Wednesday, December 8, 2010

Romania - Tara din povesti


Royalty Free Images
Titlul nu este pus in bataie de joc ci e titlul unui cantec al trupei Hara, un cantec al carui videoclip te pune pe ganduri, te irita si te intristeaza totodata. Va recomand sa vizonati videoclipul si sa ascultati versurile cu atentie. Il gasiti AICI! Se anunta o scriere mai lunga, deci va rog sa va inarmati cu rabdare.

Desi sunt plecat din tara cu ganduri serioase de a nu ma mai intoarce, nu pot sa raman indiferent la ce se intampla acolo, probabil din cauza ca acolo au ramas majoritatea persoanelor dragi mie, dar si pentru ca Romania este totusi tara mea natala. Am lasat sa treaca o perioada in care nu am scris datorita starii mele sufletesti de dupa nefericitul eveniment despre care va spuneam ultima oara si va multumesc inca odata pentru cuvintele frumoase si vorbele de incurajare pe care le-am primit de la voi. Revin insa foarte mahnit si tulburat de ultimele evenimente din plan national si ma intreb cat va mai dura bataia de joc.

Am observat ca exista o paralela intre Romania si Uniunea Europeana, atunci cand vine vorba de preturi, cheltuieli, taxe si impozite. Intotdeauna romanii trebuie sa fie la acelasi nivel cu UE cand vine vorba de preturile la electricitate, carburanti sau orice este mai scump decat la noi. Vad Realitatea TV si Antena 3 cum invita tot felul de oameni dintre mizeriile care ne conduc si imi tot doresc macar pentru o emisiune sa fiu eu in locul moderatorilor care imi par ori "la comanda", ori fara inspiratie, cand vine vorba de o confruntare cu un om politic. De multe ori ma vad la o confruntare de asta, la un talk-show cu o persoana politica pe care sa o umilesc in fata camerelor de luat vederi, sa fac persoana respectiva sa planga cu balonase de muci la nas si sa regrete ca a intrat in direct cu mine.

Lucrurile sunt extrem de simple si umilirea unui om politic tine doar de libertatea de exprimare si existenta unei coloane vertebrale. Pai eu ca si moderator, as sublinia si as cere raspunsuri clare in cateva probleme arzatoare:
1. Desi poporul este fortat sa stranga cureaua prin impunerea unor noi taxe, a unor noi biruri, prin reducerea tot mai multor venituri si ajutoare din domeniul social, bugetul pentru calatorii in strainatate al gunoaielor politice se mareste pentru anul viitor.
2. Desi batranii sunt furati pe fata de catre cei din guvern prin plata (din nou) a unor contributii sociale si impozitari ale pensiilor, pensii care de fapt sunt constituite din bani care au fost deja impozitati, bugetul pentru actuala securitate, cunoscuta sub numele de SRI, se mareste incepand cu anul viitor.
3. Fondul de salarii la ministerul de finante se mareste cu aproximativ 80% incepand cu anul viitor, cand noi nu avem crese sau spitale care sa ofere un serviciu de calitate celor care contribuie cu peste 50% din venit catre stat.

Lista ar putea continua cu paradoxul autostrazilor de cate 10 km, de parca traim in Liechtenstein, sa ne laudam ca am facut o autostrada de 10 km care leaga o granita de cealalta. La capitolul autostrazi nu-i aud pe mojici comparandu-ne cu Europa, ca acolo suntem varza pe langa altii. In vreme ce la noi se anunta cu surle si trambite ca vom avea 300 de km de autostrada in urmatorii 5 ani, Polonia tocmai a anuntat ca vor sa construiasca 2000 (DOUA MII) de km in urmatoarele 18 luni (UN AN SI JUMATATE). Cam asta e diferenta dintre noi si lumea civilizata.

