Monday, July 31, 2017

"Un print din Levant..."

Au trecut deja 40 de zile de cand l-am ingropat pe tata, dar parca nici acum nu realizez pe deplin cele intamplate. Azi imi venea sa-l sun, sa-i mai povestesc una-alta, sa-i cer sfaturi, sa-i aud vocea.

Au fost zile incarcate de emotii de toate felurile. Am aflat ca tata era apreciat nu doar de cei de la bloc, din cartier ci si de altii cu care a intrat in contact. A fost si cazul taximetristului despre care am scris pe pagina mea. Pe urma, la priveghi a venit un domn pe care nu-l vazusem in viata mea, sau cel putin nu-l mai tineam minte. S-a prezentat drept "coleg de pescuit" de-al tatalui meu. Cu lacrimi a spus ca nu-i vine sa creada ce s-a intamplat si ca il va cauta cu privirea pe malul Izei de fiecare data cand va merge la pescuit. Asa mergea si cu noi la pescuit. Bine, in cele mai multe cazuri noi mergeam sa ne balacim si el, mai jos sau mai sus pe rau, pescuia. A apucat sa-i duca si pe cei mici ai mei sa-i invete sa pescuiasca. Avea rabdare mare cu toti copiii.

La pescuit cu bunicu
 Daca nu era vreme de pescuit, macar la iarba verde tot iesea cu noi. Nu stateam in casa intr-o saptamana cat stau copiii din ziua de azi intr-o singura zi. Si ce fain era...

Sara cu bunicu, la iarba verde
 Fostul lui sef de 25 de ani plangea explicandu-mi cat de corect era tata si cum niciodata, in atatia ani de munca, nu i-a gresit cu nimic, nu l-a suparat si cat de prompt isi facea treaba, oricand acesta ii cerea sa faca ceva. A spus ca angajat ca el n-a avut in viata lui.

La inmormantare au fost doua momente care m-au miscat profund. Unul din ele a fost sosirea unei coroane din partea colegelor din biroul de Comunicare si Relatii Publice - Cristina Irimie si Niculina Saroz, din Consiliul Romanilor de Pretutindeni. Nu mi-a venit sa cred si le multumesc inca o data pe aceasta cale pentru gestul lor.

Mai apoi, cand se aduna lumea, a aparut in poarta un domn pe care nu l-a recunoscut nimeni din familie, dar cand m-am intors, mi s-au inmuiat genunchii. Dorin Serdean, un fost coleg de pe vremea cand lucram la Allianz si cu care am ramas prieten, si-a lasat indatoririle de consilier in cadrul primariei Alba si a venit pana la Sighet doar pentru a-mi oferi un umar pe care sa jelesc. A fost un gest care il apreciez mai mult decat pot cuvintele sa descrie si care inseamna enorm pentru mine. Multumesc Dorin pentru prezenta!

Dupa cum am mai spus, tata a fost un mare fan Pink Floyd. Drept urmare, in loc de camasa a avut pe el un tricou cu Pink Floyd pe care i-l adusesem de la concertul de aici din Dublin. Si vecinii care au fost in priveghi si l-au vazut imbracat asa, la inmormantare au purtat tricouri cu formatii "din vremea lui". Era tare pasionat de muzica. Inca mai e acasa magnetofonul pe care ne punea benzi sa ascultam. Si printre benzile ce le avea, erau si unele cu "Cenaclul Flacara". Deci de mic stiam toate piesele care au devenit hituri, dar si o poezie de clasa a XII-a, pe care o stiam deja la varsta de 7 ani.

Imi aduc aminte cum in clasa a XI-a, dupa ce s-a imbolnavit profesoara noastra de Limba Romana, a venit o suplinitoare de la un Colegiu National, noi fiind liceu industrial. Era tare severa si cerintele ei erau cu mult peste ce faceam noi in mod normal la ore. Era sa raman corigent, dar in ultima ora, cei cu situatii "critice" erau scosi in fata si li se acorda sansa sa-si mareasca media. Eu n-am stiut ce sa fac pentru a-mi creste media, asa ca mi-a venit in cand poezia de clasa a XII-a, asa ca i-am zis: "Doamna profesoara, daca va recit , ma treceti?". Profesoara a crescut ochii si m-a intrebat daca stiu toata povestea si increzator i-am spus ca da. M-a pus sa recit... Iar eu stiam poezia exact cum am invatat-o de pe banda de magnetofon, asa cum e in clipul de mai jos. Am recitat-o intocmai...erau colegi pe care ii pufnea rasul, iar profesoara ii scotea din clasa. Pana am terminat de recitat, jumatate de clasa era goala si profesoara cu lacrimi in ochi. Am luat doi de 10 si m-a felicitat. Pe tata trebuia sa-l felicite, pentru ca datorita lui stiam o poezie atat de superba.




