat si de o angajata a Ryanair care a vazut mesajul meu. A fost unul din ingerii pazitori care a rezolvat sa-mi fie adus pasaportul la Munchen cu primul zbor dinspre Dublin. Unul din patronii de la macelaria romaneasca de pe Dorset Street (A&F Meats) si-a sunat varul care locuieste aproape de Munchen sa vina dupa mine in aeroport. Multi romani din Munchen imi trimiteau sfaturi referitor la cum sa ajung la consulat. Colegii din organizatie pastrau legatura cu Carmen pentru a afla noutati despre mine. Ma sunau oameni din Irlanda sa ma indrume catre prieteni de ai lor, unii chiar din Frankfurt. Intre timp a venit dupa mine Paul, varul lui Florin de la macelarie si m-a dus in centrul Munchenului la un hotel unde am ramas pana dimineata.

Rupt de oboseala, am adormit instant. Dimineata la 7 am fost deja trezit de persoane din Irlanda care ma sunau sa vada daca sunt bine. Telefonul era plin de mesaje. O doamna din Munchen s-a oferit sa vina sa ma duca la consulat. Intre timp ma contactase cineva de la Nuremberg sa imi spuna ca daca nu reusesc sa ma intorc la Dublin in ziua respectiva sa ii spun ca vine dupa mine si stau la ea pana rezolvam cu actele si ma pot intoarce in Irlanda.

Am ajuns la consulat. Cei de acolo ma asteptau pentru ca mai multe persoane au sunat sa-i informeze despre situatia mea. Mi-a fost facut titlul de calatorie foarte repede si Paul a venit dupa mine sa ma duca la aeroport. Nu aveam bani, dar am reusit sa obtinem acel bilet gratis cu primul zbor spre Dublin. Ghinionul a mai durat putin pentru ca la check-in am dat peste o romanca ce refuza sa imi faca check-in motivand ca titlul de calatorie e pentru mers in Romania, nu in alta parte. I-am spus ca merg in Romania, doar ca fac escala in Dublin. Ea refuza vehement sa ma lase sa plec cu acel avion, pentru ca ea stia si insista ca trebuie sa zbor direct spre Romania. Pana la urma a venit sefa ei, care era nemtoaica si a sunat la imigrari in Dublin. I-am dat numarul PPS al meu si cei de la Dublin au spus ca daca am un act de calatorie valid, sa ma lase sa ajung in Irlanda. Romanca a intervenit (telefonul fiind pe difuzor) si le-a spus celor din Irlanda ca am doar un act de calatorie ce e valabil doar pentru un drum spre Romania. Cei de la Dublin au spus ca un act valabil de calatorie nu poate sa iti dea o destinatie fixa si sa ma lase sa plec. Romanca a insistat ca nu am voie sa merg spre Dublin. Pana la urma cei din Irlanda si-au pierdut cumpatul si i-au spus ca atata vreme cat pe act scrie ca e document de calatorie si e valabil, sa ma lase sa merg spre Dublin. Atunci sefa ei i-a ordonat practic sa-mi faca cehck-in si sa ma lase sa plec.

Am alergat pana la poarta de imbarcare si am urcat in avion unde ma astepta pasaportul. Zborul spre Irlanda mi-a parut interminabil, dar ma bucur ca am ajuns.

Pe langa faptul ca aceasta aventura m-a invatat multe lucruri de care sa tin cont pe viitor, cel mai important a fost pentru mine sa aflu cat de uniti sunt romanii. Si nu doar cei din Irlanda ci de pretutindeni. Am fost impresionat pana la lacrimi in repetate randuri pe parcursul acestei "aventuri" si am aflat ca sunt mai apreciat decat credeam, desi sunt ferm convins ca oamenii s-ar mobiliza, si i-am vazut mobilizandu-se si pentru alte persoane. Nu am cuvinte destule pentru a exprima multumirea pe care trebuie sa o transmit tuturor celor care s-au oferit sa ma ajute si care m-au ajutat, fie si cu o vorba buna. Am ajuns in Irlanda ieri (joi), dar si azi ma mai contacteaza lumea sa ma intrebe daca sunt bine.

MULTUMESC! Multumesc din suflet pentru sprijin, incurajari si ajutor. Sunteti niste oameni minunati si apreciez enorm mobilizarea de care ati dat dovada. Am pierdut acte si bani, insa am invatat o lectie pe care nu se poate pune pret. Ma aplec in fata voastra, dragilor! Multumesc din suflet!

Cu deosebita consideratie,
Marius Marosan


                                                                                    © Blog de Morosan 2018

*** DREPT LA REPLICA ***

Un celebru parlamentar de Diaspora - Doru Coliu

In urma cu vreo doua saptamani, un parlamentar de diaspora (cu titlul), mintea cu nerusinare intr-un articol scris la comanda de o marioneta cu pretentii de jurnalist. Nu m-a surprins nimic, deoarece omul considera ca e intangibil datorita functiei de deputat pe care a castigat-o la loteria redistribuirii voturilor. Referitor la blogul pe care a decis sa-si publice parerile, nu pot sa spun mare lucru. O echipa de "jurnalisti" aspiranti care scriu "articole" fara a cere parerea partilor, asa cum ar cereo conduita profesionala. Stiu ca cer prea mult cand vorbesc de conduita in cazul lor, dar cam la asta ar trebui sa se raporteze. Din pacate nu pot sa muste mana care ii hraneste...si manipuleaza.

In articol dadea de pamant cu Consiliul Romanilor de Pretutindeni, dar in principal cu unii consilieri, printre care ma numar si eu. Ce are cu mine? Sa le luam pe rand:

1. In februarie cand am fost la Bucuresti pentru sedinta de lucru, m-am intalnit cu acest deputat, impreuna cu inca doi colegi - unul din consiliu si unul care a participat la congres, iar acum e coleg de partid cu acest deputat. La respectiva intalnire, acest deputat a explicat cum ca in acest Consiliu care prin definitie este apolitic, el doreste implicarea politicului. Adica fiecare partid politic sa aiba oameni in Consiliu. I-am explicat ca nu facem un nou parlament si un nou camp de lupta pentru clasa politica si ca oamenii din Diaspora au nevoie de acest Consiliu pentru a le reprezenta interesele, nu interesele partidelor politice. Nu i-a placut ce am spus si a considerat el ca e de cuviinta sa ne spuna ca sa avem grija ca el are acces la discutiile noastre private. Evident ca imunitatea parlamentara ii permite sa se laude cu incalcarea legii fara pic de jena.

2. La ultima sedinta a comisiilor reunite pentru romanii de pretutindeni din Senat si Camera Deputatilor, am participat si eu ca invitat. Totodata au participat prin skype si colegi din Consiliul Romanilor de Pretutindeni. La acea intalnire se discuta despre noua metodologie, facuta de cei din PMP care isi doresc din tot sufletul sa acapareze politic acest for. Am prezentat argumente contra metodologiei prezentata de ei, insa atat deputatul Coliu cat si colegul plagiator Codreanu - care se lauda cu o initiativa a Consiliului ca fiind a lui personala - au ajuns sa urle atat la mine cat si la colegii ce erau in direct pe Skype. E clar ca metodologia gandita de ei nu accepta modificari si sunt dispusi sa desfiinteze pe oricine vine cu argumente logice care sa demonstreze ca ei au propus niste aberatii. Si la aceasta sedinta, de fata cu toata lumea, deputatul de diaspora Doru Coliu a subliniat ca are acces la discutiile noastre private. Si a mai facut aceste afirmatii si in discutii private cu colegi din Consiliu. Daca nu ma insel exista chiar si o inregistrare. ;-)

