Vacanta in Romania - Cu Mocanita pe Valea Vaserului

Semnul de la intrarea in gara

In fiecare an, inainte sa merg acasa imi spun ca "de data asta merg in Agris!" (Agris e o cabana pe munte, la 20 de km de mers pe jos din Sighet) si niciodata nu ajung. De multa vreme am tot vrut sa merg sa vad cum e cu Mocanita, mai ales pentru ca e aproape de orasul meu natal, la doar 60 de km distanta si nu am ajuns. Anul asta a fost la fel, am vrut sa merg si in Agris si cu Mocanita, dar Agrisul nu l-am vazut, insa am ajuns la Viseu sa merg cu Mocanita.

     Pentru ca CFF - Caile Ferate Forestiere nu mai intra sub umbrela CFR-ului, de la gara CFR din Viseu de Jos nu prea mai ai cu ce sa ajungi in Viseu de Sus, decat eventual cu un taxi, daca apuci vreunul. Asa ca am mers cu parintii mei, cu Carmen si cu David catre Viseu de Sus pe jos, pe langa drum, sperand sa prindem ceva masina de ocazie. Dupa vreo 3-4 km de mers ne-a ajuns un microbuz ce ne-a dus pana in centrul orasului Viseu de Sus, de unde am luat-o pe jos catre gara Mocanitei. Rezervasem un pachet in care aveam inclusa cazare, cina, mic dejun si un drum dus-intors cu Mocanita. Drumul catre gara era in reconstructie totala si anevoios rau. In plus nu stiam exact cat e de mers, dar urmam indicatoarele. Cu vreo 50 de metri inainte sa ajung acolo deja injuram in gand si incepeam sa regret ca am pornit la drum, gandindu-ma ca daca nici drumul pana acolo nu e facut, evident ca si locatia o sa fie jalnica.

Trenul Hotel Carpatia-Express

       Dar am mai mers 2 minute si am ajuns in gara de la Viseu de Sus, iar in spate era "garat" Tren-Hotelul Carpatia-Express, un tren compus din 2 vagoane de dormit si un vagon restaurant iar in fata lor se afla o impozanta locomotiva cu aburi restaurata la Viseu si care este o adevarata piesa de muzeu. Vagoanele de dormit au compartimente cu cate 2 paturi, foarte confortabile, climatizate atat pe timp de iarna cat si pe timp de vara, cu apa calda si rece non-stop in fiecare compartiment, iar la capetele vagoanelor sunt amenajate grupurile sanitare, la standarde cum nu am vazut nici in hoteluri in Romania - aveau chiar si solutie speciala pentru sters si dezinfectat colacul de la WC. Dusurile si inca niste toatele sunt amenajate afara, cu apa calda si rece non-stop. Am gasit o curatenie exemplara in vagoane si compartimente, iar in vagonul restaurant am fost asteptati de o doamna din Elvetia care a gatit o cina exceptionala pentru noi. La masa am fost serviti de Ana, o domnisoara de un profesionalism cum nu am gasit NICIODATA in Romania, chiar daca am fost cazat si la complex de 5 stele. Pentru a ne deschide apetitul am primit cate un pahar de horinca pe care din pacate nu am putut nici macar sa-l gust pentru ca eram sub tratament, urmat de aperitiv cald, felul 1, felul 2 si desert. A fost o cina indestulatoare si foarte delicioasa, iar servirea a fost parca din tari straine, cu Ana venind si intrebandu-ne daca mancarea e buna, daca mai avem nevoie de ceva, daca poate sa pregateasca ceva special pentru David, iar la sfarsit, cand era deja destul de tarziu si noi nu mai aveam de unde sa cumparam o sticla de apa, Ana ne-a oferit o sticla de 2 litri de apa minerala fara sa ne taxeze pentru ea.

Luna vegheaza focul de pe malul Vaserului

      Dupa aceea am fost invitati afara la foc, unde erau niste fotolii din saci de aia de aer liber, cum se vede in poza, pe malul Vaserului, unde puteai sa stai la o poveste sau sa te lasi pe spate si sa visezi cu ochii deschisi in timp ce admirai multitudinea de stele de pe cerul senin. Am dormit neintors vreo 4 ore, dupa care am iesit sa "prind" rasaritul soarelui. Dupa aceea, la micul dejun am avut de toate, de la cereale, branzeturi, salamuri, iaurturi, fructe si pana la oua facute la comanda - fierte, prajite, omleta, ochiuri, etc. Am cerut toti oua ochiuri, cu galbenus moale. Si toate au fost cu galbenus moale, exact cum am cerut. Am mancat bine, dupa care ne-am dus la Mocanita care era deja garat la cativa zeci de metri de trenul nostru.