Moartea a fost "mistretul cu colti de argint" care l-a rapus pe tata, dar el va ramane in memoria noastra, a tuturor. E greu...al naibii de greu sa mergem mai departe, insa stiu ca asta si-ar dori, sa fim fericiti si sa-i facem cinste in continuare. Odihneasca-se in pace!

                                                                                  © Blog de Morosan 2017

Sunday, June 18, 2017

*** ADIO, TATA! ***

Adio, tata!
Lupta a luat sfarsit! L-a invins sistemul, dupa care l-a invins si boala! La nici 24 de ore dupa ce a fost trimis acasa din spital pentru ca se inchidea sectia de oncologie, asa cum am explicat in postarea anterioara, tata a intrat in coma. A fost invins de sistem! Dar a continuat sa lupte cu boala...pana azi dimineata! Azi n-a mai putut...a "pus armele jos" si acum se odihneste. L-a ucis sistemul!

Se odihneste dupa o lupta crancena si dupa o viata plina. A crescut 3 copii, ai lui...si inca vreo 10-15 de pe la bloc. Era tatal tuturor cand ne aduna pe toti si ne ducea cu el la pescuit, sau urcam pe Solovan la iarba verde. Cand alti parinti erau prea ocupati sau prea obositi pentru a-si face timp sa mearga "la aer" cu copiii, tata avea energia necesara pentru toti la un loc. Ne-a dus peste tot, de cate ori a putut. Avea rabdare cu toti si toti eram egali in fata lui, indiferent ca eram eu, unul din frati sau un vecin.

Am invatat mult prea multe de la el ca sa le insir aici. M-a invatat ce e rabdarea, mai ales cand nu trage pestele, dar m-a invatat si ca nu e mare bai daca scapi ditamai pestele dupa ce l-ai adus pana la mal. De la el si de la Lolek (fratele lui) am invatat sa stau drept, sa fiu corect. A gasit tot timpul metode inventive de a ne ocupa timpul. A facut palete de ping-pong pentru toti copiii de la bloc, ca sa nu ne gasim alte preocupari si sa ne jucam ca bezmeticii "Americana" in jurul mesei de beton din curte.

A mers in miez de noapte cu mine sa vedem rezultatele de la bac... a facut mult prea multe pentru mine. Ultima data cand l-am vazut, in spital in Baia Mare, mi-am cerut iertare pentru ca i-am gresit. Ultima data cand am vorbit cu el la telefon, desi abia avea voce, inainte sa inchid mi-a spus: "Sa va faceti amintiri cu copiii!" Pentru ca si el si-a facut amintiri cu noi...cu toti, nu doar cu ai lui.

Acum isi asteapta copiii sa-l duca si pe el la liniste, asa cum ne ducea el la Iza sau pe Solovan. Sper doar sa fim cat mai multi...ca sa vada ca n-am uitat ce-a facut pentru noi. El pleaca acum la fratele lui, Lolek. Probabil a gasit Lolek un loc bun de pescuit si merg acolo impreuna. Sau dupa hribe. Vad ei...

Adio, tata! Multumim pentru tot! Odihneste-te in pace!

                                                                                            © Blog de Morosan 2017

Thursday, June 15, 2017

*** SISTEMUL DE SANATATE CRIMINAL ***

cancer bribe Romania hospital doctors system
Hotii din spitale
Nu este nimic nou pentru nimeni din Romania care a avut interactiune cu sistemul de sanatate. Nici nu stiu de ce-i spune "de sanatate" cand nu te face bine decat daca mai ai bani sa le dai, pe langa toata suma cotizata o viata intreaga prin taxe si impozite. E drept, nu e o caracteristica generala, dar e majoritara.

Insa postarea nu este despre sistem in general ci de caz concret, cu detalii clare si experiente avute "la prima mana". Dupa cum stiti, tatal meu este bolnav de cancer. La un moment dat a fost chiar o campanie in care am fost sprijinit de cei din comunitatea romanilor de aici din Irlanda pentru a acoperi cheltuielile cu radioterapia si le multumesc pe aceasta cale celor ce, din putinul lor, au donat.