Evident ca acest parlamentar nu accepta nici o parere care difera de a sa, fapt confirmat si in parerea exprimata prin "ziarul" de diaspora. Asa cum singur dicteaza in "articol", metodologia pentru organizarea viitorului Congres al Romanilor de Pretutindeni, se afla in dezbatere publica doar ca formalitate, deoarece orice propunere de modificare urmeaza sa fie ignorata, constituind un abuz de putere de toata frumusetea. Pentru ca lucram cu materialul clientului, asta este afirmatia domnului Coliu: "Deputatul de diaspora Doru Coliu garantează că anul acesta și la datele propuse de lege va avea loc Congresul Românilor de pretutindeni. "

Minciunile continua cu o nonsalanta de invidiat: "Comisia Românilor de Pretutindeni a lucrat la noua metodologie pe baza proiectelor și propunerilor trimise de membrii Consiliului românilor de pretutindeni. De fiecare dată au fost prezenți membri ai Consiliului, iar alții au intrat pe Skype și fiecare si-a spus părerea și s-a votat pe fiecare articol în parte. La toate ședințele a participat și domnul Secretar de stat Ovidiu Iane din MRP ( cel care a organizat fostul Congres) și a participat la toate modificările." La sedinta in care au intrat colegii pe Skype si eu am fost in sala, nu s-a votat absolut nimic. Ce votat?! Nici macar nu ne-au fost luate in seama argumentele, ci din contra, s-a rastit la noi tandemul Coliu-Codreanu pentru indrazneala noastra. Inclusiv secretarul de stat le-a spus ca metodologia propusa de ei e fantezista si aproape imposibil de pus in practica. Au fost schimburi de replici si contre, cei din PMP tinand si cu dintii de aspectele ce implicau politicul in viitorul Congres si Consiliu. Varianta pusa in dezbatere publica nu are nici o treaba cu propunerile inaintate de Consiliu, existand chiar si un comunicat in acest sens. Evident ca aceste "nesupuneri" din partea Consiliului au starnit furia celui ce si-a castigat functia la "loz in plic".

In furia sa oarba, domnul deputat (de conjunctura) de diaspora isi pierde coerenta. Nici macar marioneta care a scris "articolul" n-a putut sa-l atentioneze asupra acestui aspect. Bine, nu poti sa-i spui stapanului ca greseste ca nu-ti mai arunca oase sa rozi. In doar jumatate de postare, domnul Coliu face doua afirmatii care se bat cap in cap. La inceput spune ca noi, cei din Consiliu, mancam banul public - aici are o scuza: a ajuns in functie la loteria redistribuirii si nu s-a obosit sa citeasca legislatia cu privire la Consiliu si Congres, dar vrea sa organizeze si el anul asta ceva; altfel stia ca nu exista nici un fel de finantare pentru Consiliu. Legea probabil a invatat-o in timp ce transmitea parerea catre "jurnalist", deoarece mai jos spune ca banii alocati organizarii Congresului ar trebui cheltuiti pentru a acoperi si transportul delegatilor, deoarece acestia fac munca voluntara. Si pentru ca nu vreau sa ma credeti pe cuvant, imaginea face cat 1000 de cuvinte:

Voluntari care mananca banii publici!

Articolul continua cu o alta minciuna sfruntata iar dovada e mai sus, unde spuneam de comunicatul CRP. In viziunea sa, majoritatea colegilor sunt de acord cu metodologia, in ciuda acelui comunicat.

Si ajungem la partea mea preferata, unde acest deputat de conjunctura face referire la persoana mea si la activitatea din comunitate. Inainte sa fac o paralela intre noi, o sa-i reamintesc ca el este platit din banul public, si nu putin, pentru a reprezenta interesele Diasporei. In continuare voi demonstra ca isi primeste banii degeaba, ca minte cu nerusinarea cu care ne-a obisnuit cu privire la afirmatiile mele. Are dreptate intr-o singura privinta: am spus ca nu sunt de acord cu acea grila de punctare a candidatilor. Si motive sunt destule:
- nu suntem la admitere la facultate ca sa facem concurs pe puncte
- nu aplicam pentru un proiect in cadrul caruia trebuie sa intrunesti un anumit punctaj pentru a obtine aprobarea proiectului
- criteriile sunt facute parca pe genunchi si sunt, asa cum spunea domnul Secretar De Stat Iane, fanteziste si neconcludente. Orice om cu imaginatie va participa la Congres, acea grila fiind de fapt un exercitiu de imaginatie ce nu verifica in nici un fel reprezentativitatea candidatului in comunitate.
- unul din criteriile din grila reprezenta (40% parca din punctaj) proiectele finantate rulate in comunitate. Acolo am intervenit si am subliniat ca organizatia din care fac parte n-a avut proiecte finantate de Romania, dar nici de alt stat si ca activitatile noastre din comunitate sunt bazate pe voluntariat. Ca exemplu i-am dat cazurile sociale in care s-a implicat comunitatea, printre care si repatrieri. In luminatia sa el a tradus totul intr-o propozitie usor de inteles pentru el, probabil din cauza lipsei de activitate in cadrul unei comunitati. Dar va las pe voi, cei care faceti parte din comunitate, la comentarii, sau pe facebook unde voi distribui postarea, sa confirmati sau infirmati cele spuse de domnul Coliu: "Printre aceștia se numără Marius Maroșan și Niculina Saroz la care am constatat că spun minciuni și induc în eroare pe ceilalți membri ai Consiliului. Nu spun nimic altceva decât că toată lumea s-a săturat complet de așa-zișii reprezentanți ai românilor care nu fac nimic și mănâncă banii publici. Vrem să le vedem activitatea. Maroșan a fost nemulțumit de noua grilă de punctaj spunând că nu își poate demonstra activitatea în comunitate românească deoarece el a strâns bani pentru decedați…. mai patetic nici că se poate." Poate ar trebui sa se intrebe domnul Coliu de ce am primit din partea Primarului si Consiliului Local Dublin titlul de Cetatean Model al Dublinului pe 2016 si 2017 si anul acesta am fost nominalizat la categoria "Persoana Anului" si organizatia din care fac parte a fost nominalizata la categoria "Asociatia Caritabila a Anului". Sau probabil ca el crede ca pentru ajutorul dat celor ce au pierdut pe cineva drag este suficient.

Dar sa vedem ce a facut Coliu, pe bani publici, ca reprezentant al Diasporei. Activitatea lui de parlamentar e usor de verificat, fiind publica pe pagina institutiilor abilitate. De la link-ul prezentat deducem ca de cand a devenit parlamentar, Doru Coliu a avut 18 initiative parlamentare, dar nu toate personale, unele fiind depuse de grup, avand mai multi semnatari. Vorbim de un parlamentar de Diaspora, adica initiativele sale ar trebui sa-i vizeze pe romanii din afara tarii. In schimb, din cele 18 initiative, una singura are, intr-o oarecare masura, legatura cu Diaspora, insa si ea a fost o propunere de grup a 109 parlamentari si face referire la termenul de valabilitate a pasapoartelor, o propunere legislativa inregistrata acum un an de Consiliul Romanilor de Pretutindeni si insusita acum de colegul domnului Coliu, domnul Codreanu. In schimb regasim o initiativa tipica parlamentarilor care isi fac culcusul cald cand se vad cu functia in buzunar, fie ea dobandita prin redistribuire si nu prin alegere directa. Aceasta initiativa este propusa de dansul, dar are sustinerea unui grup de 30 de parlamentari. Este vorba de initiativa Pl-x nr. 193/2017 care prevede acordarea de sporuri si subventii suplimentare parlamentarilor de Diaspora, cei pe care nu-i vedem decat in an electoral. Gasiti textul integral in link-ul de la numarul de referinta, insa imaginea de mai jos este concluzia propunerii.

Doru Coliu: VREAU MAI MULTI BANI!

Cam la asta se rezuma "vasta" activitate a unui parlamentar de Diaspora. Pentru asta primeste bani si asa se "speteste" el pentru noi, cei plecati din Romania. Dar nu ezita, prin trompetele de la "presa" diasporei sa atace voluntarii si pe cei ce fac cinste Romaniei.

