Vacanta in Romania - La Mare si in Delta

Noapte senina, la mare

 Stiu ca a trecut ceva vreme de cand am scris despre drumul spre mare si promisesem ca va spun continuarea, dar am tot uitat sa ma apuc de scris. Am gasit in sfarsit timpul necesar pentru a continua povestea.

Deci stateam noi in gara si-l asteptam pe Adrian care a sosit destul de rapid. I-am spus unde trebuie sa ajungem si am luat un microbuz. Costa 4,5 lei biletul/persoana. Manelele mergeau in voie, spre deliciul soferului bronzat peste masura. Ajunsi in Mamaia, unde vrisoara mea rezolvase cazarea, ne-am inteles cu Adrian ca ne vedem mai tarziu cu el si cu prietena lui, sa mergem prin oras.

Cazarea era la o vila, pentru ca toti au vile acum, in niste conditii crunte. Costa 100 lei/noapte/camera, in reclama mentionandu-se acces la bucatarie si aer conditionat. Cand ajungi la fata locului observi realitatea: aerul conditionat este...pe hol, iar "patroana" ne-a spus ca trebuie sa lasam usile de la camere deschise daca vrem sa intre aer rece. Deci un aparat de aer conditionat la 6 camere. Bucataria era de fapt un dulap de bucatarie in curtea vilei, cu niste cratite lasate in ploaie si praf de ceva vreme buna. In camere era la colturi panza de paianjen asa de deasa ca puteai sa pui telefonul pe ea si il tinea. Cabina de dus nu avea cortina, iar daca nu inchideai usa la baie si nu puneai un prosop pe jos, toata camera se umplea de apa. 100 de lei la momentul respectiv echivala cam cu 25€ si ma gandeam ca in Rimini, statiune renumita in Europa, am fost de doua ori, prima oara platind 25€/noapte in camera dubla cu TV, aer conditionat si mic dejun inclus, iar a doua oara platind 21€/noapte pentru acelasi lucru. Sa nu mai spun ca in Rimini eram cazati in oras, in vreme ce aceasta "vila" era intre Mamaia si Navodari, ca nu gasise vara mea altceva disponibil. In Mallorca platisem tot 25€/noapte la camera dubla cu mic dejun inclus. Si nu prea exista termene de comparatie intre locatii.

Vazand conditiile, am inceput sa caut in zona alta camera, dar la hoteluri nu gasisem, iar majoritatea vilelor nu mai aveau nimic disponibil. Intr-un final, la un complex de cazare nu departe de unde eram noi, gasesc camere disponibile. La 100 lei/noapte/camera, insa doamna de la receptie imi garanteaza ca aparatul de aer conditionat e in camera si camera e curata. Zis si facut - a doua zi imi iau bagajul si dau sa plec. Trec pe la proprietara sa-i platesc noaptea de cazare, asta dupa ce curat din camera toata apa de la dus, ca sa nu se ondulezde parchetul. Cum nu dormisem din cauza caldurii aproape deloc, eram cam morocanos. Estimez ca mai mult de 70 de lei nu pot sa-i dau pentru conditiile oferite, moment in care femeia sare ca arsa de pe scaun si incepe sa urle la mine ca o sa cheme politia, ca unde ma cred, etc. Foarte calm ii explic ca si 70 de lei sunt prea multi pentru conditiile oferite, mai ales pentru reclama mincinoasa. Ea insista ca daca nu ii dau 100 de lei cheama politia. Am pus mana pe telefon si i-am cerut, la fel de calm, numarul de la protectia consumatorului si de la Autoritatea pentru Turism, informatii pe care orice unitate de cazare trebuie sa le puna la dispozitia clientilor la nevoie. M-a intrebat pentru ce imi trebuie numerele si i-am spus ca pe langa politie o sa chemam si celelalte autoritati sa vedem cum sta treaba cu reclama mincinoasa si cu autorizatia de functionare. Dupa ce s-a schimbat la culoare de cateva ori, doamna a concluzinat - lasa domnule ca nu m-a facut pe mine 100 de lei. Nu-mi trebuie nici un ban de la tine, du-te linistit ca nu trebuie sa platesti. La fel de calm i-am zis ca cei 70 de lei ii poate lua, dar de banii aia sa cumpere o matura si un cortina de dus. I-am lasat banii pe masa si am plecat.