Dar sa o luam cu inceputul: in Romania, bolnavii de cancer duc doua lupte - una cu boala si una cu sistemul. Ambele sunt necrutatoare! Desi se cotizeaza o viata la sistemul de sanatate, nu ai nici cea mai mica garantie ca daca te loveste boala vei avea acces gratuit la servicii. Poate ai, dar intr-un mod denigrator si umilitor. Asa s-a intamplat si cu tata dupa ce a inceput chimioterapia. Fiind din Sighetu Marmatiei, chimioterapia se facea la 65 de km, in Baia Mare. Aia insemna ca la fiecare tratament trebuiau bani de autobuz, dus-intors. La inceput ne-am gandit ca e doar atat. N-am luat in calcul ca tratamentul gratuit implica niste costuri. Am aflat dupa ce a mers tata dis-de-dimineata la Baia Mare sa-i faca tratamentul si a fost tinut pe holul spitalului sa astepte, in vreme ce altii ce veneau dupa el erau serviti imediat. Secretul? Suta de lei in buzunarul asistentei. Nu cotizai? Erai tinut pe hol pana la inchidere si ti se spunea ca nu mai au tratament, deci trebuie sa te intorci in ziua urmatoare. Adica alti bani de drum, alta oboseala pentru un pacient care este obosit deja de boala ce o poarta in spate.
Cateva zeci de tratamente, cateva sute de lei.

Din pacate ai mei nu sunt genul care sa cheme autoritatile, pentru ca nu vor complicatii, probleme. Nu vor nici sa le creeze altii probleme. Acum e prea tarziu... A fost anuntat atunci ca va trebui sa mearga la Bucuresti pentru tratament de radioterapie. Aia presupune un drum dus de 14-15 ore cu trenul. Norocul nostru ca avem neamuri in Bucuresti, pentru ca desi tratamentul cu radioterapie dura 6 saptamani, erai internat in spital doar 5 zile/saptamana, doua erau problema ta pe unde le petreceai, chiar daca ai venit din capatul tarii.

Asa ca a mers tata la Oncologie la Bucuresti. Cu bilet de trimitere, pregatit sa stea acolo 6 saptamani. Totul a fost in regula primele 5 zile pana la externare, adica vineri dupa-masa. Atunci a fost informat ca biletul de trimitere nu mai e valabil pentru saptamanile urmatoare si ca ar avea nevoie saptamanal de un bilet de trimitere. Fiind vineri dupa-masa insemna ca primul tren spre Sighet era sambata, ajungea duminica dimineata acasa, trebuia sa gaseasca doctorita disponibila sa-l vada duminica, sa-i dea biletul de trimitere, sa se urce inapoi in tren pentru a ajunge luni dimineata inapoi in Bucuresti. Toate astea facute de un om care tocmai a fost radiat 5 zile la rand. A incercat tata sa spuna ca o trimite pe mama sa scoata biletul de trimitere si sa-l trimita pe fax, dar doctorita nu accepta asa ceva...trebuia ca el sa mearga in persoana, sa-l consulte cineva inainte de a-i da biletul de trimitere. Acestea sunt conditiile impuse de sistem, spuse ea. Dupa ce a spus tata ca nu e in stare sa faca aceste drumuri saptamanal, in primul rand din cauza bolii si mai apoi din cauza cheltuielilor, dintr-o data sistemul a devenit maleabil si totul era simplu de rezolvat...in schimbul a 400 de lei. Asa ca omul bolnav avea de ales daca sa riste sa-si dea duhul pe drumuri, sau sa accepte cererea obraznica de mita de la doctorul care il trata. Deci 6 saptamani au mai costat cateva mii de lei. Vinerea se faceau externarile in functie de suma pe care o indesai de dimineata in buzunarul potrivit. Cu cat dadeai mai mult, cu atat erai externat mai repede. Tata era externat dupa ce pleca acasa si femeia de servici din spital.

S-a intors dupa aceea sa mai cheltuie cateva sute bune de lei prin alte sesiuni de chimioterapie pe la Baia Mare, pana ce acestea nu-si mai aveau rostul. A fost preluat pana la urma de sectia de la Sighet, o sectie care e neschimbata de cand a fost construit spitalul. Norocul lui, din ce am inteles de la mama si fratele meu, e ca a dat peste o doctorita excelenta care are mare grija de el, neumbland cu buzunarul largit pe langa pacient si familiile acestora.