Din pacate este unul din parlamentarii care reprezinta Diaspora in Parlamentul Romaniei. Nu stiu daca ceilalti fac mai mult sau mai putin ca el, insa ceilalti nu trag de voluntari sa prezinte rapoarte de activitate si nici nu ameninta cu inregistrari ale discutiilor private. Concluziile le trage toata lumea.


                                                                                    © Blog de Morosan 2017

"Un print din Levant..."

Au trecut deja 40 de zile de cand l-am ingropat pe tata, dar parca nici acum nu realizez pe deplin cele intamplate. Azi imi venea sa-l sun, sa-i mai povestesc una-alta, sa-i cer sfaturi, sa-i aud vocea.

Au fost zile incarcate de emotii de toate felurile. Am aflat ca tata era apreciat nu doar de cei de la bloc, din cartier ci si de altii cu care a intrat in contact. A fost si cazul taximetristului despre care am scris pe pagina mea. Pe urma, la priveghi a venit un domn pe care nu-l vazusem in viata mea, sau cel putin nu-l mai tineam minte. S-a prezentat drept "coleg de pescuit" de-al tatalui meu. Cu lacrimi a spus ca nu-i vine sa creada ce s-a intamplat si ca il va cauta cu privirea pe malul Izei de fiecare data cand va merge la pescuit. Asa mergea si cu noi la pescuit. Bine, in cele mai multe cazuri noi mergeam sa ne balacim si el, mai jos sau mai sus pe rau, pescuia. A apucat sa-i duca si pe cei mici ai mei sa-i invete sa pescuiasca. Avea rabdare mare cu toti copiii.

La pescuit cu bunicu

 Daca nu era vreme de pescuit, macar la iarba verde tot iesea cu noi. Nu stateam in casa intr-o saptamana cat stau copiii din ziua de azi intr-o singura zi. Si ce fain era...

Sara cu bunicu, la iarba verde

 Fostul lui sef de 25 de ani plangea explicandu-mi cat de corect era tata si cum niciodata, in atatia ani de munca, nu i-a gresit cu nimic, nu l-a suparat si cat de prompt isi facea treaba, oricand acesta ii cerea sa faca ceva. A spus ca angajat ca el n-a avut in viata lui.

La inmormantare au fost doua momente care m-au miscat profund. Unul din ele a fost sosirea unei coroane din partea colegelor din biroul de Comunicare si Relatii Publice - Cristina Irimie si Niculina Saroz, din Consiliul Romanilor de Pretutindeni. Nu mi-a venit sa cred si le multumesc inca o data pe aceasta cale pentru gestul lor.

Mai apoi, cand se aduna lumea, a aparut in poarta un domn pe care nu l-a recunoscut nimeni din familie, dar cand m-am intors, mi s-au inmuiat genunchii. Dorin Serdean, un fost coleg de pe vremea cand lucram la Allianz si cu care am ramas prieten, si-a lasat indatoririle de consilier in cadrul primariei Alba si a venit pana la Sighet doar pentru a-mi oferi un umar pe care sa jelesc. A fost un gest care il apreciez mai mult decat pot cuvintele sa descrie si care inseamna enorm pentru mine. Multumesc Dorin pentru prezenta!

Dupa cum am mai spus, tata a fost un mare fan Pink Floyd. Drept urmare, in loc de camasa a avut pe el un tricou cu Pink Floyd pe care i-l adusesem de la concertul de aici din Dublin. Si vecinii care au fost in priveghi si l-au vazut imbracat asa, la inmormantare au purtat tricouri cu formatii "din vremea lui". Era tare pasionat de muzica. Inca mai e acasa magnetofonul pe care ne punea benzi sa ascultam. Si printre benzile ce le avea, erau si unele cu "Cenaclul Flacara". Deci de mic stiam toate piesele care au devenit hituri, dar si o poezie de clasa a XII-a, pe care o stiam deja la varsta de 7 ani.

Imi aduc aminte cum in clasa a XI-a, dupa ce s-a imbolnavit profesoara noastra de Limba Romana, a venit o suplinitoare de la un Colegiu National, noi fiind liceu industrial. Era tare severa si cerintele ei erau cu mult peste ce faceam noi in mod normal la ore. Era sa raman corigent, dar in ultima ora, cei cu situatii "critice" erau scosi in fata si li se acorda sansa sa-si mareasca media. Eu n-am stiut ce sa fac pentru a-mi creste media, asa ca mi-a venit in cand poezia de clasa a XII-a, asa ca i-am zis: "Doamna profesoara, daca va recit , ma treceti?". Profesoara a crescut ochii si m-a intrebat daca stiu toata povestea si increzator i-am spus ca da. M-a pus sa recit... Iar eu stiam poezia exact cum am invatat-o de pe banda de magnetofon, asa cum e in clipul de mai jos. Am recitat-o intocmai...erau colegi pe care ii pufnea rasul, iar profesoara ii scotea din clasa. Pana am terminat de recitat, jumatate de clasa era goala si profesoara cu lacrimi in ochi. Am luat doi de 10 si m-a felicitat. Pe tata trebuia sa-l felicite, pentru ca datorita lui stiam o poezie atat de superba.




Moartea a fost "mistretul cu colti de argint" care l-a rapus pe tata, dar el va ramane in memoria noastra, a tuturor. E greu...al naibii de greu sa mergem mai departe, insa stiu ca asta si-ar dori, sa fim fericiti si sa-i facem cinste in continuare. Odihneasca-se in pace!

                                                                                  © Blog de Morosan 2017

*** ADIO, TATA! ***

Adio, tata!

Lupta a luat sfarsit! L-a invins sistemul, dupa care l-a invins si boala! La nici 24 de ore dupa ce a fost trimis acasa din spital pentru ca se inchidea sectia de oncologie, asa cum am explicat in postarea anterioara, tata a intrat in coma. A fost invins de sistem! Dar a continuat sa lupte cu boala...pana azi dimineata! Azi n-a mai putut...a "pus armele jos" si acum se odihneste. L-a ucis sistemul!

Se odihneste dupa o lupta crancena si dupa o viata plina. A crescut 3 copii, ai lui...si inca vreo 10-15 de pe la bloc. Era tatal tuturor cand ne aduna pe toti si ne ducea cu el la pescuit, sau urcam pe Solovan la iarba verde. Cand alti parinti erau prea ocupati sau prea obositi pentru a-si face timp sa mearga "la aer" cu copiii, tata avea energia necesara pentru toti la un loc. Ne-a dus peste tot, de cate ori a putut. Avea rabdare cu toti si toti eram egali in fata lui, indiferent ca eram eu, unul din frati sau un vecin.

Am invatat mult prea multe de la el ca sa le insir aici. M-a invatat ce e rabdarea, mai ales cand nu trage pestele, dar m-a invatat si ca nu e mare bai daca scapi ditamai pestele dupa ce l-ai adus pana la mal. De la el si de la Lolek (fratele lui) am invatat sa stau drept, sa fiu corect. A gasit tot timpul metode inventive de a ne ocupa timpul. A facut palete de ping-pong pentru toti copiii de la bloc, ca sa nu ne gasim alte preocupari si sa ne jucam ca bezmeticii "Americana" in jurul mesei de beton din curte.

A mers in miez de noapte cu mine sa vedem rezultatele de la bac... a facut mult prea multe pentru mine. Ultima data cand l-am vazut, in spital in Baia Mare, mi-am cerut iertare pentru ca i-am gresit. Ultima data cand am vorbit cu el la telefon, desi abia avea voce, inainte sa inchid mi-a spus: "Sa va faceti amintiri cu copiii!" Pentru ca si el si-a facut amintiri cu noi...cu toti, nu doar cu ai lui.

Acum isi asteapta copiii sa-l duca si pe el la liniste, asa cum ne ducea el la Iza sau pe Solovan. Sper doar sa fim cat mai multi...ca sa vada ca n-am uitat ce-a facut pentru noi. El pleaca acum la fratele lui, Lolek. Probabil a gasit Lolek un loc bun de pescuit si merg acolo impreuna. Sau dupa hribe. Vad ei...