Rasarit

Ajungem la cealalta unitate de cazare, mergem in camera care era intr-adevar curata, iar aerul conditionat era la vedere, chiar deasupra intrarii. Ne despachetam bagajele si dam drumul la televizor. Ma roaga Carmen sa dau drumul la aerul conditionat pentru ca era cam cald. Si ne apucam sa cautam telecomanda prin toata camera. Si am cautat, si am cautat...numai parchetul nu l-am ridicat, in rest am intors pe dos fiecare coltisor sa gasim telecomanda. Merg la receptie si o intreb pe doamna cum se porneste aerul conditionat. Dansa imi spune foarte senin ca ai nevoie de telecomanda, dar ca trebuie inchiriata, daca vreau sa o folosim. M-am blocat! "Poftim?" intreb eu socat. "Pai nu ne-ati spus ca fiecare camera are aer conditionat?" Doamna ma lamureste rapid ca asa a fost, dar nu a spus nici pentru o secunda ca telecomanda este inclusa in pret. I-am cerut telecomanda, pentru care se percepea o taxa de 30 lei/zi, si ma intreaba doamna daca platesc si pentru cazare cu un drum. Am zis ca da si ea sincer imi cere 150 de lei. Fac repede calculele in cap si ii spun ca 100 de lei camera plus 30 de lei telecomanda da un total de 130 de lei, la noi in sat. Ea ma lamureste instant - "Pai nu domnu` ca e 120 camera. 100 de lei e in afara sezonului..." Pe geamul receptiei scria clar 100 lei/noapte/camera dubla. M-am resemnat, stiind ca nu gasesc alte locuri de cazare si am platit. Am facut mai apoi plangere la protectia consumatorului, dar cum era de asteptat intr-o tara si mai ales intr-un judet faimos pentru coruptia generala, n-au gasit nici o neregula acolo.

Lasand aspectul asta la o parte, ne vedem cu Adrian si prietena lui sa mergem in oras. Ne urcam in microbuz 4 persoane si ii dau soferului 20 de lei. El imi spune "mersi" si-si vede de drum. Il intreb nedumerit - "restul?", la care el la fel de nedumerit - "care rest?". Incurcat de nedumerirea lui, il intreb: "pai cat e biletul?", iar el imi raspunde ca e 4,5 lei. Evident ca omul statea prost cu matematica, asa ca ii subliniez evidentul: "Pai atunci pentru 4 persoane costa 18 lei, iar eu ti-am dat 20". Dandu-si ochii peste cap, omul imi intinde 2 lei in scarba, de parca era dreptul lui sa pastreze diferenta de bani. Pe litoralul mioritic toti is sefi, toti vor sa faca bani. Mergand pe plaja, treceam pe langa un hotel in renovare, dar prin fata unui alt hotel. La intoarcere, s-a gasit un paznic sa-i opreasca pe Carmen si pe sotul verisoarei mele cu tot cu copii, pentru ca nu au voie sa treaca prin fata holetului FARA SA PLATEASCA. Deci omul` nostru cerea taxa pentru a trece prin fata hotelului, in caz contrar aveai de ocolit santierul alaturat. Pe plaja, la o terasa cu racoritoare si bere orice iti cumperi, pretul este strategic ales: 9 lei, 14 lei, 19 lei. Culmea, dupa ce iti cumperi ceva, niciodata nu au 1 leu sa-ti dea rest. Am cumparat de la terasa respectiva bere de vreo 4 ori si niciodata nu aveau 1 leu sa dea rest. Asa se fac afacerile :D

Am plecat de pe litoralul romanesc cu un gust foarte amar, dezamagit si totodata frustrat ca am acordat o sansa in ciuda tuturor filmuletelor si documentarelor realizate acolo care aratau calitatea execrabila a serviciilor si conditiilor de cazare. Pai de ce sa mergi la mare in Romania cand de banii aia mergi in Spania sau Italia unde conditiile sunt net superioare. Patriotism? Nici nu voi comenta despre asta.

Tot in acel an am zis ca trebuie sa mergem si prin Delta. Gasim cazare si sun sa vorbesc personal cu patronul. Il intreb de pret si il intreb ce avem inclus. Camera, aer conditionat, mic dejun, piscina, loc de gratar... Il intreb pe om concret daca in pret este inclus si telecomanda, explicandu-i ce am patit pe litoral. Foarte revoltat si el de cele povestite imi confirma ca totul e inclus in pret. Il intreb de verificare daca exista vreo taxa, orice altceva ce ar trebui sa platesc acolo pe langa pretul pe camera mentionat de el si imi spune linistitor ca nu voi avea de platit nimic in plus.