Asa se vede cerul noptii de pe malul Vaserului

     Am primit biletele si am urcat in vagon. Fiecare vagon avea controlor si toti aveam bilete de tip vechi. Trenul merge incet, astfel ca ai timp sa admiri peisajele, sa faci poze si sa te relaxezi in timp ce Mocanita te clatina pe sinele-i inguste catre padurile racoroase. Trenul se opreste la un moment dat sa alimenteze cu lemne si apa, prilej cu care lumea poate sa mearga la toaleta amenajata pentru turisti, sau poate sa se relaxeze pe iarba, pe malul apei in linistea muntilor. Sus, la capatul traseului turistic sunt amenajate mese si banci pentru a putea savura un gratar sau pentru a te odihni dupa o plimbarica pe dealurile din imprejurimi. E o pauza de vreo 2 ore, aproximativ, dupa care trenul porneste inapoi spre gara din Viseu de Sus. La intoarcere toti adormeau, demn ca drumul e cam obositor, sau aerul e prea curat si dupa o masa buna sus la popas, leganatul Mocanitei nu face decat sa te adoarma coborand incet cu noi.

Mocanita gata de plecare

     Ajunsi in gara am mers sa ne luam bagajele din compartiment, dupa care am dus cheile si am cerut informatii despre transportul catre Sighet. Saritori din fire, ca Maramuresenii, cei de la receptie au si sunat-o pe o doamna care lucra acolo cu ei si era din Sighet, sa ne astepte sa mergem cu ea.

  Concluzia - Mocanita este o experienta deosebita, mai ales pentru cei care aleg pachetul complet cu cazare si masa, iar serviciile oferite sunt mult peste orice alte servicii turistice de care am avut parte in toata Romania noastra mare. E drept ca se vede mana patronajului strain, afacerea fiind sub indrumare Germano-Elvetiana, insa angajatii sunt romani, dar pare-se ca sunt cei mai buni in ceea ce fac. Ma bucura nespus sa stiu ca la noi in Maramures exista inca un exemplu la capitolul "Asa DA!" in domeniul turismului autohton. Va invit in vagoane!

In drum spre muntii racorosi

S-ar putea sa va intereseze si: Carcassonne - Cetatea medievala                                                            Tarom vs. Blue Air

I voie a colinda?

Festivalul de datini si obiceiuri - Sighetu Marmatiei

A trecut inca un an si a venit luna Decembrie, cu perioada ei trista in care ne aducem aminte cu regret de cei ce au murit in 1989 sperand la un trai mai bun, luptand pentru o democratie care nici azi nu exista. In fiecare an in Decembrie ne aducem aminte ca cel mai mare criminal din Romania e inca in libertate si ranjeste necontenit la fiecare aparitie in public. Din pacate acest lucru nu se va schimba si Romania va ramane in continuare invaluita in mirajul democratiei, in vreme ce aceiasi comunisti, impartiti acum in diferite partide, fac jocurile mizerabile si profita de naivitatea multimii.

 Insa Decembrie este si luna in care ne intoarcem la traditiile stramosesti, cand impodobim bradul, primim si dam cadouri si uitam de grijile care ne apasa in restul anului. Mi-e dor tare de un Craciun in Maramures. Sa merg la colindat, sa aud copiii colindand, sa ies din scara si sa umblu printr-o carare croita prin zapada pana in genunchi, sa mananc costite cu carnati si mamaliga facute de tata... Sa mananc o portocala langa brad. Pfoai ce urme ne-a lasat comunismul; acum cateva zile spunea o prietena din galeria CFR-ului ca ii miroase a portocala si a simtit ca e Craciun. Asa era atunci... Oricum, idea e ca mi-e dor de un Craciun acolo, in Sighet, sa ma duc sa vad festivalul de datini si obiceiuri, sa vad "dracii" zdranganind prin oras si sa ma duc la sanius "la scoala" (cine-i din Sighet stie). . Si pentru ca azi e ajunul Craciunului, va doresc tuturor sa aveti parte de bucate, colindatori multi, cadouri pe meritate(ca asa e corect) si multa fericire alaturi de cele mai dragi persoane! Si pentru ca presupun ca la intrebarea de la titlu o sa primesc un raspuns pozitiv, il las pe un Morosan de-al meu sa va colinde una din preferatele mele! Craciun fericit!