Adio, tata! Multumim pentru tot! Odihneste-te in pace!

                                                                                            © Blog de Morosan 2017

*** SISTEMUL DE SANATATE CRIMINAL ***

Hotii din spitale

Nu este nimic nou pentru nimeni din Romania care a avut interactiune cu sistemul de sanatate. Nici nu stiu de ce-i spune "de sanatate" cand nu te face bine decat daca mai ai bani sa le dai, pe langa toata suma cotizata o viata intreaga prin taxe si impozite. E drept, nu e o caracteristica generala, dar e majoritara.

Insa postarea nu este despre sistem in general ci de caz concret, cu detalii clare si experiente avute "la prima mana". Dupa cum stiti, tatal meu este bolnav de cancer. La un moment dat a fost chiar o campanie in care am fost sprijinit de cei din comunitatea romanilor de aici din Irlanda pentru a acoperi cheltuielile cu radioterapia si le multumesc pe aceasta cale celor ce, din putinul lor, au donat.

Dar sa o luam cu inceputul: in Romania, bolnavii de cancer duc doua lupte - una cu boala si una cu sistemul. Ambele sunt necrutatoare! Desi se cotizeaza o viata la sistemul de sanatate, nu ai nici cea mai mica garantie ca daca te loveste boala vei avea acces gratuit la servicii. Poate ai, dar intr-un mod denigrator si umilitor. Asa s-a intamplat si cu tata dupa ce a inceput chimioterapia. Fiind din Sighetu Marmatiei, chimioterapia se facea la 65 de km, in Baia Mare. Aia insemna ca la fiecare tratament trebuiau bani de autobuz, dus-intors. La inceput ne-am gandit ca e doar atat. N-am luat in calcul ca tratamentul gratuit implica niste costuri. Am aflat dupa ce a mers tata dis-de-dimineata la Baia Mare sa-i faca tratamentul si a fost tinut pe holul spitalului sa astepte, in vreme ce altii ce veneau dupa el erau serviti imediat. Secretul? Suta de lei in buzunarul asistentei. Nu cotizai? Erai tinut pe hol pana la inchidere si ti se spunea ca nu mai au tratament, deci trebuie sa te intorci in ziua urmatoare. Adica alti bani de drum, alta oboseala pentru un pacient care este obosit deja de boala ce o poarta in spate.
Cateva zeci de tratamente, cateva sute de lei.

Din pacate ai mei nu sunt genul care sa cheme autoritatile, pentru ca nu vor complicatii, probleme. Nu vor nici sa le creeze altii probleme. Acum e prea tarziu... A fost anuntat atunci ca va trebui sa mearga la Bucuresti pentru tratament de radioterapie. Aia presupune un drum dus de 14-15 ore cu trenul. Norocul nostru ca avem neamuri in Bucuresti, pentru ca desi tratamentul cu radioterapie dura 6 saptamani, erai internat in spital doar 5 zile/saptamana, doua erau problema ta pe unde le petreceai, chiar daca ai venit din capatul tarii.

Asa ca a mers tata la Oncologie la Bucuresti. Cu bilet de trimitere, pregatit sa stea acolo 6 saptamani. Totul a fost in regula primele 5 zile pana la externare, adica vineri dupa-masa. Atunci a fost informat ca biletul de trimitere nu mai e valabil pentru saptamanile urmatoare si ca ar avea nevoie saptamanal de un bilet de trimitere. Fiind vineri dupa-masa insemna ca primul tren spre Sighet era sambata, ajungea duminica dimineata acasa, trebuia sa gaseasca doctorita disponibila sa-l vada duminica, sa-i dea biletul de trimitere, sa se urce inapoi in tren pentru a ajunge luni dimineata inapoi in Bucuresti. Toate astea facute de un om care tocmai a fost radiat 5 zile la rand. A incercat tata sa spuna ca o trimite pe mama sa scoata biletul de trimitere si sa-l trimita pe fax, dar doctorita nu accepta asa ceva...trebuia ca el sa mearga in persoana, sa-l consulte cineva inainte de a-i da biletul de trimitere. Acestea sunt conditiile impuse de sistem, spuse ea. Dupa ce a spus tata ca nu e in stare sa faca aceste drumuri saptamanal, in primul rand din cauza bolii si mai apoi din cauza cheltuielilor, dintr-o data sistemul a devenit maleabil si totul era simplu de rezolvat...in schimbul a 400 de lei. Asa ca omul bolnav avea de ales daca sa riste sa-si dea duhul pe drumuri, sau sa accepte cererea obraznica de mita de la doctorul care il trata. Deci 6 saptamani au mai costat cateva mii de lei. Vinerea se faceau externarile in functie de suma pe care o indesai de dimineata in buzunarul potrivit. Cu cat dadeai mai mult, cu atat erai externat mai repede. Tata era externat dupa ce pleca acasa si femeia de servici din spital.

S-a intors dupa aceea sa mai cheltuie cateva sute bune de lei prin alte sesiuni de chimioterapie pe la Baia Mare, pana ce acestea nu-si mai aveau rostul. A fost preluat pana la urma de sectia de la Sighet, o sectie care e neschimbata de cand a fost construit spitalul. Norocul lui, din ce am inteles de la mama si fratele meu, e ca a dat peste o doctorita excelenta care are mare grija de el, neumbland cu buzunarul largit pe langa pacient si familiile acestora.

De curand era mare circ cu lipsa de medicamente pentru bolnavii de cancer la Bucuresti. M-a pufnit rasul...de nervi! Daca se intampla in buricul targului toata lumea e revoltata si isteria se extinde rapid in toata presa. Faptul ca in colturile Romaniei pacientii trebuie sa-si cumpere toate medicamentele, internati fiind in spital, nu preocupa pe nimeni. Alte sute de lei erau cheltuite pe medicamentele de care avea nevoie tata. Acum e doar pe perfuzii...norocul familiei ca perfuziile nu se vand prin farmacii, ca altfel trebuiau cumparate si alea. Deci cotizezi o viata la sistemul de sanatate ca sa nu te tina in ploaie cand esti bolnav, ca in rest iti procuri tratamentul si, dupa caz, platesti si personalul medical.

Acum vreo doua saptamani a ajuns tata la urgenta in Sighet. "Doar" 9 ore a fost tinut acolo, timp in care i-au oferit un pat si putin oxigen, desi tensiunea era sub 50. Se sufoca, se stingea, dar asta nu parea sa-i deranjeze pe cei ce jura la terminarea studiilor ca vor face tot ce e omeneste posibil pentru a ajuta oamenii muribunzi. Probabil ca "omeneste" difera de la spital la spital, in functie de cum este administrat de director. De curand a mai fost prezentat un caz similar de indiferenta din partea celor de la UPU din Iasi. Fata care a facut postarea atunci a primit amenintari cu varf si indesat de la personalul medical, de la neamurile personalului medical...pentru ca in Romania se poate! Dupa 9 ore a fost transferat la oncologie unde i-au oferit tratamentul necesar si au reusit sa-l aduca pe tata la "linia de plutire", pe cat posibil. Am sesizat Ministerul Sanatatii pentru durerea in dos de care sufera cei de la UPU Sighet. Astept sa vad ce urmari va avea sesizarea. Timp de 9 ore ei n-au stiut sa-i administreze un tratament pe care l-au administrat intr-un final cei de la oncologie? Am mai avut un episod cu ei, pe la inceputul bolii tatalui meu cand am mers acolo cu hemoragie si ne-au tinut pe hol sa asteptam, desi nu era absolut nici un pacient inauntru. Dupa ce am intrat de doua ori sa le spun asistentelor ca tata sangereaza si am fost dat afara pe motiv ca-s nesimtit si le deranjez, a treia oara am intors roata si le-am explicat, in termeni nu tocmai amicali, cine sunt nesimtitii, cu o intensitate a vocii ce a adus aproape instant 3 doctori pe hol sa vada ce se intampla cu tata.