Ajungem acolo si dupa ce ne cazam, coboram la piscina sa ne balacim putin. Stam noi linistiti, iar cand iesim, vine un angajat si-mi spune ca ne costa 10 lei/persoana pentru fiecare utilizare a piscinei. I-am spus ca e o greseala, deoarece vorbisem cu patronul la telefon si m-a asigurat ca nu voi avea de platit absolut nimic altceva pe langa cazare. Imi spune omul ca tocmai patronul l-a trimis sa ne taxeze, asa ca ii cer sa vorbesc si eu cu seful lui. Merg, ii spun de intelegerea ce am avut-o la telefon, la care el se scuza: "Pai era de la sine inteles ca la piscina se plateste. Oriunde in Europa trebuie sa platesti daca vrei sa folosesti piscina hotelului." Ii spun ca e prima oara in viata mea cand platesc undeva cazare si trebuie sa platesc pentru a beneficia de facilitatile unitatii de cazare. In fine, cu chiu, cu vai, omul isi cheama angajatul si ii spune sa nu ne taxeze pentru piscina pe toata sederea noastra.

Pescar in Delta

A doua zi, la micul dejun, stateam la masa cu Carmen si parintii ei. Ne uitam pe masa si nu aveam cutit. Il rog pe ospatarul care sprijinea un stalp si se juca pe telefon, sa ne aduca cutite. Vizibil deranjat de cerinta noastra, isi da ochii peste cap si merge la bucatarie si se intoarce cu un singur cutit de uns. L-am intrebat daca e singurul cutit din unitate, la care el foarte nedumerit m-a intrebat pentru ce-mi trebuie mai multe cutite si de ce nu putem sa-l folosim cu randul. Mancam si socrul meu urca pana in camera dupa ceva, timp in care noi comandam doua ceaiuri si doua cafele, dupa micul dejun. Ospatarul ne aduce doua ceaiuri si o cafea. Cand ii spun ca am comandat doua cafele, el ma intreaba pentru cine e a doua cafea, daca nou suntem doar 3 la masa. N-am stiut cum sa reactionez la asa ceva, dar a intervenit Carmen si i-a spus ca o sa fim 4 imediat la masa si sa aduca inca o cafea. De mentionat ca eram in Delta, dar nu aveau nimic cu peste in meniu :P

Am plecat foarte dezamagiti si din faimoasa Delta Dunarii si am concluzionat ca repede nu mai revenim in zona pentru ca nu suntem dispusi sa fim supusi unor astfel de tratamente pe cheltuiala noastra.

Probabil unii vor spune ca nu sunt patriot, ca am figuri, ca am asteptari prea mari, ca am uitat de unde am plecat. Poate asa e, dar cand platesti un serviciu si nu-l primesti sau il primesti la un standard mult mai scazut decat acelasi serviciu, la acelasi pret, in alta tara, stai sa te gandesti daca merita eticheta de "patriot" indurarea unor astfel de situatii. Si nu, nu sunt figuri ci doar modificarea nivelului de asteptari, de valori, atunci cand afli ca poti sa ai un concediu cu adevarat placut, cu aceleasi cheltuieli, intr-o alta tara. Iar la ce preturi practica CFR-ul, lejer prinzi un zbor low-cost la banii aia.

Stiu, Romania este foarte frumoasa, are multe de oferit, dar din pacate ne lipsesc oamenii care sa evidentieze asta si mai ales sa puna in valoare, calitativ, toate aceste frumuseti. O zi buna va doresc!

Vedeti si: Vacanta in Romania - In drum spre Mare

                 Vacanta in Romania - Cu Mocanita pe Valea Vaserului

 © Blog de Morosan 2016

Cetatea Marii Uniri

Deja m-am intercut singur – doua postari in termen atat de scurt, parca nu-mi vine a crede nici mie J Asta se intampla cand ai timp de ucis si nu ai conexiune la net, nu ai cu cine sa vorbesti si nu e nimeni sa iti distraga atentia.

