Comunicarea - trecut si prezent

Bine v-am regasit dragi cititori si imi cer scuze pentru aceasta lunga pauza. Multe s-au intamplat, m-am mutat din Bray in Dublin, am inceput munca intr-un magazin si am apucat deja sa fiu si promovat, dar dintre toate cele intamplate, cel mai mult ma bucura faptul ca voi avea un baiat, dupa cum ne-au spus la ecograf zilele trecute. Sunt foarte bucuros si ma simt foarte implinit cu Carmen langa mine si cu un baietel care e "pe drum" :D

Revenind la subiectul despre care imi doream sa scriu azi, va voi descrie cum a evoluat in viata mea comunicarea si totodata socializarea.
Acum vreo 14 ani(Dumnezeule ce mult pare!), exista o revista numita "Liceenii", o revista foarte interesanta care a incetat sa mai apara din motive nestiute de mine nici la aceasta ora. In acea revista exista si o rubrica de anunturi, unde puteai sa trimiti un mesaj gratuit in care sa te prezinti si sa iti cauti persoane cu care sa corespondezi. Era un fel de hi5 pe hartie care aparea lunar :D Asa se face ca am trimis si eu un anunt si am primit cateva sute de scrisori dintre care un numar impresionant inca le mai am pe acasa. Am corespondat cu un numar foarte mare de persoane, si pentru o perioada destul de lunga de timp. Ajunsesem sa invatam niste trucuri pentru a refolosi timbrele postale :D Am ajuns sa cunosc persoane din toate colturile Romaniei si pe unele am ajuns sa le cunosc si personal. Tin minte ca in fiecare zi cand venea postasul, aducea cate 4-5 scrisori de nu-i venea nici lui sa creada ca are de adus zilnic atata corespondenta la aceiasi adresa. Intr-o zi, cand am fost in tara si cotrobaiam prin lucrurile mele mai vechi, am deschis o scrisoare si am recitit-o. Din cele ce-mi erau scrise mai puteai deduce cam ce am scris eu in ultima scrisoare. Erau exact scrisori in care ne povesteam intre noi ce-am mai facut, ce urmeaza sa facem si alte planuri care mai apareau pe timpul liceului.

Cu timpul insa a "inflorit" internetul si scrisorile au devenit tot mai rare, primeam raspuns la tot mai putine si raspundeam si eu tot mai greu. Tin minte ca era o fata Pop Monica, din Brasov, pe care am si vizitat-o cu Norbi cand am fost la revelionul `99-2000 in Piata Revolutie, la "ProTevelionul" organizat de Pro Tv. La intoarcere am luat un tren mai devreme si ne-am dat jos in Brasov si ne-am dus la adresa de pe scrisoare. S-a bucurat enorm Monica sa ma cunosca si am povestit cate putin si fata in fata pana am avut trenul spre Sighet. A fost o experienta foarte entuziasmanta si placuta totodata. Ajunsesem sa cunosc o persoana cu care corespondasem timp de vreo 3 sau 4 ani. Dupa aceea ne-am mai scris vreo 2 scrisori si dupa ce am terminat Liceul s-a cam terminat cu corespondentele. Incepuse un alt "capitol" in domeniul socializarii si comunicarii - mIRC-ul.

Cred ca majoritatea celor de varsta mea au prins "febra" mIRC-ului, cu usere, canale, moderatori si alte chestii specifice. Cand ma gandesc la ce chestii stiam atunci...puteam sa stiu cine este pe mIRC din aceiasi sala de internet cu mine, ce nume are si ce "canale" frecventeaza. Eu frecventam unul si bun: #house :D Aici perioada de "corespondenta" era infinit mai mica si automat si perioada in care ajungeai sa cunosti "in persoana" persoana respectiva. Am legat numeroase prietenii cu ajutorul mIRC-ului, prietenii care s-au dovedit de durata si tin si in ziua de azi. Am cunoscut persoane foarte speciale, oameni deosebiti alaturi de care am petrecut clipe de neuitat. Dar, asa cum nu toate sunt roz, pe mIRC erau si persoane pe care-ti doresti sa le fi evitat. Insa cu bune si rele, mIRC-ul a fost o etapa foarte importanta din viata mea, mergand la intalniri cu persoane de pe canalul #house, mergand cu ei pe la diverse party-uri cu Dj, reusind ca la un party, sa ne adunam la Sibiu nu mai putin de 81 de persoane care ne cunoscusem pe internet, pe canalul #house. A fost o perioada nebuna, cu calatorii prin toata tara. Pot sa spun ca mIRC-ului ii datorez faptul ca am reusit sa vad aproape toata Romania si pot sa afirm ca avem o tara incredibil de frumoasa...pacat ca e locuita!

Cand febra mIRC-ului era pe domolite, a aparut Yahoo Messenger, Hi5 si acum Facebook...Insa pot sa spun ca niciuna dintre ele nu au avut un impact atat de mare, sau o implicare atat de mare in viata mea cum avea mIRC-ul. Cu toate astea, cei care inca nu stiu, eu am cunoscut-o pe Carmen (sotia mea) chiar pe internet,prin intermediul unui site de socializare. Nu credeam ca voi ajunge aici, insa cunosc persoane de pe #house care au ramas impreuna chiar si in ziua de azi. Si ca tot am ajuns la prezent, exista un joc online care imi ocupa mie timpul cand n-am ce face, un joc pe care il frecventez de vreo 3 sau 4 ani deja, numit ikariam. Intotdeauna am fost fascinat de istoria medievala, de arhitectura medievala si de jocurile de strategie. Asa se explica pasiunea mea pentru Age of Empires II :D Ei bine, si ikariam este ceva asemanator, insa mai putin animat si implica si conexiunea la internet, deci interactiunea cu alti jucatori, persoane reale la randul lor. Bineinteles ca facand parte dintr-o alianta, se leaga prietenii si se fac cunostinte. Asa ca am reusit deja sa ma vad cu unele persoane care-mi sunt colegi de joc si pot sa spun cu bucurie ca unii mi-au devenit prieteni apropiati cu care ne-am vazut chiar si aici in Irlanda sau ne-am intalnit in Spania si Franta.
http://www.blogger.com/img/blank.gif
Uitandu-ma inapoi la vremurile cand scriam scrisori si asteptam cate o luna-doua pana sa vina un raspuns, si vad in ziua de azi cand poti sa vorbesti cu o persoana total necunoscuta, in timp real, pe internet, stau si ma intreb care o sa fie urmatorul pas in comunicare, in socializare. Cred ca ramane sa "ne scriem" peste cativa ani, cand sper ca blogul meu va avea macar 100 de urmaritori, daca in prezent am ajuns la 14. Tin sa va multumesc inca odata pentru ca-mi lecturati scrierile si totodata sa va multumesc pentru datile cand va indurati si mai lasati si cate un mesaj. V-am pupat si promit sa nu mai las o pauza asa de mare intre postari. Numai bine!


P.S. - Nu are nici un fel de legatura cu subiectul de mai sus, insa e un filmulet la care am ras cu lacrimi si am zis ca trebuie sa-l savurati si voi AICI!