De parca boala si spaga nu sunt suficiente greutati pe umerii unui bolnav de cancer, intervine si calitatea spitalelor din Romania. In imaginile de mai jos se vede cum arata, cat de cat, sectia de oncologie din Sighet. Oare parlamentarii ce au liftieri in Casa Poporului ar sta in astfel de conditii? Ar trage de maneca un director de spital pentru a afla ce-i cu situatia asta jenanta? In astfel de conditii se trateaza bolile?

Sectie Oncologie Sighet

Si in incheiere, sa pun cireasa pe tort, acum cateva zile aflu ca doctorita ce il ingrijeste pe tata urmeaza sa plece in concediu. Fiecare om are dreptul la concediu si e ceva normal. Ce nu e normal e ca intr-un spital municipal sa nu existe nimeni sa-i tina locul acelui doctor. Drept urmare, toti pacientii sunt externati, trimisi acasa sa se descurce pana la intoarcerea doctorului din concediu. Doctorul nu are nici o vina, ne intoarcem din nou la sistemul infect de sanatate la care se cotizeaza o viata. Din pacate tata nu mai poate umbla, dar statul nu te ajuta cu un carucior...asa ca te bazezi din nou pe vecini, cunostinte sau scoti alti bani si cumperi unul. Acum vom sta cu speranta ca tata va rezista pana se va intoarce doamna doctor.

Concluzia e aceeasi cu care am inceput: un bolnav de CANCER nu se lupta doar cu boala ci si cu sistemul "de sanatate"...si ambele sunt necrutatoare! Dar culmea, clasa politica vrea sa se intoarca Diaspora acasa. In acest context pare ca trebuie internati toti cei din politica in spital... la Sighet daca se poate!

                                                                                                 © Blog de Morosan 2017

DESPRE EROII ASCUNSI AI COMUNITATII

Impreuna cu gazdele galei

Postarea asta aveam in plan sa o fac la implinirea unui an de cand am primit premiul de "Bun cetatean al Dublinului" (Dublin Good Citizen Awards), premiu pe care l-am primit de la primarul Dublinului de atunci, Lord Mayor Críona Ní Dhálaigh care ne-a numit "eroi ascunsi ai Dublinului" (Dublin's hidden heroes).

A fost o seara foarte emotionanta, in special momentul in care s-a anuntat castigatorul la categoria la care am fost inclus (New Communities). Desi au fost persoane care eram ferm convins ca au mult mai multe sanse sa primeasca acest titlu onorific si insigna de argint, chemarea mea pe scena a fost o mare si placuta surpriza. Tot o surpriza placuta a fost si articolul dedicat pe pagina oficiala a orasului.

Un scurt rezumat cu privire la acest premiu: au fost peste 300 de persoane nominalizate pentru a primit premiul; au fost 9 categorii in care persoanele au fost grupate; cam 60 de persoane am fost invitate la cina la Mansion House (casa primarului) si doar 9 persoane care au primit titlul de Bun cetatean al Dublinului: 8 irlandezi si un roman.

Dar aceasta postare nu vreau sa fie despre mine, ci despre toti cei ce stau in spatele acestui titlu onorific. Trebuie sa multumesc din suflet celor ce m-au nominalizat, ca si-au rupt din timpul lor pentru a completa un formular destul de detaliat, ca au avut curajul si taria sa-si spuna povestea - persoane din juriu au spus ca au fost emotionate de unele lucruri citite in nominalizarile primite pentru mine, si celor care m-au sustinut si au fost alaturi de mine.

Insa aceste nominalizari si faptele ce mi-au adus acest titlu nu mi se datoreaza in totalitate. In majoritatea cazurilor in care m-am implicat sau pe care le-am supus atentiei comunitatii, o multime de alti "eroi ascunsi" s-au mobilizat, au dat o mana de ajutor si au facut posibil ca apelul meu sa aiba o finalitate fericita. Daca m-as apuca sa nominalizez, garantat as uita nume, lista s-ar intinde pe cateva pagini bune si unii chiar n-au dorit sa fie macar pomeniti. Dar sunteti acolo, ati fost acolo exact cand trebuia, exact cand a fost cel mai mult nevoie de voi.

Pot sa ma mandesc ca fac parte dintr-o comunitate care, desi destul de dezbinata, e totusi impanzita de oameni cu suflet mare, de oameni care nu pot si nu vor sa ramana indiferenti atunci cand vine vorba de a intinde o mana de ajutor. Comunitatea noastra are multi "eroi ascunsi", iar suma eforturilor acestor eroi s-a concretizat acum un an prin primirea acelui titlu onorific.

Va multumesc in numele tuturor celor ce au beneficiat de pe urma bunatatii voastre si de pe urma actiunilor voastre benefice. Am invatat in tot acest timp ca orice get, fie el cat de mic, pentru unii poate insemna enorm. Asa ca va multumesc voua, tuturor celor ce au facut pana si cele mai nesemnificative gesturi pentru a face bine altcuiva, deoarece in unele cazuri gesturile respective au schimbat cursul vietii persoanelor catre care au fost indreptate.

In incheiere voi spune ce am mai spus in repetate randuri - impreuna putem face lucruri mari si frumoase, iar suma bunavointei voastre aduce un mare plus de valoare comunitatii din care facem parte! Va multumesc, eroi ascunsi ai comunitatii!

Pin-urile de argint oferite ca premiu

                                                                                  © Blog de Morosan 2017

Amintiri din copilarie [1]

E o zi tare frumoasa azi in Dublin si n-am gandit sa iesim la iarba verde. Pentru ca aveam si program la Organizatie a trebuit sa merg dimineata devreme la cumparaturi.
Era soare afara si frumos, iar cand am iesit din scara blocului am simtit racoarea diminetii ce mi-a adus instant aminte de diminetile in care ne ducea tata pe Solovan, fie la ciupercarit, fie la iarba verde cu toata familia.

Era exact asa, senin si rece, dar invigorant. Porneam de la bloc grabiti, sa ajungem cat mai repede la urcarea pe deal. Prima oprire era la Izvorul cetatii, la Gradina Morii, imediat dupa podul suspendat de peste Iza.

Podul suspendat de peste Iza

Izvorul Cetatii

La izvor ne luam apa rece sa avem pe drum, tata avand cu el o sticla goala de "jumate" pe care o umpleam. Ne dadea cutitele sa le atarnam la curea, isi punea "sabia" lui cu maner din corn de caprior si porneam urcusul catre platou.
Primele 10-15 minute erau mai grele, pana la prima serpentina. Era partea mai abrupta a urcusului unde nu ne prea uitam de ciuperci. Ajunsi la serpetina, fie ne facea tata bote de sprijin pentru urcat si cotrobait dupa ciuperci, fie le lua pe cele de la ultima urcare, pe care de regula le ascundea in vreo tufa.

Si de acolo la pas, urcam incet spre platoul dealului Solovan, cautand intr-o parte si alta a serpentinei dupa ciuperci, sau daca mergeam la iarba verde, aruncam doar fugitiv cate o privire in treacat, fiind putin mai grabiti. Evident ca faceam cate o oprire daca vedeam cate o tufa de fragute, acei mici capsuni salbatici deliciosi pe care ii savuram cu mare drag.

Urmatorul popas era la Pestera, o gaura luna de cativa zeci de metri, despre care se spune ca ducea pana la Gutin, unde era pestera lui Pintea Haiducul. Mai intram in ea cand mergeam cu prietenii, toti in sir indian, chemuiti si cu mana pe piciorul persoanei din fata, deoarece era bezna si locul era chiar stramt.

Aproape de Pestera Cetatii

Intrarea in Pestera Cetatii

Acolo, la Pestera, era ultima pauza inainte de a ajunge pe platoul Solovan. Beam cate o gura din apa rece de izvor ce am adus-o de jos de la poalele dealului, dupa care porneam mai departe. De pe platou era o priveliste linistitoare, ulii tipau in inaltul cerului, greierii se auzeau din iarba si miroul florilor de camp te indemna la liniste si visare. De acolo mergeam mai mult pe drum drept pana la izvor, unde ne asezam si petreceam ziua toata, inconjurati de paduri si pajisti de care strainii doar au auzit.