Dupa cum va spuneam in postarea trecuta, am ajuns la Vintu de Jos cu vreo 30 de minute intarziere, ca sa nu se dezminta CFR-ul. M-a asteptat la gara Dorin, un prieten bun, vechi coleg de la Allianz Tiriac. L-am cunoscut la primul curs pe care l-am facut in cadrul companiei si de atunci am pastrat legatura. Omul e o enciclopedie de bancuri, unul mai haios ca altul. Chiar daca nu ne vedem des si nu vorbim des, asta nu inseamna ca suntem mai putin apropiati. Tot circula pe net, printre toate aberatiile postate de Poptamas sau Teo, si o vorba cum ca un prieten iti ramane prieten chiar daca nu vorbesti cu el zilnic. Si asa e! Dorin a fost foarte primitor si ne simteam de parca zilele trecute ne vazusem ultima oara. Am mers, m-a cazat si am stabilit planul pentru a doua zi.

M-am trezit de dimineata, asa cum ne-am inteles si am mers cu el la depus de coroane la statuile celor care au marcat in vreun fel sau altul Unirea, fiind invitatul sau. Am fost placut surprins sa vad ca toti la care ma prezenta se comportau de parca ne stiam de o vreme buna. Am primit un fular tricolor, o cocarda in piept si am iesit in fata pentru a da onorul alaturi de soldati. Au fost momente emotionante, mai ales cand am vazut atata lume imbracata ca la 1918, oameni simpli dar cu spirit patriotic ce n-au lasat ora matinala, frigul sau ploaia usoara sa-i impiedice din a participa la aceste actiuni.

Dup ace am terminat in partea de jos a orasului, ne-am indreptat spre cetate, la statuia lui Mihai Viteazu. Urcand dealul, eram tot mai surprins de ce se desfasura in fata ochilor. Pasionat fiind de tot ce inseamna castele, cetati, fortarete medieval, decopeream in inima tarii o minunatie de cetate foarte frumoasa si ingrijita. Dorin mi-a explica ca s-au investit sume uriase pentru a reabilita locatia, dar intr-adevar totul arata exemplar, de parca eram prin ceva atractie turistica din strainatate. Nu ma puteam satura de privelistile ce se desfasurau in fata ochilor, de personajele imbracate in straie vechi, de solemnitatea acestui loc in care nu-mi venea sa cred ca n-am ajuns pana acum.

Statuia lui Mihai Viteazu era impunatoare, ca cea din fata cinematografului Republica din Cluj. De jur imprejur erau doar cladiri incarcate de istorie, cladiri unde s-a scris istoria: Catedrala Reintregirii, Sala Unirii, Muzeul Unirii. Arhitectura iti fura ochii si evenimentul ce era in desfasurare nu facea decat sa adauge la atmosfera solemna ce umplea cetatea. Au sosit garzile de onoare in fata statuii si s-a dat drumul la ultima actiune de depunere de coroane. Urma sa mergem la bulevard pentru a vedea parade militara. Tarabe cu suveniruri, produse traditionale si artizanat umpleau cetatea si imprejurimile. Jos, in santurile cetatii era amplasata o scena unde canta un grup de copii, iar de-a lungul zidului era plin de alte tarabe unde puteai servi un vin fiert, o portie de mici, colaci secuiesti si alte bunatati care te ademeneau cu mirosul ce-l simteai de departe. Am mers cu Dorin si colegi de-ai lui din primarie la un ceai, sa ne incalzim putin corpurile amortite de frig. Miron Cozma, Gheorghe Funar, Cristian Ciocan erau doar cateva din persoanele care se perindau prin salonul hotelului. Dorin mi-a facut cunostinta cu un prieten de-al sau care a venit si el din Germania pentru a participa la aceasta sarbatoare a Romaniei. Omul era, asa cum s-a descris chiar el, “effervescent”, in ciuda varstei pe care o avea, fiind trecut deja de prima tinerete. Fost vanzator in asigurari, si el a luat calea strainatatii, satul de neajunsurile unui sistem corupt si ineficient.

