Lacrimi de bucurie

Deja se stie ca sunt suporter CFR si nu trebuie sa dezvolt aceasta parte. Ca orice suporter, incerc sa urmaresc fiecare meci, chiar daca sunt la mare distanta.Si mi-e greu si dor de momentele in care am sustinut echipa atat in Gruia cat si pe alte stadioane, in tara si afara. Nu neg ca simt "fluturasi" in stomac la goluri, ca ma abtin cu greu sa nu urlu din rasputeri chiar si in fata monitorului, sa urlu la jucatori, la arbitrii si sa cant cu galeria. Imi tresalta inima de bucurie cand aud acel "dialog" de pe stadion: CFR --- VICTORIE! Imi aduc aminte cand am inceput sa "educam" lumea care venea la stadion si cat de tare ne bucuram la fiecare meci cand vedeam ca 5-10-15 si mai apoi sute de oameni ne raspundeau. La cum se aude AZI la meciuri, sutele s-au transformat in mii si sunt foarte fericit.

Imi vine greu sa fiu departe de familia din Gruia, de galerie, de jucatori si de nelinistea meciurilor.Imi vine cu atat mai greu sa ma uit la meciuri cum a fost cel cu International Curtea de Arges, stiind ca dupa acel meci CFR poate sa devina campioana. Mi-e greu pentru ca dupa atatia ani in care am fost alaturi de echipa, la bine si la greu, dupa ce am evoluat cu galeria de la statutul de "o mana de oameni" la sute si sute, acum sa fiu departe, sa nu pot sa sarbatoresc ACOLO, cu cei pe care i-am sustinut si sustin cu atata ardoare.

Cand s-a terminat meciul, nu ma puteam misca de emotii si de sentimente pe care ma chinuiam sa le tin in mine, pentru ca nu aveam cum si cu cine sa ma bucur. O bucurie cu prietena/prietenii nu este aceiasi ca si o sarbatorire alaturi de cei cu care te tineai de umeri pe stadioane si alaturi de care iti pierdeai vocea pentru cateva zile. Am tinut in mine toata fericirea si bucuria castigarii campionatului, frecandu-mi picioarele si framantandu-mi palmele, dar tot cu ochii la monitor. Cand insa a inceput sa se auda imnul Champions League, bucuria si emotiile au fost asa de mari, incat oricat am incercat sa le tin in mine, nu mai era loc, asa ca s-au exteriorizat sub forma catorva lacrimi de fericire!

Daca acu 10 ani, astfel de cuvinte imi pareau de neinteles si un atasament sentimental la un club de fotbal imi parea absurd, azi am inteles ca doar cei care merg pas cu pas alaturi de jucatori, pot sa ajunga sa simta ce simt eu. Nu-i blamez pe prieteni, nu-mi blamez prietena pentru ca nu simt la fel, deoarece nu au cum sa simta ce simt eu...pentru ei, lacrimile mele de bucurie sunt doar prostii si exagerari, insa pentru cei ca mine inseamna mai mult decat pot eu scrie aici. Si stiu ca exact ca mine mai e un prieten din galerie, Calin il cheama, care e plecat si el in Germania si sunt sigur ca simte la fel...

Iar pentru cei care cred ca noi, suporterii CFR-ului ne gandim la alte echipe, atunci cand echipa favorita castiga campionatul, asa cum mentioneaza un pseudo-jurnalist frustrat in articolul ASTA , se inseala amarnic. Va credeti prea importanti, iar lacrimile noastre si strigatele de bucurie nu sunt adresate nici din greseala altora decat celor pe care ii sustinem si alaturi de care ne traim viata de suporter. Iar de frustrari si paiul din ochii altora ii lasam pe altii sa se preocupe, ca si asa sunt experti la acest capitol. Intre timp, noi o sa strigam catre echipa in continuare: SUNTEM MANDRI DE VOI!!!

PS - Dupa meci, am vazut la televizor, pe stadion, un copil de vreo 10 ani care canta in timp ce plangea de bucurie. Imi vine greu sa cred ca era bucuros ca nu a luat campionatul steaua/dinamo/rapid!