La intoarcere foloseam alt traseu, coborand pe deasupra pesterii, trecand pe la "Groapa bombei" cum ii spuneam noi. Era de fapt locul unde s-a surpat pestera, si a ramas un mini crater in care ne aruncam veseli toamna, dupa ce adunam in el cat de multe frunze. Mai alergam pe marginea lui, uimiti parca de legile fizicii care ne permiteau sa fugim aproape paralel cu solul, pe peretii "craterului"

"Groapa bombei" de pe Solovan

De acolo o luam la vale, trecand printr-un loc de unde se vedea tare fain tot Sighetul. Zaboveam acolo pret de cateva secunde bune in care admiram privelistea, dupa care o luam la pas catre casa.

Vedere de pe dealul Solovan 

Pozele din aceasta postare sunt luate de pe diverse site-uri, insa promit ca voi reveni cu o postare in care voi folosi pozele mele. Trebuie doar sa dau "o fuga" pana pe Solovan cand ajung pe acasa.

Lectura placuta!

V-ar putea interesa si: Cu Mocanita pe Valea Vaserului

                                                                                                      © Blog de Morosan 2017

Ruinairski - Capitolul "Romania"

Buna seara! Pentru cei care au cerut sa citeasca acest capitol din cartea umoristica "Ruinarski", atasez aici imaginile pentru o mai usoara accesibilitate. Lectura placuta!

Mai are Romania vreo sansa?

Revin dupa mult timp pe blog, cu o postare despre evenimentele din Romania. La sfarsitul lui 2016 au fost alegerile parlamentare, scrutin cu o rata de participare sub orice critica. Si nu e de mirare. De la lovitura de stat din 1989 cand bolsevicul Ilici a preluat puterea, romanii au primit lovituri dupa lovituri de la cei carora le-au incredintat votul. Ultima mare dezamagire a venit tocmai de la actualul presedinte care a dat mari sperante de reforma, a reaprins pentru o vreme "luminita de la capatul tunelului", insa partidul ce l-a sprijinit, cuprins de incompetenta, a cazut intr-o prapastie atat de adanca incat si la aceasta ora se afla in cadere.

Toate aceste dezamagiri si lovituri de incredere au produs o stare de lehamite, oamenii s-au saturat sa mai aleaga "raul cel mic", asa ca s-au decis sa nu mearga deloc la vot. Au iesit in schimb telespectatorii fideli ai rusinilor media: Antena 3 si Romania Tv, abonati la galeti, sticle de ulei si pungi de plastic rosiatice, astfel ca rezultatul a fost unul care reflecta situatia dezastruoasa in care se afunda Romania. PSD-ul se lauda cu imaginea de mai jos, ignorand faptul ca au iesit majoritari fiind votati de o mica parte a populatiei.

Rezultat alegeri parlamentare 2016

Unguru Bulan spunea intr-un show de stand-up comedy ca atunci cand te lovesti de greu iese la suprafata moralistul din Roman. Asa s-a intamplat si acum, cand vedem ca e plin pe facebook de moralisti care rostesc prin toate gaurile ce le au: "Asa va trebuie, daca nu ati iesit la vot, acum nu aveti dreptul sa va plangeti." Pentru ca facebook nu iti impune teste de logica inainte sa postezi, astfel de pareri circula mai ceva ca aberatiile lui "echipa Poptamas" sau alte pagini "zemoase". Ca o paranteza - cand eram in facultate, am pierdut vreo 2 nopti urmarind show-uri ale unui om care a spus lucrurilor pe nume, un om inteligent care a dat raspunsuri si clarificari cu privire la multe aspecte ale vietii noastre. Iar unul din aspecte a fost mersul la vot si, exact ca mai sus, criticile sau mai bine zis, dreptul la critica si cine il are. In speranta ca va descurcati cu engleza, il las pe George Carlin sa va spuna cum stau lucrurile.



Aceste critici apar acum la adresa celor ce au iesit in strada. Pai in strada au iesit tocmai cei care au fost scarbiti de clasa politica, acei oameni care au refuzat sa aleaga "raul cel mic". Aia nu inseamna ca nu le pasa de Romania si de ce se intampla ci doar ca nu vor sa-si acorde sprijinul unui alt mincinos care uita de tot de indata ce a primit votul.

Protest Bucuresti 2017

In strada ies acei care nu sunt de acord ca Dragnea sa se stearga la dos cu Romania, cei care nu vor sa-i vada scapati pe toti puscariabilii din PSD (si nu numai), in frunte cu cel mai mare criminal in libertate - Iliescu. Daca oamenii n-au votat, pentru ca n-au avut cu cine, nu inseamna ca vor inchide ochii la actiunile maestrului papusar Dragnea. Din pacate avem un guvern condus de un infractor, de un condamnat definitiv, de un puscariabil. Chiar el o spune - a dat mesaj ministrului de interne sa spuna ca... Pai chiar s-au adunat in guvernul ala toti nevertebratii? Pe primul ministru l-au condus ca la scoala, in prima zi, atat Dracnea (am vazut ca asa i se spune mai nou) si Tariceanu, cel ce nu sta la cozi pe nicaieri.

E foarte probabil ca aceasta guvernare nu va tine. Sau poate apuca sa-l suspende pe presedinte. Eu unul mi-as dori asta. Si as vota pentru suspendare. Sa ajungem la anticipate... Sa vedem ce ne facem atunci. Dracnea nu va mai avea nici o sansa, ca o sa-l fugareasca lumea cu marionetele lui cu tot. Ca presedinte....cine? La ora actuala nu exista nimeni si nimic in Romania pe langa PSD. Si nu e de ras...e grav cand te gandesti ca in '89 s-a incercat ceva si am ajuns, prin cotloanele timpului, exact de unde am vrut sa scapam.

Asa ca e normal sa ma intreb - mai are Romania vreo sansa?

                                                                                     © Blog de Morosan 2017

Viata bate filmul

Va salut cu drag! Imi tot planific postari, incerc sa gasesc timp pentru ele, dar de fiecare data nu reusesc sa intru si sa scriu. Apoi mai apare cate ceva si brusc se schimba prioritatile pentru ce urmeaza sa postez. Asa s-a intamplat si acum.

Sunt ferm convins ca ati vazut pe facebook sau youtube filmulete cu diverse experimente sociale in care se arata ca cei ce nu au vor da mai usor din putinul lor, sau ca cei ce au vor incerca sa adune si mai mult. Un filmulet de genul asta aveti mai jos.



Recunosc, pana saptamana asta am crezut ca toate sunt regizate. Si cine stie, poate chiar sunt. Insa am sa va povestesc o faza ce am trait-o acum cateva zile.

Un roman de al nostru a ajuns in Irlanda si prin niste circumstante nefericite a ramas in strada. A fost cerut ajutorul organizatiei noastre, iar in demersurile facute am ajuns in diferite institutii ce se ocupa de oamenii fara adapost. Intr-o zi eram la o cantina sociala unde am fost abordat de o doamna care m-a auzit vorbind romaneste si m-a intrebat daca am firma sa o ajut sa-si obtina PPS (un fel de CNP). Am intrebat-o unde locuieste si la cine a venit, la care ea mi-a spus ca a venit la fata ei. M-am uitat imprejur si am intrebat-o cine e fata ei, uimit de faptul ca cineva si-ar chema mama in Irlanda, in vreme ce ea locuieste pe strada. Doamna mi-a spus ca fata e la munca si ca ea are deja PPS si chiar si cetatenie irlandeza. Am ramas uimit. Deci eram la o cantina sociala unde (teoretic) merg sa manance oamenii batuti de soarta, oamenii care nu isi permit o alta masa calda, iar doamna era si ea acolo, desi nu ducea lipsa de nimic. Am aflat ulterior ca sunt destui care au masina, servici, locuinta unde sa stea, dar merg sa manance gratuit la cantina sociala. Probabil sunt cei care merg in concediu in Romania si, s-o spunem pe limba noastra, se sparg in basini.