Am iesit sa vad parade, de data asta de unul singur pentru ca Dorin spunea ca el a vazut-o deja de prea multe ori ca sa-l mai atraga, asa ca m-a asteptat in restaurantul hotelului. Am mers si m-am alineat alaturi de mii de oameni, de-a lungul bulevardului pe unde urma sa treaca parade, conform traditiei si mai ales conform repetitiilor din zilele trecute. Din pacate traseul a fost deviat, pana si jandarmii si politistii fiind luati prin surprindere. Au trecut brigade intregi, reprezentand diferite arme ale armatei romane. A fost chiar si un elicopter al politiei ratacit prin vazduh, dar nici un alt aparat de zbor. Am vazut mai multe avioane de lupta cand eram la Bacau la facultate, dar n-am inteles de ce aici la Alba nu a fost nici macar unu.

Dupa parada l-am recuperate pe Dorin si pe celalalt invitat al sau din Germania si ne-am aventurat prin santurile cetatii, la un vin fiert si o friptura de porc. La mici era coada mult prea lunga pentru a astepta, desi mirosul ne tot ademenea. Ne-am mai plimbat putin pe la standuri, dupa care am mers sa cautam un loc pentru a servi si o ciorba calda. La 16:50 eram inapoi in cetate, la Universitatea 1 Decembrie 1918 pentru conferinta Re-Patriot. Am fost si la conferinta organizata de ei la Dublin, curios de proiectul ambitios pe care anuntau ca-l desfasoara. Acolo mi-am spus punctul de vedere, am subliniat care sunt principalele motive pentru care romanii din diaspora privesc cu reticenta intoarcerea in Romania, mai ales pentru a-si deschide o afacere. Intre timp s-au schimbat putin “datele problemei” prin faptul ca initiatorul proiectului, domnul Marius Bostan, a ajuns ministru in noul guvern de tehnocrati, iar la conferinta ce urma sa se desfasoare la Alba isi anuntase participarea si unul din consilierii presedintelui Romaniei impreuna cu reprezentanti ai autoritatilor locale. M-am inscris la conferinta pe idea ca ei vor sa auda parerea unor personae din diaspora, insa am fost dezamagit amarnic de faptul ca nici unul din vorbitori nu era din randul romanilor plecati din tara. Deci un proiect menit sa atraga romanii antreprenori acasa, nu avea nici macar un vorbitor din randul celor vizati. Pai cine altcineva sa spuna ce credem ca ar trebui sa se schimbe, sa ofere idei si opinii, sa prezinte puncte de vedere ale diasporei, daca nu chiar persoane din diaspora? Cred ca in dorinta de a prezenta povestile de succes ale celor care s-au intors deja acasa si mai ales povestile celor care au pornit proiectul re-Patriot, au uitat de cei vizati direct de ideile innovative care pareau ca vor sa aduca o schimbare. Poate am inteles eu gresit….asa cum gresit a afirmat domnul Dragos, cel care era prezentatorul conferintei, ca romanii din Diaspora vorbesc Romania doar de rau. Intr-adevar, intre noi discutam despre lipsurile care exista si care ne tin departe de Romania, insa in fata strainilor avem cuvinte de lauda despre frumusetile patriei si multe organizatii desfasoara activitati si evenimente prin care promoveaza tot ce e frumos despre Romania. E drept ca dansul facea parte din diaspora…acum 20 de ani, dar nu stiu cat de informat este despre cum stau lucrurile acum. Am considerat o pierdere de vreme conferinta aceasta de la care am plecat inainte sa se incheie, in principal pentru ca nu s-a respectat programul.

Am mers inapoi la scena unde urma sa ma vad cu cei de la Voltaj. Baietii urmau sa concerteze in fata unui public ce sfida frigul, asteptandu-i in fata scenei, scandandu-le numele. Desi am fost la multe concerte Voltaj, desi i-am avut pe baieti la Dublin, gandul ca ma vad cu ei din nou imi dadea emotii. Ne-am vazut fugitiv inainte ca ei sa urce pe scena, urmand sa stam la o poveste dupa concert. Am fugit sus pe ziduri pentru a avea o imagine de ansamblu cu multimea adunata, dupa care am coborat in fata scenei. Am cantat cu ei, ca de obicei, dar putin mai retinut pentru ca nu puteam risca sa raman fara voce, avand in vedere ca mai urmau cateva intalniri importante si era imperative necesar sa ma pot face inteles. Dupa concert am mers langa scena si Prunus m-a luat de dupa umar, ca sa nu ma inlature jandarmii, si am mers asa, povestind, catre locatia unde trebuiau sa astepte transportul. Nu pot sa descriu in cuvinte ce sentimente aveam atunci, dar e de bine. Am povestit cu ei, ne-am facut cateva poze impreuna, dupa care m-am retras pentru ca urma o noapte grea, cu un somn interupt pe la jumatatea noptii pentru a merge la gara.