De curand era mare circ cu lipsa de medicamente pentru bolnavii de cancer la Bucuresti. M-a pufnit rasul...de nervi! Daca se intampla in buricul targului toata lumea e revoltata si isteria se extinde rapid in toata presa. Faptul ca in colturile Romaniei pacientii trebuie sa-si cumpere toate medicamentele, internati fiind in spital, nu preocupa pe nimeni. Alte sute de lei erau cheltuite pe medicamentele de care avea nevoie tata. Acum e doar pe perfuzii...norocul familiei ca perfuziile nu se vand prin farmacii, ca altfel trebuiau cumparate si alea. Deci cotizezi o viata la sistemul de sanatate ca sa nu te tina in ploaie cand esti bolnav, ca in rest iti procuri tratamentul si, dupa caz, platesti si personalul medical.

Acum vreo doua saptamani a ajuns tata la urgenta in Sighet. "Doar" 9 ore a fost tinut acolo, timp in care i-au oferit un pat si putin oxigen, desi tensiunea era sub 50. Se sufoca, se stingea, dar asta nu parea sa-i deranjeze pe cei ce jura la terminarea studiilor ca vor face tot ce e omeneste posibil pentru a ajuta oamenii muribunzi. Probabil ca "omeneste" difera de la spital la spital, in functie de cum este administrat de director. De curand a mai fost prezentat un caz similar de indiferenta din partea celor de la UPU din Iasi. Fata care a facut postarea atunci a primit amenintari cu varf si indesat de la personalul medical, de la neamurile personalului medical...pentru ca in Romania se poate! Dupa 9 ore a fost transferat la oncologie unde i-au oferit tratamentul necesar si au reusit sa-l aduca pe tata la "linia de plutire", pe cat posibil. Am sesizat Ministerul Sanatatii pentru durerea in dos de care sufera cei de la UPU Sighet. Astept sa vad ce urmari va avea sesizarea. Timp de 9 ore ei n-au stiut sa-i administreze un tratament pe care l-au administrat intr-un final cei de la oncologie? Am mai avut un episod cu ei, pe la inceputul bolii tatalui meu cand am mers acolo cu hemoragie si ne-au tinut pe hol sa asteptam, desi nu era absolut nici un pacient inauntru. Dupa ce am intrat de doua ori sa le spun asistentelor ca tata sangereaza si am fost dat afara pe motiv ca-s nesimtit si le deranjez, a treia oara am intors roata si le-am explicat, in termeni nu tocmai amicali, cine sunt nesimtitii, cu o intensitate a vocii ce a adus aproape instant 3 doctori pe hol sa vada ce se intampla cu tata.

De parca boala si spaga nu sunt suficiente greutati pe umerii unui bolnav de cancer, intervine si calitatea spitalelor din Romania. In imaginile de mai jos se vede cum arata, cat de cat, sectia de oncologie din Sighet. Oare parlamentarii ce au liftieri in Casa Poporului ar sta in astfel de conditii? Ar trage de maneca un director de spital pentru a afla ce-i cu situatia asta jenanta? In astfel de conditii se trateaza bolile?
mizerie spital igrasie sighet oncologie
Sectie Oncologie Sighet

Si in incheiere, sa pun cireasa pe tort, acum cateva zile aflu ca doctorita ce il ingrijeste pe tata urmeaza sa plece in concediu. Fiecare om are dreptul la concediu si e ceva normal. Ce nu e normal e ca intr-un spital municipal sa nu existe nimeni sa-i tina locul acelui doctor. Drept urmare, toti pacientii sunt externati, trimisi acasa sa se descurce pana la intoarcerea doctorului din concediu. Doctorul nu are nici o vina, ne intoarcem din nou la sistemul infect de sanatate la care se cotizeaza o viata. Din pacate tata nu mai poate umbla, dar statul nu te ajuta cu un carucior...asa ca te bazezi din nou pe vecini, cunostinte sau scoti alti bani si cumperi unul. Acum vom sta cu speranta ca tata va rezista pana se va intoarce doamna doctor.

Concluzia e aceeasi cu care am inceput: un bolnav de CANCER nu se lupta doar cu boala ci si cu sistemul "de sanatate"...si ambele sunt necrutatoare! Dar culmea, clasa politica vrea sa se intoarca Diaspora acasa. In acest context pare ca trebuie internati toti cei din politica in spital... la Sighet daca se poate!

                                                                                                 © Blog de Morosan 2017