Saturday, March 23, 2019

*** NU POTI AJUTA PE NIMENI DE LA 3 METRI SUB PAMANT ***


Desi n-am mai scris de mult pe blog, de data asta am revenit aici pentru ca e o postare prea lunga pentru facebok si nu vreau sa tot restrand textul.

De mult prea multe ori auzim ca in strainatate trebuie sa te feresti de romani. Si in multe cazuri e justificata afirmatia. Se stie ca la noi de multe ori exista preocuparea fata de "capra vecinului" si de cele mai multe ori nu in sens bun. Insa exista situatii in care unora le pasa, vor binele "caprei vecinului". Si am experimentat o astfel de situatie recent.

De o vreme destul de indelungata am niste dureri constante, iar medicul de familie credea ca sunt cauzate de ceva anume si luam calmante. Am avut episoade de dureri crunte, zile in care imi venea sa ma arunc de pe balcon. Dupa cate un astfel de episod imi venea sa merg la urgenta, dar de fiecare data ma gandeam ca voi avea mult de asteptat si imi vor da calmante, mai ales ca in decembrie 2016 m-am prezentat cu aceleasi simptome si am fost trimis acasa cu nurofen. Pe langa asta, ma gandeam ca daca stau mult la urgenta, ratez o audiere, sau urma sa ma vad cu cineva care avea probleme, etc. Preferam sa astept sa prind o zi mai libera si merg atunci, insa ma lasa durerea si lasam si eu problema uitata.

Zilele trecute s-a accentuat durerea, chiar de dimineata cand eram la curs la King's Inns asa ca m-am hotarat (greu) sa merg la urgenta. Am ajuns acolo pe la ora 11:00 si era destul de plin, dar am zis ca stau pentru ca ziua toti specialistii ar trebui sa fie acolo si poate nu sunt trimis iar acasa cu un calmant. Am intrat la triaj, am explicat asistentei care e "supararea" si i-am spus pentru ce luam tratament. Mi-a spus din start ca problema mea e in alta parte si ca vor investiga. Dupa vreo 2 ore in sfarsit am fost chemat pentru analizele de sange. Dupa inca vreo 4 ore s-a facut prezenta de catre o asistenta, pentru a vedea cine a mai ramas si cine s-a saturat sa astepte si a plecat. Cand a strigat numele meu, de dupa un geam cineva facea cu mana. Nu mi-am dat seama ca eu eram destinatarul salutului, asa ca fata a venit sa ma intrebe ce problema am. Era Oana, o romanca de a noastra care m-a recunoscut. Din pacate eu n-am recunoscut-o, dar ma gandeam ca precis a apelat vreodata la mine si de acolo ma stie. Cum nu am obiceiul sa ma uit la pozele de profil ale celor care-mi scriu, era doar o presupunere. I-am spus de la cat astept si ce problema am si a spus ca se intereseaza daca e acolo doctorul roman, sa ma vada el. I-am multumit si a plecat. A mai trecut ceva vreme si a iesit o doamna si m-a strigat. Mi-am dat seama ca e "de la noi" pentru ca mi-a pronuntat prenumele (aproape) corect (Morosan inloc de Marosan).

Am intrat si i-am spus care sunt simptomele, m-a examinat si m-a trimis la radiografie si am mai facut o analiza. Cand au venit rezultatele, a venit si s-a asezat langa mine. Mi-a explicat in detaliu ce s-a descoperit si mi-a spus ca urmeaza sa coboare cineva de la chirurgie sa vorbeasca cu mine pentru ca situatia este destul de grava deja si voi avea nevoie de operatie. Dupa aceea a urmat dialogul:
- Daca ati avut dureri de atata timp, de ce ati venit asa de tarziu la spital?
Am zambit, usor stanjenit. Dupa un moment de ezitare am raspuns:
- Pai de fiecare data cand aveam dureri mai mari, urma sa am o audiere la tribunal, sau trebuia sa ma intalnesc cu cineva care avea nevoie de ajutorul meu sau aveam de rezolvat una-alta cu diverse persoane. Chiar si acum, vazand atatia batrani aici care asteapta tratament, m-am simtit rusinat ca am venit si eu sa umplu sala de asteptare.
S-a uitat la mine si foarte serios mi-a spus ceva ce mi-a dat de inteles ca situatia e destul de...avansata:
- De la 3 metri sub pamant nu puteti sa ajutati pe nimeni.
Am crezut ca n-am inteles bine si am rugat-o sa repete. Am inteles atunci ca trebuie sa o "las mai moale" si sa mai am grija si de sanatatea mea. I-am multumit doamnei doctor pentru ajutor si mai ales pentru urgentarea lucrurilor. Am vorbit si cu chirurgul care, vazand ca m-am prezentat la ei la spital cu aceleasi simptome in decembrie 2016, m-a intrebat acelasi lucru - de ce am mers la ei asa de tarziu. I-am explicat si lui si mi-a spus care sunt pasii de urmat.

Dupa ce am iesit de acolo am cautat numele persoanei care a venit la mine in sala de asteptare si cu stupoare am descoperit ca nu vorbisem niciodata cu ea. I-am multumit in zece randuri pentru interventia ei care, foarte probabil, mi-a scurtat sederea in sala de asteptare cu cel putin cateva ore bune. Mi-am dat seama ca sunt romani care vor si binele "caprei vecinului" si sunt exact genul de persoane care fac diferenta. Le multumesc si pe aceasta cale Oanei si doamnei doctor pentru grija si atentia acordata si le raman recunoscator pentru sprijinul voluntar oferit. Ma bucur mult sa vad ca, in ciuda faptului ca suntem printre straini unde (de multe ori) fiecare e pentru el, exista romani care fac astfel de gesturi gratuite, dar care inseamna foarte mult, cel putin pentru mine.

Multumesc si pentru gandurile calde transmise la postarea de pe facebook! Multa sanatate va doresc si voua.

                                                                                                         © Blog de Morosan 2019

No comments:

Post a Comment