Zis si facut, ma pregatesc cu noaptea in cap, vine Dorin si ma duce la gara ca sa aflam ca trenul catre Brasov avea o ora intarziere. Ei bine, nu chiar o ora, pentru ca in anuntul facut de impegat se spunea doar de 59 de minute…pragul psihologic, vorba lui Dorin. Asa ca i-am multumit prietenului drag pentru ospitalitate si pentru ca mi-a oferit sansa sa fiu chia rasa de aproape de evenimente si a ramas sa ne vedem la Dublin. El a plecat si eu am scos laptopul si m-am apucat de scris. Ce altceva sa faci in Vintu de Jos la 4:40 dimineata? Sunetul tastelor este acompaniat de sforaitul unora din sala de asteptare care era si incalzita, spre surprinderea mea.

Una peste alta, mi-am promis ca voi reveni la Alba Iulia si cu alta ocazie pentru a documenta fotografic fiecare coltisor al cetatii pentru ca este superba si merita vizitata. Daca ajungeti prin zona, nu ezitati sa popositi in acest loc incarcat de istorie. Nu veti regreta! Sa ne citim cu bine!


S-ar putea sa va intereseze si "Spre Mecca"

Spre "Mecca"

Bine v-am regasit! Nu mai incep postarea cu promisiuni de nici un fel ca ma iau nervii stiind ca nu pot sa le respect. Am scris ca o sa revin mai des pe blog, dar timpul nu-mi permite. Sunt implicat pana peste cap cu organizatia pe care am infiintat-o cu alti oameni de suflet, pentru ca romanii din Irlanda sa gaseasca un punct de sprijin la nevoie. 

Zilele trecute am organizat din nou un eveniment dedicate Marii Uniri. Muzica patriotica, dansuri, produse culinare traditionale, etc… Si din repertoriul de piese patriotice nu putea sa lipseasca vocea lui Hrusca si al sau “clopot al reintregirii”. Si mi-a ramas in minte chemarea lui catre Alba Iulia, aceasta Mecca a noastra. Calatoria era de mult planificata, pe langa serbarea de 1 Decembrie existand si alte motive pentru care a trebuit sa revin in tara.

Ajuns in Bucuresti cu 40 de minute mai devreme datorita unor vanturi din spate, dupa cum s-a laudat pilotul avionului, am dat o tura de aeroport pana a venit sotul verisoarei mele dupa mine. In drum spre casa lor, am observant ca nimic nu se schimbase in Bucuresti – gropi ca pe maidan, masini parcate absolut la intamplare, unele chiar si pe mijlocul drumului (la propriu), strazi intunecate si borduri cu “licurici”. Revin la cele spuse anterior, pentru ca am gasit o schimbare – nu mai era plin de caini pe la blocuri. Am zis ca au facut si astia un lucru bun, pana am aflat ca din cauza crizei economice, sau cel mai probabil din cauza ca Oprescu a avut alte intrebuintari pentru banii publici, in Romania cainii nu au fost eutanasiati prin injectii sau alte metode mai “omenoase” ci au fost practic omorati in bataie. Nu voi dezbate subiectul…

A trecut noaptea, vizite la neamuri, mers la gara. Merg sa iau metroul si la gura statiei de metrou simt mirosul tipic pe care il stiu de cand eram strumf. Am coborat incet scarile, adulmecand mirosul care nici in ziua de azi nu stiu de la ce vine. La intrarea la metrou imi cumpar o cartela cu doua calatorii, ca nu exista doar cu o calatorie nici sa vrei. Intru la metrou si in spate vine o tipa si ii intend cartela de la metrou si ii spun ca mai e o calatorie si eu nu o folosesc. S-a oprit si s-a uitat la mine blocata. Cel de la paza care ma auzise intreband-o pe casiera daca are cartela cu o calatorie s-a dumirit omul ca n-am ce face cu jumatate de bilet, asa ca a venit, mi-a luat-o din mana (cartela) si a introdus-o in aparat ca sa poata doamna sa treaca. E clar ca aici nu e nimeni obisnuit sa imparta cu altii ceea ce lui nu-i mai foloseste.