Era CFR

S-a terminat campionatul in modul in care s-a si desfasurat dealtfel, cu acuze, invinuiri si scuze penibile pentru a ascunde incompetenta. Dar nu despre asta vreau sa scriu, pentru ca e deja mai mult decat "acra" aceasta poveste.

A fost si finala Cupei Romaniei, castigata de CFR Cluj la limita. A fost noroc, a fost soarta, a fost arbitrul(cum le place unora sa spuna), nu conteaza si nu ma intereseaza. CFR Cluj a castigat (din nou) Cupa Romaniei. Din cauza frustrarilor, a neputintei, a invidiei sau pur si simplu pentru a nu tacea, multi contesta fiecare rezultat al echipei clujene. Sa admitem ca echipa a fost avantajata in unele meciuri, sa dam crezare usilor "deschise" de la federatie si liga si sa acceptam ca unele echipe s-au dat la o parte. Toate acestea, adunate la un loc si daca vreti voi si dublate, tot nu explica rezultatele din ultimii ani. Dupa cum insusi slugarnica presa sportiva a recunoscut, o astfel de performanta nu s-a mai vazut de zeci de ani. Echipa care in 2004 promova in primul esalon fotbalistic, reuseste sa castige 6 (sase) trofee in doar 3 ani si totodata foarte multa admiratie si renume pe plan international datorita evolutiilor fulgeratoare din Cupa UEFA Intertoto, unde ajunge finalista si dupa rezultatele surprinzatoare din UEFA Champions League unde a reusit acea victorie de neuitat cu Roma si a scos acel egal cu Chelsea. Asa ca toata invidia, ciuda si insultele canalizate la adresa echipei de pe Somes sunt doar scuze ale altor echipe care inteleg sa-si ascunda prin aceste practici neputinta si incapacitatea de a tine pasul cu ritmul impus de CFR Cluj in campionatul Romaniei.

Da, m-am bucurat foarte tare ca a luat CFR Cluj si Cupa Romaniei, dar la acel meci am avut parte de alte bucurii mult mai mari, la care nu ma asteptam.Galeria noastra, a CFR-ului e infratita cu cea a Iasiului si ma asteptam sa ne sprijine in acest meci, deoarece tot timpul au fost niste domni cu noi, adevarati frati cei de la Iasi. Nu era alta deplasare mai asteptata decat cea in Copou si nu voi uita niciodata gratarele si berea impartite cu suporterii ieseni inainte sau de regula dupa meciurile jucate impreuna. Le multumesc mult celor de la Iasi pentru fair-play si mai ales pentru ca au inteles ca fotbalul e un sport, iar rivalitatea e doar pe teren, pentru 90 de minute. Imi doresc mai multe galerii asemeni celei de la Iasi.

Dupa cum spuneam, am avut parte de o bucurie foarte mare la finala Cupei Romaniei. La un moment dat, in timpul meciului, am auzit acel dialog al tribunelor: "CFR! - Victorie!". A fost ceva ce m-a uimit, tinand cont ca meciul se juca departe de Cluj insa intensitatea scandarilor era asemenea meciurilor de "acasa". Atunci mi-am dat seama ca CFR este iubita si in alte locuri, in ciuda tuturor mizerilor scrise in presa despre aceasta echipa. Acele scandari de la Iasi au aratat ca CFR este campioana tuturor romanilor si este respectata pentru rezultatele obtinute. Acel dialog reusit al tribunelor a insemnat inca o victorie, pe langa cea de pe teren, o victorie in inimile adevaratilor iubitori de fotbal, in inimile celor care isi doresc sa poata merge la stadion cu sotia si copilul, cu bunicul si prietenii, stiind ca merge sa vada un meci civilizat, un spectacol fotbalistic si un eveniment deschis tuturor categoriilor de oameni. Acest lucru s-a reflectat si in rapiditatea cu care s-au vandut biletele la acel meci si se reflecta la fiecare meci al CFR-ului pe teren propriu, unde gasesti cea mai mare varietate de varste in tribune.