In fine, intr-o seara l-am dus pe romanul nostru la o unitate de cazare pentru oamenii fara adapost si am stat cu el in bucatarie pana a mancat. Repede a inceput un interogatoriu amical de la cei de acolo care erau "de-ai casei". De unde sunt? Cate nopti o sa stau? Daca am copii? Si tot felul de intrebari. Cand am fost intrebat unde stau, am raspuns ca pe malul raului, dar ma refeream ca zona. Era o doamna care fuma niste iarba si era foarte intrigata de faptul ca am venit eu acolo. In treacat mi-a spus ca ea a venit din Rai ca sa se lupte cu Anticristul. Din spatele meu aud o voce - "E nebuna!". Nu m-a dat pe spate informatia, dar m-am intors sa vad cine mi-o oferise. Si era un barbat, cam cu un cap mai mic decat mine, nebarbierit de ceva vreme, cu o vanataie la un ochi cat aproape jumatate de cap si o caciula mult prea mare pentru el. Imi repeta - "Nu o baga in seama! E nebuna!". "Glumeste si ea...", i-am zis eu. Si am continuat discutia cu romanul nostru.

Intr-un astfel de loc gasesti tot felul de oameni, unii mai batuti de soarta, altii cazuti in patimile drogurilor sau alcoolului, dar un lucru important de retinut....lucru pe care l-am invatat doar acum, oameni cu suflet! Dupa inca vreo 2 minute de discutii, omuletul cu caciula mare se apropie de mine, baga mana in buzunar si scoate 10€ pe care mi-i intinde si-mi spune: "Du-te si plateste 5€ la intrare ca sa-ti dea un pat noaptea asta." Uimit, il intreb pentru ce sunt banii, iar el imi spune: "Ai zis ca stai pe malul raului; ramai aici noaptea asta, e 5€ patul si poti sa platesti 2 nopti. Du-te si spune-le ca vrei sa ramai aici ca sigur te primesc." Ce filmulete de Youtube? Ce experimente sociale? Eram fata in fata cu un om care nu avea nimic, dar totusi avea destul incat sa nu ma lase pe mine sa dorm afara. M-a lasat fara cuvinte. I-am multumit pentru gest si i-am explicat ca stau in chirie in zona de langa rau si ca doar am venit sa-l aduc pe romanul nostru care nu stia orasul si nu putea ajunge acolo singur.

Am mai stat cateva minute, dupa care mi-am luat talpasita catre casa, nu inainte insa de a-i strange mana acelui om mic cu suflet mare care s-a oferit sa-i plateasca doua nopti de cazare unui necunoscut...unui strain (din alta tara) necunoscut. Nu era nimic regizat, nu era experiment social ci realitatea de sub ochii tuturor - cei ce au mai putin, ofera cel mai mult! Am fost ingandurat pana acasa, incercand sa-mi revin din starea de uimire.

Nu stiu daca e vreo concluzie de tras de aici, insa clar voi privi cu alti ochi acesti oameni fara adapost. O seara buna tuturor si aveti grija de voi!

                                                                                    © Blog de Morosan 2016

S-ar putea sa va intereseze si: Vacanta in Romania - Cu Mocanita pe Valea Vaserului

Vacanta in Romania - La Mare si in Delta

Noapte senina, la mare

 Stiu ca a trecut ceva vreme de cand am scris despre drumul spre mare si promisesem ca va spun continuarea, dar am tot uitat sa ma apuc de scris. Am gasit in sfarsit timpul necesar pentru a continua povestea.

Deci stateam noi in gara si-l asteptam pe Adrian care a sosit destul de rapid. I-am spus unde trebuie sa ajungem si am luat un microbuz. Costa 4,5 lei biletul/persoana. Manelele mergeau in voie, spre deliciul soferului bronzat peste masura. Ajunsi in Mamaia, unde vrisoara mea rezolvase cazarea, ne-am inteles cu Adrian ca ne vedem mai tarziu cu el si cu prietena lui, sa mergem prin oras.

Cazarea era la o vila, pentru ca toti au vile acum, in niste conditii crunte. Costa 100 lei/noapte/camera, in reclama mentionandu-se acces la bucatarie si aer conditionat. Cand ajungi la fata locului observi realitatea: aerul conditionat este...pe hol, iar "patroana" ne-a spus ca trebuie sa lasam usile de la camere deschise daca vrem sa intre aer rece. Deci un aparat de aer conditionat la 6 camere. Bucataria era de fapt un dulap de bucatarie in curtea vilei, cu niste cratite lasate in ploaie si praf de ceva vreme buna. In camere era la colturi panza de paianjen asa de deasa ca puteai sa pui telefonul pe ea si il tinea. Cabina de dus nu avea cortina, iar daca nu inchideai usa la baie si nu puneai un prosop pe jos, toata camera se umplea de apa. 100 de lei la momentul respectiv echivala cam cu 25€ si ma gandeam ca in Rimini, statiune renumita in Europa, am fost de doua ori, prima oara platind 25€/noapte in camera dubla cu TV, aer conditionat si mic dejun inclus, iar a doua oara platind 21€/noapte pentru acelasi lucru. Sa nu mai spun ca in Rimini eram cazati in oras, in vreme ce aceasta "vila" era intre Mamaia si Navodari, ca nu gasise vara mea altceva disponibil. In Mallorca platisem tot 25€/noapte la camera dubla cu mic dejun inclus. Si nu prea exista termene de comparatie intre locatii.

Vazand conditiile, am inceput sa caut in zona alta camera, dar la hoteluri nu gasisem, iar majoritatea vilelor nu mai aveau nimic disponibil. Intr-un final, la un complex de cazare nu departe de unde eram noi, gasesc camere disponibile. La 100 lei/noapte/camera, insa doamna de la receptie imi garanteaza ca aparatul de aer conditionat e in camera si camera e curata. Zis si facut - a doua zi imi iau bagajul si dau sa plec. Trec pe la proprietara sa-i platesc noaptea de cazare, asta dupa ce curat din camera toata apa de la dus, ca sa nu se ondulezde parchetul. Cum nu dormisem din cauza caldurii aproape deloc, eram cam morocanos. Estimez ca mai mult de 70 de lei nu pot sa-i dau pentru conditiile oferite, moment in care femeia sare ca arsa de pe scaun si incepe sa urle la mine ca o sa cheme politia, ca unde ma cred, etc. Foarte calm ii explic ca si 70 de lei sunt prea multi pentru conditiile oferite, mai ales pentru reclama mincinoasa. Ea insista ca daca nu ii dau 100 de lei cheama politia. Am pus mana pe telefon si i-am cerut, la fel de calm, numarul de la protectia consumatorului si de la Autoritatea pentru Turism, informatii pe care orice unitate de cazare trebuie sa le puna la dispozitia clientilor la nevoie. M-a intrebat pentru ce imi trebuie numerele si i-am spus ca pe langa politie o sa chemam si celelalte autoritati sa vedem cum sta treaba cu reclama mincinoasa si cu autorizatia de functionare. Dupa ce s-a schimbat la culoare de cateva ori, doamna a concluzinat - lasa domnule ca nu m-a facut pe mine 100 de lei. Nu-mi trebuie nici un ban de la tine, du-te linistit ca nu trebuie sa platesti. La fel de calm i-am zis ca cei 70 de lei ii poate lua, dar de banii aia sa cumpere o matura si un cortina de dus. I-am lasat banii pe masa si am plecat.