Imi vine sa rad cand vad presa ca pentru ei "Bucuresti" este toata Romania. Habar nu au cat de diferit sunt lucrurile in tara. Si cu ocazia asta tin sa mentionez ca singurul lucru bun anuntat in ultimul timp de cei din conducere a fost modificarea la concediul de maternitate. In noua forma, indemnizatiile primite se limiteaza la 1200 lei/luna, daca mama decide sa stea 2 ani acasa. Asta nu face decat sa ma bucure, pentru ca asa cum o femeie poate sa-si creasca un copil cu o indemnizatie de 600 de lei/luna, asa pot altele si cu 1200 lei/luna. In plus, varianta cealalta, cu bonusul de 500 lei/luna pentru anul 2, daca mama decide sa se intoarca la lucru, este din nou un avantaj major pentru femeile care primesc indemnizatia minima de 600 de lei. De ce? Pai femeia se poate intoarce la munca dupa primul an si in loc de 600 lei/luna va primi de la stat 500 lei/luna ca si bonus, dar va avea un salar in plus in casa. Asadar eu consider ca aceasta schimbare aduce o imbunatatire, poate singura, in viata oamenilor cu venituri minime. E drept ca marinarul vorbeste in contradictoriu tot timpul, asa ca nu de mult se plangea de situatia dezastruoasa din punct de vedere demografic in care se afla Romania, ca aseara, la TVR sa se planga ca Romania e plina de mamici si bebelusi.

Hotul striga hotii

Tipic Romaniei, cei de la putere se acuza reciproc de hotie, de mizerie, de lucruri necinstite. Basescu spune ca nu i-a dat armata onorul lui Geoana pe 1 Decembrie, pentru ca are prea multa mizerie in spate. Vorba asta vine din gura celui care si-a trimis pitipoanca semi-analfabeta in PE, din partea celui care le tine spatele unor sarlatani precum Ridzi, Anastase cea frauduloasa si culmea, fix el care profita de imunitatea care o are pentru a se sustrage achetei din cazul "Flota". De cealalta parte, Geoana arunca cu noroi in Basescu di PDL. Pai el vorbeste? Din cate stiu, Geoana face parte dintr-un partid care il are ca presedinte de ONOARE pe cel mai mare criminal roman in libertate: Iliescu. Chiar el sa vorbeasca si sa se planga, cand s-a dovedit clar ca toti au facut "turism" electoral? In locul lor as tacea din gura. Oricum, e clar ca batalia clanurilor mafiote din fiecare oras(vezi Soric, Neamt) din tara nu reflecta decat batalia clanurilor mafiote de la varf. Romania nu mai e o tara, ci doar un taram pe care se lupta interlopii sa preia puterea si ca urmare sa arunce Romania in randul tarilor din Africa, unde legea se va face cu arma in mana in curand. Nu vad alt viitor, cand in parlament se fura in fata camerelor de luat vederi, iar Boc din lumea piticilor anunta ca Anastase va avea tot sprijinul partidului. Oricum, in Romania e usor sa scapi de puscarie daca ai bani: te ia durerea de inima, sau pur si simplu te imbolnavesti cand simti ca se strange latul. Sunt ferm convins ca stiti la ce ma refer.

Se intorc capsunarii

Asta era titlul unei stiri de azi de la Antena 3. Stirea era despre romanii care lucreaza in strainatate si se intorc acasa in perioada sarbatorilor. Sa nu uitam ca e vorba de acei oameni care aduc un imens venit catre Romania, pentru ca politicienii sa traiasca bine. Poate imi pare mie, dar aceasta denumire este una care vrea sa-i injoseasca pe cei vizati de acest nume. In cazul asta tin sa-i anunt pe cei de la Antena 3 ca pana si cei care culeg capsuni in strainatate traiesc mult mai bine in strainatate decat traiesc multi in tara, chiar daca unii considera ca acei "capsunari" lucreaza ca sclavii. Probabil ca lucreaza din greu, insa lucreaza pentru ei si pentru ca le este mai bine acolo, nu lucreaza ca sclavi pentru statul roman, pentru clasa politica, pentru ca politicienii sa se plimbe in limuzine in vreme ce batranii sunt beliti de vii. In plus, capsunarii propriu-zisi sunt foarte putini dintre cei care muncesc afara, in vreme ce multi dintre noi au locuri de munca la care in tara nu ai acces decat daca esti membru de partid sau ai cunostinte foarte sus puse. Si ca tot se feresc politicienii ca dracu de tamaie ca Romania sa nu cumva sa ajunga precum Irlanda, tin sa le subliniez ca in Romania, exact ca pe vremea comunismului, totul se bazeaza pe spaga, pile si relatii, in vreme ce in Irlanda poti sa ajungi foarte sus daca ai scoala, daca ai cap si daca esti om muncitor. Din punctul asta de vedere ii inteleg perfect pe politicienii Romani, ca Doamne feri` sa ajunga Romania ca Irlanda, ca ati infunda puscaria.

