Tuesday, December 1, 2015

Spre "Mecca"

Bine v-am regasit! Nu mai incep postarea cu promisiuni de nici un fel ca ma iau nervii stiind ca nu pot sa le respect. Am scris ca o sa revin mai des pe blog, dar timpul nu-mi permite. Sunt implicat pana peste cap cu organizatia pe care am infiintat-o cu alti oameni de suflet, pentru ca romanii din Irlanda sa gaseasca un punct de sprijin la nevoie. 

Zilele trecute am organizat din nou un eveniment dedicate Marii Uniri. Muzica patriotica, dansuri, produse culinare traditionale, etc… Si din repertoriul de piese patriotice nu putea sa lipseasca vocea lui Hrusca si al sau “clopot al reintregirii”. Si mi-a ramas in minte chemarea lui catre Alba Iulia, aceasta Mecca a noastra. Calatoria era de mult planificata, pe langa serbarea de 1 Decembrie existand si alte motive pentru care a trebuit sa revin in tara.

Ajuns in Bucuresti cu 40 de minute mai devreme datorita unor vanturi din spate, dupa cum s-a laudat pilotul avionului, am dat o tura de aeroport pana a venit sotul verisoarei mele dupa mine. In drum spre casa lor, am observant ca nimic nu se schimbase in Bucuresti – gropi ca pe maidan, masini parcate absolut la intamplare, unele chiar si pe mijlocul drumului (la propriu), strazi intunecate si borduri cu “licurici”. Revin la cele spuse anterior, pentru ca am gasit o schimbare – nu mai era plin de caini pe la blocuri. Am zis ca au facut si astia un lucru bun, pana am aflat ca din cauza crizei economice, sau cel mai probabil din cauza ca Oprescu a avut alte intrebuintari pentru banii publici, in Romania cainii nu au fost eutanasiati prin injectii sau alte metode mai “omenoase” ci au fost practic omorati in bataie. Nu voi dezbate subiectul…

A trecut noaptea, vizite la neamuri, mers la gara. Merg sa iau metroul si la gura statiei de metrou simt mirosul tipic pe care il stiu de cand eram strumf. Am coborat incet scarile, adulmecand mirosul care nici in ziua de azi nu stiu de la ce vine. La intrarea la metrou imi cumpar o cartela cu doua calatorii, ca nu exista doar cu o calatorie nici sa vrei. Intru la metrou si in spate vine o tipa si ii intend cartela de la metrou si ii spun ca mai e o calatorie si eu nu o folosesc. S-a oprit si s-a uitat la mine blocata. Cel de la paza care ma auzise intreband-o pe casiera daca are cartela cu o calatorie s-a dumirit omul ca n-am ce face cu jumatate de bilet, asa ca a venit, mi-a luat-o din mana (cartela) si a introdus-o in aparat ca sa poata doamna sa treaca. E clar ca aici nu e nimeni obisnuit sa imparta cu altii ceea ce lui nu-i mai foloseste.

Ajuns la gara ma aprovizionez cu bunatati de la patisserie: covrigi cu susan, merdenele si pateuri cu branza. Fug la magazine si imi cumpar si de baut (apa si suc), dupa care merg sa-mi iau bilet de tren. La caserie o coada de parca se dadeau gratis biletele. Am facut rapid un calcul, la cum se miscau casierele nu apucam sa urc in tren. M-am uitat imprejur daca e vreo casa mai libera si spre surprinderea mea am gasit un automat de cumparat bilete. Nu era NIMENI acolo, nimeni nu-si lua bilet de la automat. Primul gand a fost ca e stricat, dar am mers sa ma conving. In 2 minute aveam deja biletul cumparat in vreme ce la ghiseu erau aceleasi personae inca. M-am bucurat sa vad ca s-a facut un pas spre normalitate din punctul asta de vedere. Urmeaza doar sa faca si pasagerii pasul acela spre automatul de bilete.

Ma urc in tren, imi las bagajele in compartiment si ies pe corridor unde era un geam deschis. Pleaca trenul si eu fac ce faceam sic and eram copil – capul afar ape geam si privirea catre locmotiva. Nu conta ca e un cancer afara de nu cantau nici pasarile. Am stat minute bune pe geam, timp in care am observant sirul de gunoaie de-a lungul traseului…si inca eram in Bucuresti. Bine, nici dup ace am ajuns pe Valea Prahovei nu s-a schimbat tare mult peisajul, ci din contra, la o cadere de apa erau adunate atatea sticle de plastic de nici nu se vedea luciul apei pe o lungime de vreo 10 metri si pe toata latimea paraului. Imi spunea sotul verisoarei mele ca au facut astia drum asfaltat pana sus aproape de “Babele”, ceea ce inseamna ca tot mai multi needucati vor ajunge in zona sa-si lase resturile pe acolo.

Pentru ca trenurile merg tot mai incet in Romania, ma gandeam ca ma asteapta cale lunga pana la Vintu de Jos unde urma sa schimb catre Alba Iulia, asa ca am intrat in vorba cu cei din compartiment. Unul din ei, un batranel la 68 de ani pe nume Toma Grigorescu, venea de la Curtea de Arges. A rugat-o pe o doamna din compartiment sa-I scrie mare pe bilet numele statiei unde urma sa coboare pentru ca el nu are ocheltari si nu vede bine. I-am imprumutat doamnei un pix si am vazut ca si el mergea pana la Vintu. I-am spus ca-l anunt eu unde trebuie sa coboram. Pe parcurs s-a mai golit compartimentul si am ramas doar eu si ‘nea Toma. Am aflat ca mergea si el la Alba Iulia, la sarbatorirea Marii Uniri. A spus ca de cativa ani merge pentru ca este ceva special si ii place sa fie acolo pe 1 decembrie. L-am intrebat daca are pe cineva la Alba si am aflat ca nu stie si nu are pe nimeni acolo si ca va sta in sala de asteptare din gara pana dimineata cand va merge in Cetate. Am ramas surprins de cele auzite, mai ales ca este foarte frig afara, insa se pare ca asta nu-l opreste pe domnul Grigorescu sa vina in fiecare an de la Curtea de Arges pana la Alba Iulia. L-am intrebat cat va sta in oras si mi-a spus ca dupa ce sunt gata festivitatile va pleca inapoi cu primul tren.

Am ajuns in gara Vintu si l-am condus pana in sala de asteptare, pentru ca astepta un tren de legatura pana la Alba. I-am spus ca vine cineva dupa mine cu masina si putem sa-l ducem noi pana in oras, dar a refuzat politicos motivand ca nu se grabeste nicaieri si ca are tot timpul sa ajunga pana dimineata. I-am strans mana si i-am multumit de companie. Ma intreb cati patrioti adevarati ca el mai exista? M-a impresionat acest om simplu care a strabatut jumatate de tara ca sa poata serba Unirea acolo unde s-a infaptuit ea, in Capitala Marii Uniri.

Ma opresc aici, pentru ca sunt frant de pe drum si maine ma asteapta o zi plina, gazda mea proitandu-mi o zi de neuitat, aici la Alba Iulia. La multi ani Romania, la multi ani romani!


S-ar putea sa va intereseze si "Capitala Marii Uniri"

No comments:

Post a Comment