Rasarit

Ajungem la cealalta unitate de cazare, mergem in camera care era intr-adevar curata, iar aerul conditionat era la vedere, chiar deasupra intrarii. Ne despachetam bagajele si dam drumul la televizor. Ma roaga Carmen sa dau drumul la aerul conditionat pentru ca era cam cald. Si ne apucam sa cautam telecomanda prin toata camera. Si am cautat, si am cautat...numai parchetul nu l-am ridicat, in rest am intors pe dos fiecare coltisor sa gasim telecomanda. Merg la receptie si o intreb pe doamna cum se porneste aerul conditionat. Dansa imi spune foarte senin ca ai nevoie de telecomanda, dar ca trebuie inchiriata, daca vreau sa o folosim. M-am blocat! "Poftim?" intreb eu socat. "Pai nu ne-ati spus ca fiecare camera are aer conditionat?" Doamna ma lamureste rapid ca asa a fost, dar nu a spus nici pentru o secunda ca telecomanda este inclusa in pret. I-am cerut telecomanda, pentru care se percepea o taxa de 30 lei/zi, si ma intreaba doamna daca platesc si pentru cazare cu un drum. Am zis ca da si ea sincer imi cere 150 de lei. Fac repede calculele in cap si ii spun ca 100 de lei camera plus 30 de lei telecomanda da un total de 130 de lei, la noi in sat. Ea ma lamureste instant - "Pai nu domnu` ca e 120 camera. 100 de lei e in afara sezonului..." Pe geamul receptiei scria clar 100 lei/noapte/camera dubla. M-am resemnat, stiind ca nu gasesc alte locuri de cazare si am platit. Am facut mai apoi plangere la protectia consumatorului, dar cum era de asteptat intr-o tara si mai ales intr-un judet faimos pentru coruptia generala, n-au gasit nici o neregula acolo.

Lasand aspectul asta la o parte, ne vedem cu Adrian si prietena lui sa mergem in oras. Ne urcam in microbuz 4 persoane si ii dau soferului 20 de lei. El imi spune "mersi" si-si vede de drum. Il intreb nedumerit - "restul?", la care el la fel de nedumerit - "care rest?". Incurcat de nedumerirea lui, il intreb: "pai cat e biletul?", iar el imi raspunde ca e 4,5 lei. Evident ca omul statea prost cu matematica, asa ca ii subliniez evidentul: "Pai atunci pentru 4 persoane costa 18 lei, iar eu ti-am dat 20". Dandu-si ochii peste cap, omul imi intinde 2 lei in scarba, de parca era dreptul lui sa pastreze diferenta de bani. Pe litoralul mioritic toti is sefi, toti vor sa faca bani. Mergand pe plaja, treceam pe langa un hotel in renovare, dar prin fata unui alt hotel. La intoarcere, s-a gasit un paznic sa-i opreasca pe Carmen si pe sotul verisoarei mele cu tot cu copii, pentru ca nu au voie sa treaca prin fata holetului FARA SA PLATEASCA. Deci omul` nostru cerea taxa pentru a trece prin fata hotelului, in caz contrar aveai de ocolit santierul alaturat. Pe plaja, la o terasa cu racoritoare si bere orice iti cumperi, pretul este strategic ales: 9 lei, 14 lei, 19 lei. Culmea, dupa ce iti cumperi ceva, niciodata nu au 1 leu sa-ti dea rest. Am cumparat de la terasa respectiva bere de vreo 4 ori si niciodata nu aveau 1 leu sa dea rest. Asa se fac afacerile :D

Am plecat de pe litoralul romanesc cu un gust foarte amar, dezamagit si totodata frustrat ca am acordat o sansa in ciuda tuturor filmuletelor si documentarelor realizate acolo care aratau calitatea execrabila a serviciilor si conditiilor de cazare. Pai de ce sa mergi la mare in Romania cand de banii aia mergi in Spania sau Italia unde conditiile sunt net superioare. Patriotism? Nici nu voi comenta despre asta.

Tot in acel an am zis ca trebuie sa mergem si prin Delta. Gasim cazare si sun sa vorbesc personal cu patronul. Il intreb de pret si il intreb ce avem inclus. Camera, aer conditionat, mic dejun, piscina, loc de gratar... Il intreb pe om concret daca in pret este inclus si telecomanda, explicandu-i ce am patit pe litoral. Foarte revoltat si el de cele povestite imi confirma ca totul e inclus in pret. Il intreb de verificare daca exista vreo taxa, orice altceva ce ar trebui sa platesc acolo pe langa pretul pe camera mentionat de el si imi spune linistitor ca nu voi avea de platit nimic in plus.

Ajungem acolo si dupa ce ne cazam, coboram la piscina sa ne balacim putin. Stam noi linistiti, iar cand iesim, vine un angajat si-mi spune ca ne costa 10 lei/persoana pentru fiecare utilizare a piscinei. I-am spus ca e o greseala, deoarece vorbisem cu patronul la telefon si m-a asigurat ca nu voi avea de platit absolut nimic altceva pe langa cazare. Imi spune omul ca tocmai patronul l-a trimis sa ne taxeze, asa ca ii cer sa vorbesc si eu cu seful lui. Merg, ii spun de intelegerea ce am avut-o la telefon, la care el se scuza: "Pai era de la sine inteles ca la piscina se plateste. Oriunde in Europa trebuie sa platesti daca vrei sa folosesti piscina hotelului." Ii spun ca e prima oara in viata mea cand platesc undeva cazare si trebuie sa platesc pentru a beneficia de facilitatile unitatii de cazare. In fine, cu chiu, cu vai, omul isi cheama angajatul si ii spune sa nu ne taxeze pentru piscina pe toata sederea noastra.

Pescar in Delta

A doua zi, la micul dejun, stateam la masa cu Carmen si parintii ei. Ne uitam pe masa si nu aveam cutit. Il rog pe ospatarul care sprijinea un stalp si se juca pe telefon, sa ne aduca cutite. Vizibil deranjat de cerinta noastra, isi da ochii peste cap si merge la bucatarie si se intoarce cu un singur cutit de uns. L-am intrebat daca e singurul cutit din unitate, la care el foarte nedumerit m-a intrebat pentru ce-mi trebuie mai multe cutite si de ce nu putem sa-l folosim cu randul. Mancam si socrul meu urca pana in camera dupa ceva, timp in care noi comandam doua ceaiuri si doua cafele, dupa micul dejun. Ospatarul ne aduce doua ceaiuri si o cafea. Cand ii spun ca am comandat doua cafele, el ma intreaba pentru cine e a doua cafea, daca nou suntem doar 3 la masa. N-am stiut cum sa reactionez la asa ceva, dar a intervenit Carmen si i-a spus ca o sa fim 4 imediat la masa si sa aduca inca o cafea. De mentionat ca eram in Delta, dar nu aveau nimic cu peste in meniu :P

Am plecat foarte dezamagiti si din faimoasa Delta Dunarii si am concluzionat ca repede nu mai revenim in zona pentru ca nu suntem dispusi sa fim supusi unor astfel de tratamente pe cheltuiala noastra.

Probabil unii vor spune ca nu sunt patriot, ca am figuri, ca am asteptari prea mari, ca am uitat de unde am plecat. Poate asa e, dar cand platesti un serviciu si nu-l primesti sau il primesti la un standard mult mai scazut decat acelasi serviciu, la acelasi pret, in alta tara, stai sa te gandesti daca merita eticheta de "patriot" indurarea unor astfel de situatii. Si nu, nu sunt figuri ci doar modificarea nivelului de asteptari, de valori, atunci cand afli ca poti sa ai un concediu cu adevarat placut, cu aceleasi cheltuieli, intr-o alta tara. Iar la ce preturi practica CFR-ul, lejer prinzi un zbor low-cost la banii aia.

Stiu, Romania este foarte frumoasa, are multe de oferit, dar din pacate ne lipsesc oamenii care sa evidentieze asta si mai ales sa puna in valoare, calitativ, toate aceste frumuseti. O zi buna va doresc!

Vedeti si: Vacanta in Romania - In drum spre Mare

                 Vacanta in Romania - Cu Mocanita pe Valea Vaserului

 © Blog de Morosan 2016