Ajuns la gara ma aprovizionez cu bunatati de la patisserie: covrigi cu susan, merdenele si pateuri cu branza. Fug la magazine si imi cumpar si de baut (apa si suc), dupa care merg sa-mi iau bilet de tren. La caserie o coada de parca se dadeau gratis biletele. Am facut rapid un calcul, la cum se miscau casierele nu apucam sa urc in tren. M-am uitat imprejur daca e vreo casa mai libera si spre surprinderea mea am gasit un automat de cumparat bilete. Nu era NIMENI acolo, nimeni nu-si lua bilet de la automat. Primul gand a fost ca e stricat, dar am mers sa ma conving. In 2 minute aveam deja biletul cumparat in vreme ce la ghiseu erau aceleasi personae inca. M-am bucurat sa vad ca s-a facut un pas spre normalitate din punctul asta de vedere. Urmeaza doar sa faca si pasagerii pasul acela spre automatul de bilete.

Ma urc in tren, imi las bagajele in compartiment si ies pe corridor unde era un geam deschis. Pleaca trenul si eu fac ce faceam sic and eram copil – capul afar ape geam si privirea catre locmotiva. Nu conta ca e un cancer afara de nu cantau nici pasarile. Am stat minute bune pe geam, timp in care am observant sirul de gunoaie de-a lungul traseului…si inca eram in Bucuresti. Bine, nici dup ace am ajuns pe Valea Prahovei nu s-a schimbat tare mult peisajul, ci din contra, la o cadere de apa erau adunate atatea sticle de plastic de nici nu se vedea luciul apei pe o lungime de vreo 10 metri si pe toata latimea paraului. Imi spunea sotul verisoarei mele ca au facut astia drum asfaltat pana sus aproape de “Babele”, ceea ce inseamna ca tot mai multi needucati vor ajunge in zona sa-si lase resturile pe acolo.

Pentru ca trenurile merg tot mai incet in Romania, ma gandeam ca ma asteapta cale lunga pana la Vintu de Jos unde urma sa schimb catre Alba Iulia, asa ca am intrat in vorba cu cei din compartiment. Unul din ei, un batranel la 68 de ani pe nume Toma Grigorescu, venea de la Curtea de Arges. A rugat-o pe o doamna din compartiment sa-I scrie mare pe bilet numele statiei unde urma sa coboare pentru ca el nu are ocheltari si nu vede bine. I-am imprumutat doamnei un pix si am vazut ca si el mergea pana la Vintu. I-am spus ca-l anunt eu unde trebuie sa coboram. Pe parcurs s-a mai golit compartimentul si am ramas doar eu si ‘nea Toma. Am aflat ca mergea si el la Alba Iulia, la sarbatorirea Marii Uniri. A spus ca de cativa ani merge pentru ca este ceva special si ii place sa fie acolo pe 1 decembrie. L-am intrebat daca are pe cineva la Alba si am aflat ca nu stie si nu are pe nimeni acolo si ca va sta in sala de asteptare din gara pana dimineata cand va merge in Cetate. Am ramas surprins de cele auzite, mai ales ca este foarte frig afara, insa se pare ca asta nu-l opreste pe domnul Grigorescu sa vina in fiecare an de la Curtea de Arges pana la Alba Iulia. L-am intrebat cat va sta in oras si mi-a spus ca dupa ce sunt gata festivitatile va pleca inapoi cu primul tren.

Am ajuns in gara Vintu si l-am condus pana in sala de asteptare, pentru ca astepta un tren de legatura pana la Alba. I-am spus ca vine cineva dupa mine cu masina si putem sa-l ducem noi pana in oras, dar a refuzat politicos motivand ca nu se grabeste nicaieri si ca are tot timpul sa ajunga pana dimineata. I-am strans mana si i-am multumit de companie. Ma intreb cati patrioti adevarati ca el mai exista? M-a impresionat acest om simplu care a strabatut jumatate de tara ca sa poata serba Unirea acolo unde s-a infaptuit ea, in Capitala Marii Uniri.

Ma opresc aici, pentru ca sunt frant de pe drum si maine ma asteapta o zi plina, gazda mea proitandu-mi o zi de neuitat, aici la Alba Iulia. La multi ani Romania, la multi ani romani!


S-ar putea sa va intereseze si "Capitala Marii Uniri"