Turismul sexual

Imi dau seama ca m-am intins cam mult, asa ca voi incheia dupa acest capitol. Asadar, dupa ce au aruncat aproape 1 mil. de Euro pe o frunza pe care o culegi de pe net, Romania vrea totusi sa recurga la turismul sexual, de parca nu ajunge imaginea pe care ne-o fac toate curvele imprastiate pe mapamond si tiganii care-s imprastiati precum nisipul, mai ramane sa chemam lumea in tara la "golit", ca doar e ieftin. Acum 5 minute citea Radu Mazare niste anunturi din ziarele preferate ale romanilor: Click si Libertatea, niste anunturi date de diferite fufe care ofereau sex oral, sex anal, sex de orice fel in schimbul la 100 de lei. despre respectivele ziare nu mai scriu, ca mi-am spurcat odata blogul cu ele, cat despre pitipoancele in cauza nu pot sa spun nimic mai mult decat: asta e viitorul tarii!

Luam de la saraci ca sa dam la bogati

Cam asta este deviza celor din guvern. Altfel nu pot sa-mi explic logica dupa care au decis sa impoziteze pensiile si sa aplice deducere pentru CAS, tinand cont ca pensia este o suma de bani acumulata de muncitori pe perioada in care se aflau in campul muncii, deci bani care au fost supusi deja impozitarii si deducerii de fel si fel de taxe. In plus, sa nu uitam ca poti sa cotizezi miliarde la sistemul social si de sanatate, ca in momentul in care te aproprii de usa spitalului trebuie sa ai buzunarele burdusite. La polul opus avem oamenii politici care isi baga in buzunar cate 2500 de euro/luna pentru cazare in conditii de lux, chiar daca multi dintre ei au locuinta proprietate personala chiar in Bucuresti. As considera ca necesare eventuale masuri impotriva populatiei si taieri din veniturile oamenilor de rand in conditiile in care oamenii politici s-ar caza precum studentii: cate 4 in apartament cu 2 camere. Pana atunci, orice masura luata de ei duce doar la saracirea populatiei pentru ca ei sa poata sa traiasca in lux...

Cu ocazia asta tin sa mentionez ca sunt foarte fericit ca acest blog este citit exact de cine trebuie: doamna primar din Sighet mi-a transmis amenintari cu judecata, cei de la Blue Air au intrat sa se disculpe si s-au straduit sa comunice cu mine si telefonic, clasa politica (prin unii reprezentanti) ma citesc, si ca marturie sta un mesaj de pe facebook, venit de la Izvoran Walter care a trimis mesajul dupa ce si-a blocat informatiile, pentru a nu vedea cine este, insa cu ajutorul unui bun prieten al meu, am aflat ca este doar o prosituata politica(ca si UDMR-istii) - adica unde e partid la putere, acolo migreaza si el. Si-mi zicea acest migrator ca vorbesc fara sa am habar de politica. Atata coloana vertebrala are, ca nici macar nu mi-a lasat optiunea sa-i raspund. E genul care loveste si fuge...in alt partid =))

Asadar, dragilor, poate ca v-am plictisit, desi inca aveam de scris si detaliat alte hibe, dar pot doar sa spun ca nu mi-e mila de acei bugetari la care le-au taiat salariile, pentru ca MAJORITATEA nu-si merita salariile(Vezi Primaria Sighet), ca ma bucur ca s-a facut ceva(probabil fara intentia de bine) pentru mamele cu venituri minime si ma bucur ca inca ma cititi. Sa aveti grija de voi si nu va feriti sa comentati!