La fel s-a intamplat si la decernarea inelelor de campioni, eveniment care a avut loc pe stadionul din Gruia. Aveti un filmulet AICI. Stiu, sunt multi care spun ca CFR nu avea suporteri acum 10 ani, dar e normal ca performanta sa atraga suporteri. Oricum, CFR a demonstrat din nou ca are intentii serioase, iar castigarea a 6 trofee in 3 ani nu se mai poate pune pe seama norocului, sau a pilelor sau ce stiu eu ce alte scuze au fost gasite de-a lungul timpului. Asa cum si alte echipe au avut perioada lor de glorie si au adunat la stadion un numar record de persoane, acum e randul celor de la Cluj sa scrie istorie si sa bucure in fiecare an persoanele care merg la stadion pentru a o sustine, indiferent ca persoanele respective sunt bunici, tati, elevi, studenti, mame sau ce altceva vreti voi. Important e ca merg cu totii la stadion pentru a forma o voce puternica pe care o auziti cu totii si la televizor:

CFR! - Victorie!

"Mergem la Viena?"

Asa suna o intrebare a lui Ervin, la ora 2 noaptea, acum cativa ani in Budapesta.Ervin e un prieten de al meu(eu asa il consider) cu care am umblat in lung si-n lat in general cu ocazia. In noaptea aia ne plimbam cu el si cu prietena mea de atunci prin minunatul oras Budapesta.In timp ce ne intorceam catre casa, am vazut un idicator de Viena. Stiam ca si Ervin e o persoana impulsiva, asa ca l-am intrebat "inocent" cati km sunt pana la Viena.S-a uitat la mine si mi-a pus intrebarea din titlu. Bineinteles ca a fost o invitatie deschisa acea intrebare.In 2 minute si 3 vorbe am facut planul: plecam atunci direct, pe dimineata ajungeam in Viena cu ocazia si dupa ce vizitam orasul, a doua seara eram inapoi in Budapesta. Probabil ca dusi eram daca nu incepea ploaia. Pfoai ce placere aveam in a umbla cu ocazia.Eu o mai am, el nu stiu... Tin minte ca a venit la Oradea dupa mine, cand lucram acolo si am pornit seara cu ocazia catre MARE(aia neagra si plina de cacati cu masini pe plaja).Poza atasata aici e facuta atunci, in drumul nostru catre litoral.Era placerea noastra sa mergem cu ocazia, mai ales contratimp:in aceiasi dupa-masa plecase fratele meu din Sighet cu trenul catre litoral.Eram ambitionati sa ajungem noi cu ocazia mai repede.

Pe la 1 sau 2 noaptea ajunsesem in Sibiu, ca noi tot timpul trebuia sa mergem in zig-zag catre destinatie, ca asa e mai frumos.Am mers cu un TIR de la Cluj la Sibiu, o cisterna.Am ajuns acolo si ne-am intalnit cu niste prieteni/e si am petrecut vreo ora intr-un parc, povestind si facand poze.Dupa aceea am luat-o catre Brasov, ca vroiam sa ocolim Bucurestiul.Ne luase un tip care ne ceruse o sticla de cola, pentru serviciul facut. Am zis ca e o afacere buna, asa ca ne-am dus cu el pana la Brasov. De acolo am prins un tren catre litoral, iar norocul nostru a fost(fara sa ne dam seama), ca nimerisem fix in vagoane de "tabara". Nu stiu daca dintre voi ati fost careva in tabara cu scoala, dar pentru cei ce nu stiu: se cumpara biletele dintr-un vagon intreg, iar controlorul nu tare are treaba acolo. Noi ne-am urcat si asteptam sa negociem cu Nasu, dar numai nu venea.Mai scotea o doamna din cand in cand capul pe coridor si ma intreba daca sunt cuminti copiii.Ii spuneam ca da, desi nu imi dadeam seama la ce se refera. Ervin dormea intr-un compartiment.La un moment dat am "tras si eu pe dreapta",dar pe la Medgidia m-a trezit Ervin, ca se facea lumina si ii era frica sa nu avem probleme. Asa ca de la Medgidia am iesit iar la ocazie. Cum mergeam cu o duba inspre Constanta, ma suna frate-meu.Era fix in trenul pe langa care treceam cu duba. Am ajuns cu Ervin in gara inaintea trenului, cu toate ca plecasem de la Oradea cu vreo 4 ore dupa ce plecase trenul. Oricum, asta e doar o poveste, doar o amintire...Ca ea sunt foarte multe altele. Putine locuri din tara asta au "scapat" nevizitate, dar inca n-am crepat. :D
Mi-e dor de o astfel de aventura...

In Romania mea...

Asa cum am promis, am revenit in tara cu gandul la acea Romanie pe care putini o cunosc si pe care putini ajung sa o cunoasca vreodata.Am venit pe timp de iarna tocmai pentru ca mi-era dor de zapada si de peisajele care te complesesc prin simplitatea si frumusetea lor.Am facut mai multe poze pentru a le impartasi cu voi si sper sa va placa.Inca nu am plecat inapoi, deci e foarte probabil ca voi mai pune poze din locurile pe care le voi mai revedea.Pozele publicate sunt de pe la Galati, cu trenul de la Galati la Brasov, pe la Bran, Poiana Brasov, Rasnov, Sighet.Pana atunci va doresc lectura placuta si numai bine!
Pozele le puteti gasi aici!

P.S. - Nu va sfiiti sa comentati aici despre pozele facute.

Cealalta Romanie

Am tot scris in posturile mele despre Romania, cat e de jegoasa, ce oameni de nimic avem pe acolo si ce oameni de nimic sunt pe afara si ne fac de rusine pe aia care muncim cinstit.
Putini stiu insa ca mai exista o Romanie, o Romanie departe de jegul manelelor si al afaceristilor profitori, o Romanie simpla si naturala de care nu oricine se poate bucura. Pentru a vedea Romania de care vorbesc eu, trebuie sa iti placa natura; de fapt ce prostie vorbesc? Trebuie sa iubesti natura, sa poti si sa stii sa te bucuri de ea asa cum este, sa profiti de momentele pe care le ai libere de la munca, de la scoli sau alte activitati care ne tin ocupati.

Acum, cu ocazia sarbatorilor m-am gandit mult la acea Romanie de care mi-e foarte dor si abia astept sa ma intorc acasa in Ianuarie pentru a savura din nou acel univers paralel care ne inconjoara, dar putini stiu sa-l aprecieze. Acolo de unde vin eu, din Maramures, perioada sarbatorilor de orice fel( Craciun sau Paste) este una cu adevarat speciala si atmosfera care invaluie acele meleaguri este una aparte. Daca mai tin cont ca e iarna cu adevarat pe acolo, dorul incepe sa ma apese si mai tare, simt ca mi se usca gatul si parca simt un nod... E de poveste in aceasta perioada ACASA, iar pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc, pot urmari o mica mostra chiar in acest filmulet.

Mi-e dor de zapada, mi-e dor sa ma duc pe dealuri, sa ma tavalesc cu sania, vinilinul sau chiar si cu capacul de la WC (ca asa aluneca pe zapada...). Mi-e dor sa simt mirosul de lemn ars de la soba din casa, sa aud colindatorii prin curtea blocului sau pe scara, sa merg pe Solovan si sa prajesc o slanina in zapada si sa ma las in grija copilului din mine. Cand ajung in natura, imi place sa fiu un copil, sa revin la "apucaturile" de acum 10 ani. Acum 2 ani am fost cu sora-mea, cumnatu-meu (un prieten cu care am crescut la bloc) si frate-meu cu o tipa, la Cabana Mogosa. Aveti aici o poza cu noi trei, fratii :P



Dupa ce ne-am instalat, in prima seara am mers doar eu si cumnatu-meu pe partie sa ne dam cu sacii de plastic. Cum partia nu e luminata, ne-am ghidat doar cu lumina stelei si a lunii. A fost superb. Daca ma vedea cineva, nu cred ca-mi dadea mai mult de 15 ani, dar a fost asa de bine si frumos :D Recomand oricui are posibilitatea, sa iasa putin in natura, cat mai departe de betoanele si asfaltul din orase, pentru o relaxare adevarata. Se merita...

Daca tot am zis de datini si de sarbatori, imi cer mii de scuze tuturor prietenilor si cititorilor, pentru ca nu am apucat sa scriu nimic pe blog zilele astea, dar am lucrat 19 ore / zi si nu puteam sa ma ocup de blog. Totusi, va doresc dragilor Sarbatori Fericite si tot binele din lume alaturi de cele mai dragi persoane. Sa fiti sanatosi si sa aveti numai impliniri in noul an. Sa incercam cu totii sa fim mai buni, intr-un fel sau altul si sa tinem cont de cei de langa noi.

Voi mai scrie si alte articole despre cealalta fata a Romaniei, tocmai pentru a intelege lupta interioara pe care o am...o lupta intre cele doua tari care formeaza un singur stat.

Sarbatori fericite!