Fotolia

Monday, November 29, 2010

Dor de Morosan


Cei ce ma cunosc indeaproape stiu despre mine ca sunt un pui de Morosan "la radacina", in suflet si chiar si la nume. Pe langa asta, sunt foarte mandru de regiunea din care vin si mai ales mandru ca am crescut pe acele taramuri minunate.

Aveam si eu un unchi care traia la Bucuresti, era fratele tatalui meu dar de multe ori mi-a fost ca un tata chiar el, iar toata lumea ii spunea Lolek, dupa filmul animat "Lolek si Bolek". Era un om care indragea natura, iubea sa mearga la pescuit, sa mearga pe dealuri la cules de ciuperci(cand ajungea prin Sighet) si era un om care iubea copiii, dar si copiii il iubeau pe el. Am petrecut multe veri cu el, cand mergeam pe la Bucuresti si ma lua cu el cand avea cate o "lucrare"; asa am vazut cum sa pun gresie si faianta. Ii placea sa ne scoata in natura prin jurul capitalei; imi aduc aminte cand am fost la pescuit la Stefanesti si am descoperit ca acolo sunt scoici mari si bune de mancat si mi-a spus sa adun daca vreau, ca le gateste el. Am carat atunci scoici acasa de mi-am rupt spatele, dar Lolek s-a tinut de cuvant si s-a trezit cu noaptea in cap sa pregateasca scoicile a doua zi.
Odata am fost la balta la Cernica, unde era si strand. Acolo a prins-o pe Cici, o broasca testoasa care a facut parte dupa aia din familia noastra pentru multi ani. S-a zgariat Lolek destul de rau atunci plonjand in stufaris dupa testoasa, dar s-a bucurat ca ne place sa ne jucam cu ea. Era o persoana foarte vesela si plina de viata. Am invatat foarte multe bancuri de la el, bancuri pe care le-am repetat de zeci si sute de ori, dar niciodata n-am reusit sa le spun cum le spunea el. Pur si simplu interpreta bancurile. Doru Octavian Dumitru putea lejer sa ia lectii de la Lolek. Lolek glumea chiar si cand vorbea serios si totodata vorbea serios si cand glumea. Era tare amuzant si distractiv sa stai prin preajma lui.

In urma cu ceva vreme avuse un accident vascular si iesise la pensie. Atunci a inceput sa vina el la Sighet tot mai des si practic a facut o tabara dintr-o casa darapanata de-a unui prieten de-al lui, pe Sugau, langa Sighet. Isi ducea nepotii acolo toata vara si ii crestea in aer curat, la tara, acolo unde viata bruta te face sa simti ca traiesti. Imi aduc aminte ca-mi zicea acum vreo 2 saptamani sa ma grabesc si eu sa fac un copil sa-l duc la "tabara" cat mai sunt locuri si pana mai e in puteri... Am ras atunci cu el, pentru ca imi parea omul care va mai trai sa aiba grija in tabara si de nepotii mei...

Din pacate acum cateva zile am aflat ca "tabara" de pe Sugau se va inchide, pentru ca nu mai este cine sa se ocupe de ea. Lolek murise in somn... Pfu...Doamne cat e de greu...nu doresc nimanui sa simta o durere cum simt eu acum....cum simt cei din familie. Omul care cu cateva zile inainte facea poante cu mine cand vorbeam pe internet, omul care m-a invatat ce e ala "tiriplic", nu mai era...

Venea in ultimul timp tot mai des la Sighet, dar abia acum, cand nu mai este, am aflat cat de Morosan era in sufletul lui si cat de mult iubea el locurile natale; ultima lui dorinta a fost sa fie incinerat, iar cenusa sa-i fie imprastiata pe Solovan(dealul din Sighet), pentru ca de acolo va ajunge in Iza cu ajutorul ploilor...
O sa-mi lipsesti, Lolek!

L.E. - Un prieten de-al lui Lolek a facut un material despre el si puteti sa-l vizualizati si voi AICI!

Wednesday, November 24, 2010

Sa radem de CFR!


Desi sunt un fan infocat al echipei si ma doare sa vad prin ce trece clubul, nu pot sa nu fiu iritat de ce se petrece. In titlu nu e nici o greseala, pentru ca nu ne permitem sa radem CU CFR, deoarece nu ne da motive sa radem impreuna, insa ne da destule motive sa radem de ei.

Uitandu-ma la meciul de aseara, incercam sa-mi aduc aminte daca am vazut vreodata echipa CFR-ului(in orice componenta), jucand asa de....nejucand mai bine zis. Cred ca FC Marmatia paseaza mai bine decat pasau jucatorii CFR-ului aseara. Noroc ca stiu sa-si paseze reporteritele si sticlele de bautura de la unu` la altu`, ca altfel nu mai aveau motive sa fie obositi, dupa cum au sustinut ei. Nici acum nu-mi iese din cap statistica aia dureroasa care arata un mare 0(zero) in dreptul ocaziilor de gol si in dreptul suturilor pe poarta. Traore parca era un cal pe camp, legat de un picior si fixat de un tarus sa nu cumva sa se deplaseze prea departe. Dureros a fost sa-l aud pe Cadu dupa meci spunand ca am inceput bine repriza secunda. Cred ca se referea la alt meci, nu la cel care tocmai se terminase. Asta inseamna sa ai "spatele" asigurat la echipa, sa iesi de pe teren constient ca ai fost doar o cizma sparta in timpul meciului, dar sa te lauzi cat de bine ai jucat. Pe langa ca ne umilesc prin rezultatele devastatoare, ne mai si iau de prosti.

Cartu nu s-a dezis de apucaturile care l-au facut cunoscut in Liga 1 si a demonstrat si Europei de ce e in stare. Imi dau seama ca in acele momente avea de ales daca sa-i dea cu talpa in gura vreunui jucator incompetent al CFR-ului(ca avea de unde alege), sau sa dea in orice altceva? Nervii s-au adunat si a rabufnit in momentul in care a vazut ca jucatorii sunt din nou prea obositi de la prea multe femei, bauturi si nopti pierdute, ca obositi de la meciuri nu prea au cum sa fie, cand nu joaca si nu se strofoaca prea mult. Suporterii CFR-ului au si lansat o petitie online pentru demiterea antrenorului. Aici am ramas cu niste semne de intrebare:
1. Cu ce a schimbat gestul lui Cartu rezultatele CFR-ului in rau, ca sa-i ceri demisia?
2. De ce nu au aparut pana acum petitii pentru mazilirea unor jucatori care mai mult incurca echipa, decat o ajuta?
3. Daca motivul petitiei este patarea numelui si imaginii clubului CFR, de ce nu s-a facut inca(in ultimii ani) o petitie pentru demiterea lui Iuliu Muresan?

Cred ca multi o sa-mi sara in cap citind aceste randuri, insa situatia CFR-ului nu se datoreaza numai lui Cartu si partea mai importanta si dureroasa e ca si daca il schimba DOAR pe Cartu, situatia echipei nu se va schimba. Noi nu avem nici un fel de profesionisti la club, fie ei jucatori, administratori, antrenor, etc si asta e marea lipsa. Cum sa ai pretentii la rezultate, cand iti vine CAPITANUL echipei si spune ca ei nu pot face fata pe 3 fronturi. Pai dispari in ligile inferioare si vezi-ti de treaba ta, ca n-ai ce cauta la un club care vrea performanta.

Insa acum urmeaza sa vedem cata performanta se vrea la CFR, cand Paszkany va face, sau nu, schimbarile asteptate de foarte multi apropiati ai clubului. Pana atunci, nu ne ramane decat sa radem de declaratiile jucatorilor de dupa meci, de jocul in sine si sa radem pentru ca asa ii sta bine romanului: sa faca haz de necaz!


Later edit - Ura! Ipocrizia a invins!!! A fost demis Scartu!!! Recunosc, motive sunt destule, dar nicidecum cel invocat de clubul care se face de ras pana si prin declaratii scrise: patarea numelui clubului. Adica exact ce scriam mai sus, referitor la altii care pateaza numele clubului de fiecare data cand au ocazia, dar stau linistiti la club. Dupa cum spuneam si pe blogul unui prieten referitor la schimbarea lui Cartu: degeaba schimbi lopata, daca tot cacat o sa intorci cu ea. Cam asa stau lucrurile la Cluj, din pacate...